Este clar ca nu sanctiunile, oricât de severe, vor decide soarta razboiului din Ucraina, aceasta se va decide în plan militar; un obiectiv realist pentru guvernul de la Kiev fiind acela de a nu fi fortat sa accepte o solutie care sa-i faca imposibila existenta în viitor ca stat viabil; întrebarea este daca Vestul, fara sa se implice direct, va fi dispus sa-i ofere un ajutor militar mai consistent decât cel prezent?
„Nu este în realitate vorba de Ucraina, ci despre Ordinea Mondiala. Criza actuala este un moment crucial, epocal, în istoria moderna. Reflecta lupta privind felul în care va arata Ordinea Mondiala”, recunoaste deschis Serghei Lavrov, ministrul de externe rus. Asadar, dupa ce a prezentat multa vreme posibilitatea unei invazii a Ucrainei drept „o idee falsa din mintile înfierbântate ale occidentalilor”, apoi a vorbit despre o „interventie limitata” în Donbas si ulterior despre o „operatiune militara speciala” care sa curate tara de „nazistii drogati care o guverneaza”, Lavrov admite în final ca miza este una de cu totul alta dimensiune. Opinie împartasita, evident, si la Beijing. Motiv pentru care speranta europenilor ca China ar putea interveni ca mediator sau a americanilor ca ar putea sa o convinga sa nu sprijine în conflict Rusia sunt complet nerealiste. Declaratia comuna, semnata de Vladimir Putin si Xi Jinping, pe 4 februarie, la Beijing, subliniaza înca din titlu ca „relatiile internationale intra într-o noua era” ca urmare a procesului de „modificare a balantei de putere din lume”.
Este o reîntoarcere explicita la politica de secolul al 19-lea, posibilitate luata în derâdere de Barack Obama în cursul unei dezbateri cu Mitt Romney. O afirmare neechivoca a primatului fortei militare în fata legislatiei internationale care protejeaza suveranitatea nationala, dupa cum s-a vazut acum în Ucraina, în brutala opozitie cu abordarile occidentale în materie. Noua ordine mondiala dorita în principal de Rusia si China, dar si de altii, implica de-americanizarea lumii si instaurarea unor sfere de influenta sub controlul marilor puteri, în care suveranitatea statelor aflate în arealul acestora este una „limitata”, termen utilizat în trecut si de sovietici. Rusia vrea sa-si recâstige cel putin o zona de influenta în Estul Europei, iar China sa reîncorporeze Taiwanul si sa-si extinda dominatia asupra întregii Asii de Sud-Est prin eliminarea Americii din regiune. De aceea sperantele privind o solutie negociata rapida a conflictului din Ucraina trebuie privite cu multa rezerva, în afara de varianta unei cvasi-capitulari a guvernului de la Kiev. Pentru Rusia, obiectivul major ramâne degradarea sau eradicarea completa a ideii unei natiuni ucrainene, asa ca orice eventual acord este gândit doar ca un prim pas pe acest drum.
Mai trebuie subliniat si faptul ca este comod, dar simplist si eronat sa consideri invazia din Ucraina drept o decizie unilaterala a lui Vladimir Putin. Putin e produsul unor elite din structurile de forta, dar si din spatiul politic. Disparitia lui nu ar schimba fundamental politica Rusiei, din punctul de vedere al obiectivelor majore, asa cum cred unii, chiar daca pot apare diferente de abordare în functie de lider. La fel stau lucrurile si în ceea ce priveste China. Strategia de dezvoltare a Chinei, „în liniste”, spre un statut de mare putere, dateaza din perioada lui Deng Xiaoping. Este adevarat, pe de alta parte, ca impulsurile megalomanice si sentimentul „rolului lor în istorie”, prezente si la Putin, si la Xi Jinping, plus eventual aprecieri excesiv de optimiste privind riscurile, pot grabi lucrurile.
Întrebarea esentiala este daca si Occidentul priveste la fel ca Moscova razboiul din Ucraina, ca un atac asupra actualei ordini mondiale, si daca este asa daca va avea dorinta, determinarea si capacitatea de a-si asuma sacrificii pe termen lung într-o confruntare foarte probabil mai dura, mai riscanta, mai complicata, decât cea din perioada primului Razboi Rece. Iata întrebari incomode, deloc simple. În primul rând nu e clar daca exista o strategie unitara a Occidentului privind razboiul din Ucraina. În al doilea rând, exista câteva capcane în care tind sa cada mass media, opinia publica si decidentii politici din spatiul occidental, între altele si din cauza unei bule mediatice care distorsioneaza imaginea de ansamblu. Între acestea se numara: 1. exagerarea impasului Rusiei în razboiul din Ucraina; 2. aprecierea ca impactul economic al sanctiunilor va fi atât de sever încât Moscova va avea mari dificultati sa continue razboiul; 3. în aceste conditii speranta ca Putin sa fie înlaturat de la putere; 4. credinta ca invazia din Ucraina a dus la o severa izolare a Rusiei pe plan mondial; 5. „oboseala mediatica” în spatiul occidental, iesirea de pe radarul stirilor a razboiului din Ucraina.
Viziunea excesiv de optimista nu ia în calcul resursele totusi considerabile ale Rusiei si determinarea Kremlinului de a transa conflictul într-un fel care sa faca din Ucraina un stat neviabil, de pilda prin anexarea nu doar a Donbasului, ci si a întregii fâsii litorale de la Marea Neagra. Dupa cum nu ia în calcul faptul ca sanctiunile nu pot câstiga sau duce catre un armistitiu acceptabil un razboi, oricât de severe ar fi, mai ales atunci când adversarul este unul de talia Rusiei. Ele au un impact pe termen lung si au si un impact invers, în spatiul occidental, asa ca ramâne de vazut cine va rezista mai bine la presiuni, regimul autocratic de la Moscova sau democratiile liberale. Deocamdata rubla s-a stabilizat si tari importante, inclusiv dintre aliatii prezumtivi, precum tarile din Golf, Israelul sau India, nu s-au alaturat sanctiunilor sau, mai mult, prin ocolirea tranzactiilor în dolari, le submineaza. În fapt discutia despre „Comunitatea Internationala” care a izolat Rusia, lucru despre care auzim constant, este valabila în mare parte doar în limitele spatiului occidental (în sens larg, incluzând Japonia, Australia, Coreea de Sud). Acest aspect complica semnificativ nu doar actuala confruntare cu Rusia, ci si cea pe termen lung, pe plan global, ca parte a noului Razboi Rece.
Întrebarea este daca Vestul, mai ales europenii, vor dori sa preseze Ucraina sa accepte o încetare a focului chiar si în conditii destul de nefavorabile pentru a se ajunge la oarecare liniste pe continent si a dilua costurile lor politice. Deja se aud voci care aduc în discutie o astfel de varianta. Apar, de pilda, pozitii precum cea exprimata de Wolfgang Ischinger, pâna în acest an presedintele Comitetului de organizare a Conferintei de Securitate anuale de la Munchen, care critica ceea ce ei numesc optiunea celor din Vest care se arata „dispusi sa lupte pâna la ultimul ucrainean”. La prima vedere pare o reactie de salutat însa, dupa cum reactioneaza pe Twitter Damir Marusic, fostul editor executiv al publicatiei The American Interest, este vorba doar de o acoperire umanitara pentru europenii care îi preseaza în culise pe ucraineni sa accepte un acord cât mai repede din cauza temerilor privind impactul razboiului asupra economiilor statelor din UE. „Este lipsit de onestitate pentru ca nu noi luptam”, scrie el. „Este decizia Ucrainei daca va decide sau nu sa lupte pâna la ultimul ucrainean. Problema Europei este daca îi vom sprijini sau nu, daca îi vom înarma. Iar problema acestui tip de argumentatie este ca sugereaza ca ar fi imoral sa facem asta.”
De partea cealalta a Atlanticului, scrie Niall Ferguson în Bloomberg, cu trimitere la surse din administratia Biden, America s-ar baza pe un scenariu, în opinia sa un amestec de cinism si de optimism deplasat, în care Vestul va oferi un suport activ Ucrainei (ca amploare chiar sub cel acordat mujahedinilor în timpul razboiului din Afganistan) pâna la o limita care sa nu provoace Moscova sperând ca prelungirea conflictului va duce în final la prabusirea regimului Putin. De altfel si altii, de pilda Francis Fukuyama, nutresc acest gen de asteptari extrem de putin probabile. „Ucraina nu este Afganistanul din anii 1980, si chiar daca ar fi, acest razboi nu va dura 10 ani – ci mai degraba 10 saptamâni”, scrie Ferguson care considera ca strategia se bazeaza pe o „interpretare dubioasa” a istoriei. „A permite Ucrainei sa fie transformata în ruine de catre Putin nu este o alegere inteligenta; îi creeaza sansa de a-si atinge obiectivul de a face independenta Ucrainei neviabila. Putin, la fel ca majoritatea liderilor rusi din istorie, va muri cel mai probabil din cauze naturale.”
Nu e deloc clar cât de solida este, pe termen mediu si lung, unitatea Occidentului, în ciuda mizei enorme în joc. Vin vremuri grele, în plan economic. Sunt alegeri dificile de facut, de pilda cum se vor pozitiona în viitor europenii fata de China, cu care întretin extinse relatii economice, daca sprijinul acesteia pentru Rusia se va amplifica. Pentru multi dintre ei Beijingul este principalul partener comercial. De pilda, producatorii de automobile germani au investitii importante în China. „Dupa ce socul si dezgustul provocate de invazia din Ucraina vor trece în plan secund în urma presiunile exercitate de ciclurile politice si economice, va mai ramâne Vestul pe aceeasi lungime de unda în privinta lectiilor de tras din aceasta criza?”, se întreaba The Atlantic.
Pâna la urma, nu este deloc clar daca, în ciuda evidentelor, lumea occidentala a acceptat mental faptul ca suntem economia unui al doilea Razboi Rece 2.0. Pentru ca atunci ar considera miza confruntarii din Ucraina una atât de importanta merita sa-si asume si riscuri mai mari decât cele asumate acum. În functie de cum se va finaliza conflictul vom vedea cum se vor pozitiona restul tarilor din afara spatiului occidental si mai ales ce va face China. Care nu doar sprijina ferm Rusia, dar priveste întreaga scena, rezistenta Ucrainei, reactia Vestului, în special a Americii, prin prisma dorintei lui Xi Jinping de a „rezolva”, odata pentru totdeauna, chestiunea Taiwanului. Iar din acest punct de vedere îi da sperante faptul ca de partea cealalta se afla o administratie americana slaba, ezitanta, naiva în asteptarile sale. „China priveste toate acestea cu un sentiment de tot mai mare certitudine ca nu este în competitie cu Statele Unite din vremea lui Truman si Kennan”, mai scrie Niall Ferguson. „Pentru ca America – cea care a abordat cu atâta încredere în perioada de debut a Primului Razboi Rece – este ea însasi acum istorie.” S-ar putea ca atât Xi Jinping, cât si Putin sa supraliciteze, sa fie prea siguri de triumful lor asupra Vestului. Nenorocirea este înca astfel de estimari eronate au dus adesea la multe tragedii în istorie.