Serviciul streaming pentru muzica al celor de la Google nu se mai limiteaza la muzica, oferind acum acces si la podcast-uri, dupa exemplul Spotify. Doar în Statele Unite, pentru început, YouTube Music gazduieste acum si podcast-uri, pe care utilizatorii serviciului de streaming le pot accesa alaturi de muzica.
Podcast-urile se vor bucura de aceleasi facilitati ca si muzica, putând fi ascultate în fundal (cu ecranul telefonului stins) si descarcate pentru a putea fi accesate si offline. Însa podcast-urile sunt disponibile tuturor utilizatorilor, nu doar celor care platesc pentru versiunea Premium. Pe de alta parte, utilizatorii Premium nu sunt scutiti de mesajele promotionale pe care creatorii de podcast-uri le strecoara în emisiuni.
Noul tip de continut este acum gazduit în tab-ul Podcasts, caruia i s-a facut loc în ecranul principal YouTube Music Home. Tab-ul dedicat are un feed compus din podcast-urile urmarite si episoade recomandate. Spre deosebire de Spotify, care regreta acum investitiile masive facute în podcast-uri, YouTube Music nu are planuri sa motiveze în acest fel creatorii. Asta pentru ca, pe YouTube exista deja un mare numar de podcast-uri.
