Publicitate

Iesenii sunt cei mai longevivi locuitori din regiunea de Dezvoltare Nord-Est si printre cei mai longevivi din România. Cu o durata medie de viata de 75 de ani, populatia din judetul Iasi a fost pe locul al saptelea din România dupa speranta de viata, în 2022, ultimul an din care sunt date centralizate.
 Cel mai mult traiesc, în medie, vâlcenii (79,5 ani), cu peste trei ani mai mult decât bucurestenii, care sunt urmatorii cei mai longevivi români (76,4 ani). Topul longevitatii este completat de judete plasate frecvent în statisticile economice pe pozitii fruntase (Cluj – 76 ani, Brasov – 75,6 ani, Timis – 75,3 ani si Sibiu – 75,2 ani).

Cum stateam înaintea pandemiei??

În 2020, în anul de început a pandemiei de Covid-19, speranta de viata la Iasi crescuse fata de anul anterior, de la 76.08 ani în 2019, la 76.47 în 2020. Apoi, durata medie de viata a iesenilor a început sa scada – trend similar cu cel înregistrat la nivelul întregii tari, de altfel. Asa se face ca, în decurs de trei ani, iesenii “au pierdut” peste un an din speranta de viata.

În topul longevitatii, dupa ultimele date publicate de INS (din 2022), Iasul se plaseaza pe locul al saptelea, cu o durata medie de viata a populatiei de 75,04 ani. Iar urmatoarele judete în care populatia are cea mai mare speranta de viata sunt Alba, Suceava (74,78 ani) si Vrancea (74,71 ani).

O speranta mai mare de viata decât media nationala o au si vasluienii (74,31 ani). În schimb, locuitorii din Neamt aveau în 2022 o durata de viata cu 0,5 ani mai mica decât restul românilor, cei din Bacau cu 0,8 ani, iar botosanenii aveau cea mai mica speranta de viata dintre locuitorii din zona Moldovei, plasându-se pe locul 33 din 42 de judete, cu 1,1 ani mai putin decât restul românilor.

Prin “durata medie a vietii”, cercetatorii se refera la “numarul mediu de ani pe care îi are de trait un nou nascut, daca ar trai tot restul vietii în conditiile mortalitatii pe vârste din perioada de referinta”.

În 1989 se traia mai putin

În primul an dupa revolutie, durata medie de viata a locuitorilor din judetele cuprinse acum în Regiunea de Dezvoltare a Moldovei era de 70,32 de ani, în conditiile în care durata medie de viata a românilor era de 69,56 ani. Moldovenii erau pe locul al doilea în topul longevitatii pe regiuni, dupa locuitorii din zona de centru a României, dar la o foarte mica diferenta fata de acestia (0,27 ani).

32 de ani mai târziu, durata medie de viata a românilor a crescut cu 4,72 de ani, ajungând în 2022, potrivit Institutului National de Statistica, la 74,28 ani. În acelasi timp însa viata românilor din judetele Moldovei “s-a scurtat”, comparativ cu cea a populatiei din restul tarii. Mai exact spus, durata medie a vietii a crescut cel mai putin în cazul românilor din regiunea de Dezvoltare Nord-Est, în comparatie cu toate celelalte regiuni.

Asa se face ca în 2022 moldovenii traiau, în medie, cu 3,85 ani mai mult decât în 1990, în timp ce, la polul opus, durata medie de viata a populatiei din regiunea Bucuresti-Ilfov a crescut cu 5,95 ani, în Regiunea de Vest cu 5,84, iar în Sud-Vest Oltenia cu 5,13 ani. Nicio alta regiune în afara de cea care cuprinde judetele Iasi, Vaslui, Bacau, Suceava, Botosani si Neamt nu a înregistrat o crestere a duratei medii de viata cu mai putin de patru ani.

Citește toată știrea

Cât trăiesc ieşenii? Topul longevităţii: care sunt judeţele cu cea mai mare speranţă de viaţă
Publicitate