Publicitate

Senatul Universitatii din Bucuresti a decis, în sedinta de miercuri, retragerea titlului de Doctor Honoris Causa acordat maresalului Ion Antonescu.
Decizia privind retragerea titlului onorific a avut la baza faptul ca Ion Antonescu a fost gasit vinovat de crime de razboi, fiind condamnat la moarte în data de 17 mai 1946 de catre Tribunalul Poporului din Bucuresti, instanta care a functionat sub coordonarea Comisiei Aliate de Control, fiind asimilata sistemului de tribunale care au judecat crimele de razboi ale liderilor Germaniei naziste si Italiei fasciste, se arata în comunicatul Universitatii. 

De altfel, pe tot parcursul guvernarii sale autoritare, maresalul a manifestat o puternica atitudine antisemita, fapt exprimat si public cu numeroase ocazii. Ca atare, chiar daca numarul evreilor români si al celor din teritoriile aflate sub administratie româneasca ucisi în timpul Holocaustului nu a putut fi stabilit cu precizie, concluzia Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului din România este ca în perioada respectiva în România si în teritoriile aflate sub controlul sau au fost ucisi sau au murit ca urmare a represiunii între 280.000 si 380.000 de evrei români si ucraineni. La acestia se adauga mare parte dintre cei 25.000 de etnici romi trimisi în Transnistria.

Dat fiind ca responsabilitatea lui Ion Antonescu pentru uciderea evreilor din Basarabia, Bucovina si Transnistria este indiscutabila, faptele si actiunile maresalului Ion Antonescu pot fi încadrate la art. 7.1.4 privind retragerea titlului din Regulamentul privind acordarea titlurilor onorifice al Universitatii din Bucuresti, conform caruia „persoana nominalizata a fost condamnata definitiv si irevocabil pentru crime împotriva umanitatii”.

Totodata, Senatul Universitatii din Bucuresti a tinut cont de faptul ca acordarea acestei distinctii onorifice maresalului Ion Antonescu în anul 1941 s-a produs în conditiile distorsionarii principiului autonomiei universitare si în spiritul promovarii cultului personalitatii pentru conducatorul statului.

În legatura cu decizia de retragere a titlului de Doctor Honoris Causa, prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universitatii din Bucuresti, precizeaza ca „astazi, Senatul Universitatii din Bucuresti doar a constatat ca nu mai poate asocia institutia cu Maresalul Ion Antonescu si i-a retras titlul de DHC, asa cum a procedat imediat dupa Revolutie prin retragerea titlului lui Nicolae Ceausescu. De asemenea, s-a hotarât formarea unei comisii care sa verifice toate titlurile de DHC acordate în trecut de Universitate. Rolul fiecarei personalitati istorice, cu bune si cu rele, este consemnat de istorici si nu poate fi schimbat prin decizii administrative. Locul în istorie al Maresalului Antonescu nu s-a schimbat în ultimii ani, dar criteriile etice ale Universitatii din Bucuresti sunt astazi altele decât cele din 1941. Dupa 1989, UB nu a acordat titlul de DHC niciunui ministru în functie, cu atât mai putin sefului statului aflat în functie, asa cum a facut-o în trecut în cazurile dictatorilor Ion Antonescu si Nicolae Ceausescu. Nu putem critica obedienta politica din prezent a altora mentinând-o, prin inactiune, pe cea din trecut a propriei noastre institutii. Cu atât mai mult trebuia sa ne disociem de Maresalul Antonescu cu cât dovezile privind contributia sa directa la Holocaust sunt evidente. L-am întâlnit de doua ori pe domnul Fulop, etnic evreu cu cetatenie româna care avea 13 ani când a fost arestat împreuna cu întreaga familie, cu alte zeci de mii de evrei din România si a fost dus în lagarele naziste. Din zeci de membri ai familiei sale extinse a fost singurul supravietuitor. Am vizitat lagarul de la Auschwitz si memorialul Holocaustului din Washington DC. Dimensiunile Holocaustului, dovezile atrocitatilor si marturiile supravietuitorilor sunt cutremuratoare. Oricine a dat ordine si a contribuit la toate acestea este responsabil în fata istoriei. Iar maresalul Ion Antonescu, ne arata dovezile istorice, este unul dintre responsabilii pentru ce s-a întâmplat pe teritoriul României si pe cele prin care a trecut armata româna sub comanda sa.”

Este de mentionat ca acest demers nu este singular în istoria Universitatii din Bucuresti, imediat dupa Revolutia din 1989 Senatul UB adoptând decizia de a retrage titlul presedintelui Nicolae Ceausescu ca urmare a rolului nefast pe care l-a avut în evolutia României.

În completarea acestei hotarâri, Senatul Universitatii din Bucuresti a decis constituirea unei comisii de analiza a titlurilor onorifice de Doctor Honoris Causa acordate în toata perioada regimurilor dictatoriale din România, decizia venind sa reconfirme angajamentul ferm al Universitatii din Bucuresti fata de valorile esentiale ale umanitatii, libertate, demnitate si respectul fata de democratie si statul de drept.

Citește toată știrea

Universitatea din Bucureşti a decis retragerea titlului de Doctor Honoris Causa acordat mareşalului Ion Antonescu
Publicitate