Publicitate

Câteva cuvinte lipsa într-un contract de împrumut ar putea-o costa pe o ieseanca peste 100.000 de lei. Si-a împrumutat o cunostinta cu acesti bani, primind în schimb o hârtie de mâna. Când datornicul nu i-a returnat banii, s-a adresat instantei, dar actiunea i-a fost respinsa. Legea recunoaste valabilitatea unor astfel de contracte de împrumut, dar în conditii de forma stricte.
Claudia G. i-a acordat lui Victor D. un împrumut de 102.000 lei la începutul lunii mai a anului 2016. Barbatul avea nevoie de acesti bani pentru a achita un debit al firmei pe care o administra catre o institutie financiara nebancara. Banii urmau sa fie returnati pâna la sfârsitul lunii august, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. În actiunea depusa la Judecatoria ieseana, Claudia G. a precizat ca barbatul a început sa o evite, refuzând sa raspunda la telefon si la orice încercare de a-l contacta. Femeia a depus la dosar înscrisul încheiat cu debitorul, ca si extrasul de cont emis de Banca Transilvania care atesta faptul ca îi virase banii respectivi.

Conform Codului Civil, contractul încheiat între doua parti are putere de lege. El poate fi întocmit atât în forma autentica, încheiat în fata unui norat, cât si sub semnatura privata. O simpla foaie de hârtie prin care debitorul îsi recunoaste datoria este suficienta pentru ca înscrisul sa devina titlu executoriu atunci când expira termenul convenit de cele doua parti. Ca masura de protejare a celui împrumutat împotriva practicii semnaturilor în alb, legea impune ca înscrisul sa fie redactat complet de mâna debitorului. Daca acest lucru nu se întâmpla, ci se prefera un text dactilografiat, înscrisul trebuie sa poarte, scrisa de mâna debitorului, macar formula „bun si aprobat pentru suma de…” ori una asemanatoare, suma fiind trecuta în litere. Or, înscrisul încheiat între Claudia G. si Victor D. nu purta o astfel de formula.

„Sanctiunea nerespectarii acestei conditii este aceea ca înscrisul sub semnatura privata, din punct de vedere probator, este socotit doar un început de dovada scrisa si, prin urmare, pentru dovedirea existentei lui este necesar a fi completat cu alte mijloace de proba, inclusiv martori sau prezumtii. Nefiind dovedita existenta contractului, instanta apreciaza ca prezenta cerere este nefondata, motiv pentru care o va respinge”, au precizat magistratii Judecatoriei. Sentinta a fost contestata de Claudia C., apelul sau aflându-se pe rolul Tribunalului. Ieri s-a desfasurat un nou termen de judecata, la care era asteptata convocarea unei martore. 

Citește toată știrea

Atenţie când împrumutaţi bani! O femeie nu poate recupera o datorie de 100.000 de lei chiar dacă are un contract semnat şi extrasul de cont
Publicitate