Publicitate

Presedintele USR, Catalin Drula, împreuna cu Ludovic Orban, presedintele “Forta Dreptei”, si Eugen Tomac, presedintele PMP, i-au solicitat premierului Nicolae Ciuca, printr-o scrisoare deschisa, sa refuze acordarea de vize turistice cetatenilor rusi si sa sustina o astfel de masura si la nivelul UE.
”Domnule Prim-ministru, cât timp agresiunea nejustificata a Rusiei în Ucraina nu înceteaza, iar consecintele acestui razboi sunt resimtite de fiecare român, este inacceptabil ca cetatenii rusi sa continue sa primeasca vize turistice în România sau pe teritoriul Uniunii Europene, ca în timpurile de pace. Va solicitam sa interziceti de urgenta acordarea vizelor turistice pentru cetatenii rusi pe teritoriul României si, în egala masura, sa coordonati eforturi diplomatice sporite împreuna cu celelalte state ale Uniunii Europene pentru interzicerea totala a prezentei turistilor rusi în UE”, afirma cei trei lideri de partid în scrisoare.

Ei argumenteaza ca este momentul ca România sa sprijine Finlanda si statele baltice care au implementat deja aceasta masura si sa initieze discutii la cel mai înalt nivel în acest sens.

”România trebuie sa demonstreze mai multa fermitate diplomatica în fata regimului criminal al lui Vladimir Putin. Cu exceptia vizelor umanitare pentru sprijinirea reprezentantilor societatii civile, a opozitiei politice si a persoanelor persecutate pe nedrept în Rusia, cetatenii rusi nu ar trebui sa fie bineveniti în România sau în Uniunea Europeana în actualul context al invaziei militare brutale din Ucraina. Aveti ocazia de a arata, domnule prim-ministru, ca România poate fi lider în politica europeana. Daca veti face alegerea corecta, vom sprijini decizia la nivel national si european”, conchid liderii celor USR, Forta Dreptei si PMP.

Citește toată știrea

USR, Forţa Dreptei şi PMP cer premierului Ciucă să refuze acordarea de vize turistice pentru cetăţenii ruşi
Publicitate