Doi adulti si un copil de sapte ani au fost gasiti morti, luni seara, într-o casa din localitatea Vaideeni din judetul Vâlcea, ei fiind, cel mai probabil, intoxicati cu monoxid de carbon.
”Cu putin timp în urma am fost solicitati sa intervenim pentru deblocarea unor persoane, posibil intoxicate, în localitatea Vaideeni, sat Marita”, a transmis, luni seara, ISU Vâlcea.
Acolo au fost alocate o autospeciala cu apa si spuma de la Horezu si una SMURD de la Statia Gradistea, precum si o ambulanta SAJ.
”Din nefericire, la locul evenimentului s-au descoperit 3 victime (1 minor si 2 adulti), care prezentau leziuni incompatibile cu viata. A fost declarat decesul de catre echipajul SAJ”, a aratat sursa citata.
Cauza probabila a deceselor este intoxicarea cu monoxid de carbon.
”La data de 25 decembrie a.c., politistii din cadrul Politiei Horezu au fost sesizati despre faptul ca 3 persoane au fost gasite în stare de inconstienta într-o locuinta din localitatea Vaideeni. La fata locului s-au deplasat politistii care au identificat trei persoane decedate, stabilind ca este vorba de un barbat de 32 de ani, o femeie de 26 de ani si un minor de 7 ani, toti din localitatea Vaideeni, posibil intoxicate cu gaz. La fata locului s-a deplasat si un echipaj medical din cadrul S.A.J. Vâlcea, care din pacate, a constatat decesul celor 3 persoane”, a precizat, la rândul sau, IPJ Vâlcea.
Trupurile neînsufletite au fost transportate la Serviciul de Medicina Legala Vâlcea, în vederea efectuarii necropsiei.
Politistii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpa, iar cercetarile sunt continuate, urmând ca la finalizare sa fie propusa solutie prin unitatea de parchet competenta.
