Cât de bine îi cunoastem pe cei din jurul nostru?
Inegalitatea indivizilor nu este doar inevitabila, ci si absolut necesara evolutiei. Dar unde exista inegalitate apare si exploatarea. În volumul „Evolutia sinelui”, psihologul american de origine maghiara, Mihaly Csikszentmihalyi, celebru pentru studiile sale asupra fericirii, identifica trei feluri de exploatatori.
Primul dintre exploatatori, asupritorul, este individul care detine puterea (conferita de bogatie, de statut, de privilegii, de forta superioara etc.) ce-i permite sa-i oprime pe ceilalti. Ori de câte ori un anumit lucru face posibil ca unii indivizi sa obtina un avantaj asupra altora, urmeaza ineluctabil exploatarea. Câteodata, opresorii încep ca protectori. În evul mediu, în occidentul catolic, proprietarii de pamânt, speriati de navalitorii calare, au pus mâna de la mâna pentru a-si finanta propria armata alcatuita din cavaleri. Caii, armurile, sabiile, lancile erau pe atunci extrem de costisitoare. Dupa câteva generatii, cavalerii, initial doar niste flacai mai voinici si mai curajosi decât restul oamenilor, au format o casta aparte de razboinici ce au ajuns sa profite chiar de pe urma celor ce-i creasera.
La limita, oprimarea reprezinta situatia în care energia psihica a unei persoane este controlata împotriva vointei sale de catre o alta persoana. Cea mai clara, dar si cea mai odioasa manifestare a exploatarii opresive este sclavia. Dar asuprirea, în diferite grade, exista si în familie, la scoala, la locul de munca, în viata politica.
Pentru a prelua controlul asupra propriei energii psihice – scrie Csikszentmihalyi -, suntem obligati sa întelegem modul de utilizare a puterii. Un om cu adevarat liber este cel ce se fereste de ambitiile unora si nici nu profita de slabiciunile altora.
Al doilea tip de exploatator este parazitul. Daca, în cazul oprimarii, cineva cu mai multa putere îi rapeste libertatea altcuiva cu mai putina putere, parazitarea înseamna taman opusul. Parazitul îsi extrage energia de la cineva care, macar în anumite privinte, detine un avantaj. Ca si natura, istoria este doldora de paraziti. De-a lungul timpului, unii oameni, mai putini, au muncit din greu pentru a acumula bunuri, în vreme ce altii, mai multi, au irosit toate sansele ivite, traind în virtutea inertiei ori plângându-si soarta cea cruda la cârciuma, alaturi de alti amarasteni. Însa, la un moment dat, satui de saracie, cei din a doua categorie s-au revoltat, cerând egalitate. Deseori, a urmat o redistribuire a bunurilor, economiile celor harnici ajungând pe mâinile celor lenesi si risipitori. (Chiar Marx recunoastea ca burghezul a fost la început un taran istet si muncitor. Cu toate acestea, parintele comunismului îl voia mort fiindca îi oprima pe proletari. Dupa cum vedem însa, exploatarea are loc în ambele sensuri, dupa o schema ceva mai complicata decât ne-o prezinta marxismul.)
Ori, imaginati-va, mai scrie Csikszentmihalyi, ca ati câstigat o suma importanta la loterie. Imediat, în jur, încep sa roiasca rude sarace, amici profitori, credinciosi dornici sa mai construiasca o biserica, escroci, cersetori etc.
În destule cazuri este greu de realizat o demarcatie foarte precisa între parazitism si simbioza – ce apare atunci când fiecare partener câstiga ceva de pe urma celuilalt. De pilda, o vedeta are întotdeauna nevoie de fani, iar un lider e mereu în cautarea lingusitorilor. Experienta arata ca nu poti scapa de paraziti, dar si ca micul parazit poate distruge într-un final corpul gazdei, fie murind la rându-i, fie trecând zglobiu la alta gazda.
Al treilea tip de exploatator este ipocritul. Daca opresorilor le putem opune rezistenta, iar pe paraziti îi mai putem slabi uneori, prin varii metode, ce putem face când devenim victima unor indivizi care par altceva decât sunt în realitate? În opinia lui Csikszentmihalyi, exploatarea mimetica reprezinta cel mai perfid atac la adresa libertatii umane. Din pacate, pe ipocriti îi regasim oriunde. În politica, unde alesul jura ca va lupta pentru binele comun, dar nu va face decât sa dobândeasca averi ilicite si sa voteze legi ce-i apara privilegiile. În biserica, unde popii desi lauda cumpatarea si smerenia umbla în masini de lux, îmbracati în haine de aur, privind sfidator la sarantoci. Dar si în economie, unde mai ales indivizii din domeniul publicitatii speculeaza anumite nevoi ori dorinte legate de sanatate, frumusete, batrânete linistita etc. pentru a-ti vinde tot felul de nimicuri teribil de scumpe. În natura, evolutia a avut nevoie de mii si mii de ani pentru a crea un organism mimetic, dar în viata de zi cu zi este suficient ca un ticalos sa îmbrace vesmintele preotesti ori o uniforma de politist pentru a câstiga încrederea unor grupuri largi de oameni.
La final, un exercitiu de psihologie, dar si o tema de meditatie. Cu toate ca potrivit descrierii lui Csikszentmihalyi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu si Nicolae Ciuca (politicienii în care românii au cea mai mare încredere, potrivit sondajelor de opinie!) apartin asupritorilor, haideti sa schimbam oleaca datele problemei. Într-un univers paralel, dar destul de asemanator cu al nostru, unde electoratul ar alege cu mai multa grija, cine dintre acesti vajnici politicieni ar corespunde perfect tipului asupritorului, cine ar aduce mai mult a parazit, cine ar întruni însusirile ipocritului? Cu alte cuvinte, cât de bine îi cunoasteti pe cei ce ne conduc? Dar pe oamenii din jurul nostru? Aici e libertatea dumneavoastra!