O Europa fragila economic, cu abordari si agende diferite în cadrul aliantei transatlantice, din punctul de vedere al Frantei, Germaniei, Statelor Unite si Marii Britanii, în privinta crizei ucrainiene, se confrunta cu o Rusie motivata, semnificativ întarita dupa pactul strategic cu China.
În jurnalism se spune ca o fotografie buna face cât o mie de cuvinte. Afirmatie este probata din plin de o fotografie facuta la Kremlin cu prilejul întâlnirii dintre Vladimir Putin si Emmanuel Macron din care se vede cum liderul rus si-a plasat oaspetele la capatul unei lungi mese, sugerând distanta considerabila care separa maniera în care Rusia si Vestul vad criza din Ucraina, cu fata la o statuie a tarului Alexandru I, cel în timpul caruia armata rusa sub comanda lui Kutuzov l-a învins pe Napoleon.Cum Putin practica adesea astfel de jocuri psihologice (la prima sa întâlnire cu Macron, la Versailles, a întârziat o ora, gest la care recurge în mod curent atunci când are întâlniri la vârf) nu poti sa nu realizezi încarcatura simbolica a acestui aranjament.
Decizia presedintelui francez de a se duce la Moscova este, pe de o parte, în acord cu un demers început în 2019 când, în ciuda relatiilor tensionate cu Rusia si a sanctiunilor introduse de UE dupa anexarea de catre aceasta a Crimeei, si-a declarat deschiderea de a discuta cu Kremlinul un aranjament de securitate pentru Europa. Iar pe de alta, pentru a propune o alternativa europeana la discutiile dintre Statele Unite si Rusia pe tema Ucrainei. Numai ca dupa întâlnirea de la Moscova cu Vladimir Putin, Emmanuel Macron nu doar ca nu a obtinut nimic consistent, dar multi considera ca a fost umilit. S-a facut chiar o paralela cu o întâlnire de acum câteva luni dintre Borrell si Lavrov, caracterizata în acest fel. Parisul a trebuie sa faca niste rectificari jenante dupa ce Kremlinul a contrazis faptul ca ar fi dat asigurari ca nu intentioneaza sa escaladeze criza din Ucraina, asa cum a sustinut ulterior Emmanuel Macron la Kiev.
În plus el a mai trebuit sa nege si faptul ca în drumul de la Moscova la Kiev le-ar fi spus unor ziaristi ca o posibila solutie pentru Ucraina ar fi „finlandizarea”. Cu trimitere la pozitia adoptata de Finlanda în perioada Razboiului Rece când a acceptat ca în materie de politica externa si de securitate sa se plieze la interesele Uniunii Sovietice. Era în fond ideea unei suveranitati limitate, care se aplica de altfel, dar de o maniera sensibil mai restrictiva, tuturor fostelor state comuniste. Din acest punct de vedere Vladimir Putin a practicat un joc abil. Pe de o parte a tinut sa salute eforturile si deschiderea catre discutii a lui Macron, dar pe de alta a transmis destul de clar ca o eventuala rezolvare nu poate fi gasita decât în relatia cu America, principala putere decidenta din NATO. Rusii stiu foarte bine cât de mult marseaza Parisul pe ideea unei Europe suverane, iesita de sub tutela Statelor Unite, asa ca un astfel de mesaj umilitor este gândit în mod clar sa accentueze tensiunile din interiorul aliantei occidentale.
Criza ucraineana gaseste un Occident destul de divizat, în ciuda aparentei de unitate care razbate din declaratiile oficiale. Pentru ca si celalalt actor major din UE, Germania, îsi urmareste prioritar propriile interese în dauna celor de securitate ale tarilor UE din estul Europei, direct vizate de abordarea strategica a Moscovei de recâstigare a sferei de influenta pe care o controla în perioada Uniunii Sovietice. Dupa ce tocmai a renuntat din motive pur ideologice la ultimele trei centrale nucleare, sub presiunea Verzilor, germanii au devenit si mai dependenti de gazele naturale rusesti. În plus, influentul lobby industrial german nu doreste sa-i fie afectate interesele comerciale pe piata din Rusia care, în general, se bucura de oricum de destula simpatie mai ales în rândul social democratilor aflati acum la guvernare la Berlin. „Germania refuza sa permita aliatilor NATO sa trimita arme fabricate de germani în Ucraina, în timp ce Franta alege cea mai critica ora a aliantei occidentale de la Criza Berlinului din 1961 pentru a cere o regândire fundamentala a structurilor si relatiilor politice occidentale”, scrie Walter Russell Mead în Wall Street Journal. Analistul american mai subliniaza ca „Rusia este în mars, iar Germania si Franta submineaza diplomatia americana si îsi urmaresc interesele individuale, aproape ca si cum administratia Biden nu ar exista”. În plus, impactul previzibil al sanctiunilor la adresa Moscovei, despre care se vorbeste permanent, s-a diminuat considerabil. Rusia s-a pregatit pentru o astfel de eventualitate. Are rezerve valutare de peste $620 miliarde (o cincime în aur) si se poate baza pe sprijinul economic al Chinei care, între altele, s-a declarat gata sa faca schimburi comerciale bilaterale în monedele celor doua tari.
Dupa ce subliniaza si el, într-un articol de opinie publicat în cotidianul britanic The Telegraph, ca agresiunea lui Putin din Ucraina marcheaza un nou capitol în istoria lumii occidentale, un asalt asupra securitatii, stabilitatii, libertatii si prosperitatii din Europa, premierul polonez, Mateusz Morawiecki, le cere elitelor europene sa ia în serios, nu ca pâna acum, „ambitiile imperiale” ale lui Putin. El acuza maniera în mare parte pasiva cu care guvernele europene au reactionat fata de amenintarile în crestere venite de la Moscova, pe care o descrie drept un amestec de miopie si un „act deliberat de cinism politic”. Guvernele europene au continuat sa cultive legaturi de afaceri cu Kremlinul si sa negocieze ceea ce el a numit „întelegeri opace” cu rusii (cu trimitere probabil în special la Germania si Franta).
Morawiecki se exprima extrem de critic la adresa acestor elite politice, de o maniera la care nu te-ai fi asteptat de la un prim ministru în functie, expunând coruptia destul de raspândita din establishmentul politic european, exploata abil de Rusia lui Vladimir Putin. Si, mai mult ca sigur, si de regimul de la Beijing. „Din pacate, multi membri ai elitelor europene au ales sa ignore renasterea masiva a ambitiilor imperiale rusesti. O lista lunga de lideri a optat pentru banii rusi; cazul lui Gerhard Schroder, care si-a tranzactionat cariera politica la schimb cu participatii la companiile de energie rusesti, este doar vârful aisbergului. Printre numerosii colaboratori europeni ai Gazprom, Lukoil, Rosneft si companiile care construiesc Nord Stream2 se numara fosti cancelari, prim-ministri, diplomati de rang înalt, consilieri prezidentiali si ministri. Unii apologeti vorbesc despre piata libera si despre «dreptul» lor de a accepta astfel de functii dupa ani în serviciul public. Dar acesti oameni nu au câstigat astfel de pozitii din întâmplare. În calitate de lideri nationali, ei au contribuit la elaborarea politicilor europene privind energia, economia si securitatea. Au avut acces la date secrete si au luat decizii strategice importante. Sa-i numim ceea ce sunt cu adevarat: cai troieni folositi de Rusia în întreaga Europa.”
Astfel de avertismente capata si mai mare greutate în contextul a ceea ce fostul premier australian, Kevin Rudd, un fin cunoscator al realitatilor din China, vorbeste despre „o schimbare monumentala” în relatiile dintre principalele doua puteri autoritare din lume. Este vorba de recentul pact strategic ruso-chinez consemnat într-o declaratie comuna de 5300 de cuvinte semnata de cele doua parti la Beijing cu prilejul participarii lui Vladimir Putin la ceremonia de deschidere a Olimpiadei de Iarna. Kevin Rudd a facut aceasta caracterizare în cadrul unei dezbateri organizate de Atlantic Council la care a luat parte alaturi de fostul consilier pentru Securitate Nationala în mandatul lui George W. Bush, Stephen Hadley. Acesta din urma considerasi el declaratia „un manifest pentru hegemonia globala a Chinei si Rusiei”.
Din punctul de vedere al lui Kevin Rudd trei sunt aspectele esentiale care pot fi extrase din documentul semnat de Vladimir Putin si Xi Jinping. Între care cel putin doua ne intereseaza direct. „În primul rând, prin pronuntarea împotriva extinderii NATO, este pentru prima data când China emite o «opinie directa» pe aceasta tema. În al doilea rând, vedem o opozitie «explicita» comuna China-Rusia fata de pactul AUKUS care prevede si constructia unor submarine cu propulsie nucleara pentru Australia. În al treilea rând, declaratia contine aprobarea Chinei pentru «garantiile de securitate pe termen lung, obligatorii din punct de vedere juridic» propuse de Rusia în Europa. Luate împreuna, toate acestea marcheaza o repozitionare majora a China, în «pozitia de actor de securitate global», într-un mod pe care eu personal nu l-am mai vazut înainte.”
Daca privim evolutiile din Ucraina în contextul acestui pact strategic între Moscova si Beijing realizam ca intram într-o noua etapa de escaladare dramatica a turbulentelor geopolitice, care, dupa cum se stie din istorie, contin riscuri substantiale si pot avea consecinte majore, previzibil îngrijoratoare pentru Europa, în particular pentru România. Din pacate, în acest moment, Occidentul nu se afla într-o pozitie favorabila în aceasta confruntare. În interior este macinat de tensiuni sociale, de batalii identitare si este afectat de o criza amplificata de ceea ce Traian Ungureanu numeste într-un articol de pe blogul sau, „Sinucidere prin progres – sfârsitul civilizatiei occidentale”, „o dezarmare energetica” sub flamura „Green Dealurilor” în conditiile în care unitatea transatlantica este zdruncinata de ambitiile Europei suverane visate de Emmanuel Macron si de ambiguitatea germana în relatia cu Moscova.
Nici de partea cealalta lucrurile nu arata prea bine. Declaratia unui înalt oficial al Departamentului de Stat care a mustrat Beijingul „pentru ca nu a folosit summitul pentru a încuraja Rusia sa continue diplomatia pentru detensionarea crizei ucrainiene” a provocat nedumerire si reactii ironice datorita manierei complet rupte de realitate care ignora motivatia si semnificatia pactului strategic Putin – Xi. Este o manifestare a unei viziuni utopic naive adoptate de o buna parte a establishment-ului occidental care vede lumea prin lentila unui „institutionalism liberal”. Ignorând avertismente precum cel formulat de pilda de Frederick Kempe, de la Atlantic Council, în 2019, care scria ca „este timpul sa începem sa ne îngrijoram mai mult de ceea ce ar putea deveni cea mai profunda schimbare geopolitica de dupa perioada Razboiul Rece” privind separat provocarile reprezentante de China si Rusia la adresa ordinii internationale.