Publicitate

Compania aeriana low-cost Wizz Air a anuntat ca a decis sa suspende toate zborurile catre Chisinau începând cu data de 14 martie, din cauza „evolutiilor recente din Moldova si a riscului ridicat, dar nu iminent, din spatiul aerian al tarii”.
”Wizz Air a monitorizat îndeaproape situatia securitatii din Moldova si a fost în permanenta în contact cu diverse autoritati si agentii locale si internationale, pentru a asigura cel mai înalt nivel de siguranta si securitate ale operatiunilor. Siguranta pasagerilor si a echipajului ramâne prioritatea numarul unu a Wizz Air, iar ca urmare a evolutiilor recente din Moldova si a riscului ridicat, dar nu iminent, din spatiul aerian al tarii, Wizz Air a luat decizia dificila, dar responsabila, de a suspenda toate zborurile catre Chisinau începând cu data de 14 martie”, anunta compania.

Dupa data de 14 martie, Wizz Air va oferi zboruri suplimentare din Iasi, pentru a sprijini pasagerii din Chisinau. Acest lucru presupune o noua ruta de la Iasi catre Berlin, precum si cresterea frecventei zborurilor catre Barcelona, ​​Milano Bergamo, Bologna, Roma Ciampino, Roma Fiumicino, Dortmund, Larnaca, Londra Luton si Treviso din Iasi, care este cea mai apropiata destinatie din reteaua Wizz Air.

Rutele de la Chisinau catre Budapesta si Praga vor fi suspendate fara o alternativa directa care sa le înlocuiasca. Capacitatea ramasa care opereaza în prezent cu destinatia Chisinau va fi relocata catre alte destinatii din reteaua Wizz Air.

”Clientii afectati, care au rezervat bilete direct prin wizzair.com sau prin aplicatia pentru mobil a companiei aeriene, vor fi notificati prin e-mail si pot opta pentru rezervarea gratuita a unui alt bilet, pentru rambursarea a 120- din tariful initial achitat sub forma de credit pentru rezervari viitoare sau rambursarea a 100- din pretul biletului. Wizz Air ramâne fidela pietei din Moldova si loiala clientilor sai. Wizz Air va continua sa evalueze constant situatia, pentru a relua operatiunile si pentru a redeschide baza, de îndata ce acest lucru va putea fi realizat în siguranta”, mai arata compania.

Citește toată știrea

Wizz Air suspendă toate zborurile din Chişinău! Se introduc zboruri suplimentare de la Iaşi
Publicitate