Americanul Reilly Opelka, care a reusit 39 de asi, s-a impus cu 24-22 sâmbata în cel mai lung tiebreak din istoria circuitului ATP începând din 1990 si a câstigat meciul cu compatriotul sau John Isner în semifinalele turneului de la Dallas, informeaza AFP.
Meciul dintre doi jucatori care exceleaza la capitolul serviciu a fost câstigat cu 7-6(7), 7-6(22) de Opelka, al doilea favorit al competitiei.
„Am pierdut firul. La un moment dat, era 21 egal. N-am mai vazut niciodata asa ceva, însa daca trebuia sa se întâmple într-o zi, a fost neaparat în acest meci”, a spus zâmbind Opelka despre acest tiebreak de legenda.
Isner, 36 de ani, cap de serie N.3, nu a reusit decât 21 de asi, de aproape doua ori mai putin decât Opelka, si, la fel ca adversarul sau, nu a avut nicio minge de break de salvat.
Isner, acum locul 26 ATP, a câstigat cel mai lung meci din istoria tenisului, un maraton de unsprezece ore, întins pe trei zile, în 2010 la Wimbledon contra francezului Nicolas Mahut (70-68 în setul cinci).
Opelka, locul 23 mondial, va viza duminica un al treilea titlu în circuit împotriva unui alt american, Jenson Brooksby. Acesta l-a învins în semifinala pe compatriotul sau Marcos Giron în trei seturi, 6-4, (4)6-7, 7-6(5).
Ultimul turneu ATP la care toti semifinalistii au fost din Statele Unite a fost cel de la San Jose (California), din 2004, încheiat cu victoria lui Andy Roddick, scrie Agerpres.
