Împovarata de un scandal de dopaj si de întrebari legate de faptul ca i s-a permis sa concureze, Kamila Valieva a cazut de mai multe ori în evolutia de la programul liber si a ratat podiumul la Jocurile Olimpice de la Beijing. Thomas Bach, presedintele Comitetului International Olimpic (CIO), a declarat ca a fost „înfricosator” sa vada cât de „rece” a fost tratata patinatoarea de antrenoarea ei, informeaza BBC.
Nu a fost nicio îmbratisare si nicio mângâiere pentru tânara de 15 ani de la antrenoarea ei Eteri Tutberidze când a iesit de pe gheata, în schimb a fost întrebata „de ce ai renuntat sa lupti?”.
Bach a spus ca incidentul a stârnit îngrijorari pentru viitor, adaugând: „Când apoi am vazut cum a fost primita de cel mai apropiat om din anturajul ei, cu ceea ce parea a fi o raceala extraordinara, a fost înfricosator. În loc sa-i ofere confort, sa încerce sa o ajute…”
Tutberidze, ale carei metode de antrenament erau deja sub lumina reflectoarelor, si-a pus mâna pe tânara rusa în timp ce ea astepta notele. Dar cu câteva momente înainte, ea întrebase: „De ce ai renuntat? Explica-mi, de ce?”.
Bach a spus ca a fost „foarte, foarte deranjat” de ceea ce a vazut la televizor.
„Toate acestea nu îmi dau prea multa încredere în acest anturaj apropiat al Kamilei, nici în ceea ce s-a întâmplat în trecut, nici în ceea ce priveste viitorul. Trebuie sa stii cum sa te descurci, cum sa te adresezi, cum sa tratezi un sportiv minor la vârsta de 15 ani, aflat sub un stres mental atât de evident”, a adaugat Bach.
Proba a fost câstigata de Anna Shcherbakova, în timp ce compatriota sa Alexandra Trusova a luat argintul. Ambele au 17 ani si sunt antrenate tot de Tuberidze. Kamila Valieva, prima dupa programul scurt, a ocupat în cele din urma locul 4.
„Nu pot decât sa-i doresc sa aiba sprijinul familiei sale, sprijinul prietenilor ei si sprijinul oamenilor care o ajuta în aceasta situatie extrem de dificila. Si atunci nu putem decât sa speram ca ea va vedea ca acest lucru este abordat în mod corect si ca nu este doar o experienta dramatica pentru o femeie atât de tânara”, a mai spus seful CIO, citat de News.ro.
