Valul civic pro-stat de drept si pro-european care s-a ridicat împotriva lui Liviu Dragnea, care a generat coagularea si cresterea meteorica a USR, este capturat si deturnat înspre AUR.
Rana Schengen e în continuare zgândarita si i se adauga multa sare pentru senzatii cât mai profunde si tari. Boicotul Austriei cu schiatul s-a dovedit un mare bluf si nonsens, dupa cum jura cabanierii din Alpi, însa la Bucuresti frustrarea s-a transformat într-o întrecere (in)constienta între partide, televiziuni sau agitati ai retelelor sociale pentru titlul de cel mai talentat vâslas la barca AUR.
În procesul de autorinocenizare interna si dez-europenizare aspirationala se încoloneaza actori dintre cei mai diversi. Un parlamentogog european, apropiat al presedintelui Iohannis, piesa de frunte în esecul Schengen, ne indica cum va abandona România pozitia copilului în fata ingratei Europe. „Sa batem cu pumnul în masa”, „sa scoatem cartile din mâneca”, fiindca „nu suntem un hamser, ci o acvila” (apropo de stema), „nu suntem un Bambi cu botul umed, ci un cerb carpatin”, încheind cu o stravezie amenintare (tineti-va bine!): „daca România face stânga-împrejur”, cade frontul, cade frontiera UE si NATO si se „reseteaza jocul global”. Asadar, fiindca România e tare suparata pe Austria, Olanda si, mai nou, Suedia, ca nu repune în discutie Schengen, ce mai are de facut? Sa-i ameninte pe cei care-i tin spatele (începând cu SUA, M. Britanie, Franta) ca le pregateste un plocon rusilor, nu? Deci o Ungarie de mâna a doua sau o Turcie de mâna a treia – astea ar fi alternativele.
Ce ne spune turmentarea intelectuala a lui Rares Bogdan? Limpezirea mintilor si clarificarea orizonturilor odata cu Razboiul din Ucraina a fost înselatoare. Atacul Rusiei – ca factor de amenintare sistemica a Occidentului – a pus în mâinile populistei si incompetentei clase politice o presupusa pârghie de negociere, în care s-a autoiluzionat sa creada. Cu pozitia cheie în apropierea Ucrainei si alte aspecte militare ramase secrete, „ai nostri” au crezut ca au succes la o reevaluare de ansamblu. Au gândit Occidentul ca un bloc, cu care se poate negocia global, pe niste spete foarte diferite – perspectiva infantila asupra sistemului politic si institutional transatlantic.
Dar nu închipuirile geostrategice ale unor actori politici sunt cu adevarat îngrijoratoare, ci sincronizarea tot mai strânsa între narativul AUR si „userism”. Prin userism înteleg valul civic si electoral, pro-stat de drept si pro-european, care s-a ridicat împotriva lui Liviu Dragnea si a generat coagularea, cresterea meteorica si a avut ca vârf de lance USR la alegerile europarlamentare din 2019. La acea vreme, a fost un mesaj încurajator împotriva unui establishment care voia sa scoata România de pe traiectoria europeana si sa o alinieze clubului suveranist supervizat de Moscova. Acest curent, definit de energie contestatara si vehementa, esueaza în fata cântecului de sirena al unui suveranism new fashion, hranit cu multa abilitate din frustarea esecului Schengen.
Câteva trasaturi îi sunt caracteristice.
1.Tendinta de a deturna insatisfactia despre starea interna de lucruri catre „responsabili” din exterior. Accentul s-a mutat complet de la întarirea statului de drept si a reformelor institutionale la dezvoltarea temei piedicilor externe pe care România le întâmpina (adversari externi precum Austria, Olanda) în „traseul” european si în obtinerea statului de membru cu drepturi depline al lumii europene. Ceea ce se întâmpla nu e din cauza incompetentei, hotiei si neseriozitatii actorilor politici interni, ci a unor forte ostile europene de a decalibra pozitia regionala a tarii. De ce? Interese economice, comerciale, calcule meschine, energie, OMV, gazele din Marea Neagra etc. Lista ar putea fi oricând adaptata ca sa se acopere esecul intern.
2. Critica si dezvrajirea Europei. Modelul european nu mai este, aspirational vorbind, un ideal de convergenta, atât timp cât acolo îsi pot face jocurile nestingheriti membri „perfizi” precum Austria, un actor statal telecomandat de la Kremlin. Daca ceva e putred în sistem, atunci sistemul nu e pentru noi si poate fi pusa sub semnul întrebarii întreaga franciza institutionala europeana.
Ne trebuie ceva mai „american”, californian în viziune si texan în libertatea economica. Si de aici promovare unui nou bloc – Itermarium, de fapt un proiect de federalism est-european interbelic, care cuprindea vreo 12 state dintre Marea Baltica si Marea Neagra, deci si România, alternativa la „Vechea Europa”, cu sprijin american. La fel de potrivita ar fi Atlantida, dar mai trebuie sa-l citim pe mos Platon pentrua lamuri câteva detalii despre cum s-ar putea întelege natiunile Turnului Babel din vecinatatea Rusiei.
3. Tema revansei, a represaliilor. O auzim peste tot, un fel de criza adolescentina combinata a gondelor si a vocii. Pentru reconsiderarea pozitiei si a statutului României intra în joc „onoarea sau mândria nationala”: cum sa preluam Petrom-ul, cum sa aducem la faliment si sa punem mâna pe bancile austriece care au cumparat bancile românesti. Observam convingerea ca surmontarea blocajului european si câstigarea unui „loc la masa” se va putea face doar prin „escaladare”, deci o punere în scena a amenintarii sigurantei capitalului strain. Pe scurt, lasând la o parte aspectele militare, aproximativ ceea ce si-a dorit Rusia în plan mondial, dar România ar trebui sa o aplice în relatie cu unele state europene.
4. Suveranismul si nationalismul economic. Atacul furibund pe tot ceea ce se prezuma ca abuzuri ale companiilor straine. Se spune ca e nevoie ca resursele (energetice, minerale, umane) sa fie exploatate de „ai nostri”, cu firmele „noastre”, patriotic si cu „iubire de tara”. Iubirea de tara nu e cotata la bursa, nu e un criteriu în management ori de eligibilitate în CEO-ul companiilor, ci mantra arhicunoscuta a populistilor si dictatorilor de pretutindeni, care au pus economiile pe butuci si au saracit pâna la dezumanizare popoare altminteri destul de prospere. Dar asemenea predici sunt furnizate non-stop la televiziunile unor urmariti penal sau urmariti international. De la ele aflam cum capitalul strain nu are rolul de punere în valoare a resurselor, de a organiza munca si de a inova, ci unul exclusiv „colonial”, de construire în esenta a unei relatii stapâni-supusi.
În concluzie, ne aflam în plin razboi ideologic, cu dezvoltari surprinzatoare si o versatilitate înfioratoare a discursurilor, în care sunt atrasi o multime de fosti militanti onorabili pentru cauza occidentalizarii României. Cine are timp sa scaneze dezbaterea publica, sa o compare cu temele de discutie dinainte de Schengen sau de 24 februarie 2022, are amara revelatie a unui balamuc în plina accelerare.