Publicitate

Uniunea Europeana este pregatita sa ia masuri suplimentare în eventualitatea unei întreruperi partiale a importurilor de gaze naturale din Rusia, a declarat presedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, conform EurActiv.
Criza din Ucraina a stârnit îngrijorari cu privire la fluxurile de gaze rusesti catre Europa. Astfel, UE si-a revizuit planurile de urgenta în cazul în care Rusia ar întrerupe furnizarea de gaze, iar oficialii UE si SUA au început sa caute metode alternative de aprovizionare. „Modelele noastre arata acum ca, în cazul unei întreruperi partiale sau a scaderii în continuare a livrarilor de gaze de catre Gazprom, suntem acum mai degraba în siguranta”, a declarat von der Leyen, marti.

„Am vorbit si cu furnizorii importanti de gaze naturale lichefiate… pentru a vedea daca am putea schimba contractele în favoarea UE. (…) Culegem roadele acestor eforturi”, aadaugat ea. Asadar, în ultimele luni, Comisia Europeana a discutat cu Statele Unite, Qatar, Egipt, Coreea de Sud, Nigeria pentru a spori livrarile de gaze lichefiate catre UE.

Japonia a transmis saptamâna trecuta ca va redirectiona unele transporturi de gaz lichefiat catre Europa, ca raspuns la solicitarile UE si SUA. Importurile europene de gaze lichefiate au atins un record de aproximativ 11 miliarde de metri cubi în ianuarie, aproximativ jumatate provenind din Statele Unite, a mai precizat sefa executivului UE. „Salut decizia Japoniei de a-si împarti surplusul de energie cu Europa, ca semn de solidaritate”, a scris von der Leyen, pe Twitter.

Aproximativ 40- din importuri sunt furnizate de Gazprom. Preturile gazelor au crescut în Europa, pe fondul cererii ridicate si al ofertei scazutei în urma crizei cauzate de pandemia de COVID-19.

Dezvoltarea infrastructurii din ultimii ani a evidentiat faptul ca Europa este mai bine echipata pentru a distribui gaze naturale între tari, însa întreruperea totala a furnizarii de gaze rusesti va necesita în continuare masuri suplimentare.

Von der Leyen a mai mentionat ca desfasurarea militara a Rusiei la granita cu Ucraina a evidentiat necesitatea ca Europa sa reduca dependenta de gazele rusesti. Adoptarea energiei regenerabile va usura acest proces.

 

 

Citește toată știrea

Ursula von der Leyen: Avem un plan de rezervă în cazul în care Rusia întrerupe furnizarea de gaze în Europa
Publicitate