Laurentiu Dan Leoreanu s-a nascut în 1965 la Roman, judetul Neamt. Despre parinti stim doar ca au reusit sa-i procure în 1983, cu ocazia majoratului, „o racheta de tenis, o pereche de blugi Lewis (n.n. Levi’s), un tricou Puma”.
Cariera lui Laurentiu Leoreanu începe cât se poate de cinstit: un an la Scoala de ofiteri de la Bacau, urmat de 4 ani si o licenta în matematica la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi.
Dupa facultate a predat matematica, a devenit director adjunct la Liceul Industrial nr. 5 din Roman în 1997 si apoi director în 2001. Reuseste cumva sa faca simultan un curs de un an la Academia de Studii Economice, în Bucuresti în 2002-2003. Daca vreti sa ramâneti cu o opinie buna despre dânsul, nu cititi mai departe!
La un moment dat, Laurentiu Leoreanu se apuca de politica. Între 2004 si 2008 a fost consilier local la Roman din partea PSD, fapt pe care nu-l mai trece în CV. Ramâne director de liceu si, pentru ca se plictisea, face facultatea de drept la Iasi, la universitatea „Petre Andrei”, plus 4 cursuri la Piatra Neamt si începe un master la Bacau.
Primar la Roman, masterand la Galati, avansat la grad de colonel
În 2008 trece la PDL, candideaza la primaria Roman si câstiga în fata fostului primar si coleg PSD. În paralel cu postul de primar pe care îl va ocupa timp de 8 ani, termina masterul de la Bacau în contabilitate, face înca unul în drept administrativ la fabrica de diplome „Danubius” din Galati, plus alte 5 cursuri.
Toate în timp ce este si membru sau în conducerea a 5 organizatii, plus manager de proiect a 5 proiecte, plus coautor a doua articole stiintifice.
E drept ca ambele sunt în reviste destul de slabe si o au ca autor principal pe o doamna care probabil îi e ruda. Si, bineînteles, urmeaza cursurile de securitate de la Universitatea Nationala de Aparare si Institutul Diplomatic Român. Cumva promoveaza si în armata, fiind locotenent-colonel în 2011 si colonel în 2018.
Mai mult, pe presshub
