În configuratia polului calare pe noul val, numit si polul suveranist, intra ambele partide, AUR si SOS România, partide care, nu-i exclus, ar putea la un moment dat sa se reuneasca fie într-o alianta electorala, fie chiar printr-o fuziune. Dar chiar daca vor ramâne separate, cele doua partide reprezinta schimbarea si deci marca anului electoral 2024. Fie ca ne place, fie ca nu, ele, separat sau împreuna, ne vor face agenda si-i vor obliga pe ceilalti competitori sa-si ajusteze pozitiile si mesajele în speranta de a nu ramâne de caruta.
Fiecare rând de alegeri are favoritii lor. Acum patru ani a fost rândul USR. Proaspeti, motivati si plini de energie, useristii se pliau perfect pe nevoia unei noi generatii, a milenialilor, cum li se mai spune, de a-si face auzita vocea si, în final, de a prelua puterea de la cei „vechi”. Iar cum Vechiul ajunsese sa fie reprezentat de Dragnea si adunatura lui de pesedisti pusi pe hacuit justitia, USR avea toate datele de a câstiga.
Amploarea valului pe care a venit USR atunci se vede bine si în cifre. Chiar trecând peste vârful de forma pe care l-a înregistrat la europarlamenare din iunie 2020, cu peste 22 de procente, practic la egalitate cu PSD (doar 0.16- în plus) si la o prezenta record pentru ultimele doua decade, diferentele între parlamentarele 2016 si 2020 sunt rasunatoare: PSD, partidul-sistem contra caruia luptau useristii, a scazut de la 45- la 30-, USR a crescut de la 9- la 15-. PNL s-a agatat si el de val, ajutat mai ales de presedintele Iohannis, singurul pol de putere care mai facea fata guvernarii lui Dragnea, si a reusit si el sa creasca de la 20 la 25,5 procente. 2020 a fost asadar anul USR si al primei rupturi în sistem produsa de o noua generatie de politicieni.
Dar a fost si anul care o anunta si pe urmatoarea. Aparut ca de nicaieri, spre surprinderea majoritatii celor cât de cât interesati de mersul treburilor politice, a scos capul din subsoluri partidul lui George Simion, AUR. De la nimic, partidul fiind înfiintat între timp, la aproape 9-, fara beneficiul vreunei mediatizari fie si negative în presa manistream, AUR a devenit atunci „noul copil teribil” al politicii românesti.
Pe cursul oarecum logic al lucrurilor, odata ce USR parea ca si-a atins vârful, AUR abia-si începea urcusul. De la 9- a ajuns la peste 15- apoi la aproape 20, sondajele masurându-l ba sub, ba peste PNL, unele chiar în vecinatatea PSD, lider în continuare desi niciodata la nivelul de dinainte de 2020.
Avem în fata, asadar, un an de alegeri care urmeaza sa confirme sau nu noul val pe care-l reprezinta AUR. Zic reprezinta pentru ca între timp a aparut, desprins din acesta, unul cu o apetenta si mai mare pentru „schimbare”. SOS România, partidul înfiintat de senatoarea ex-AUR, Diana Sosoaca. Primul partid de lider, cum ea însasi îl numeste, de la PRM-ul lui Vadim Tudor încoace, partid si lider pe care de altfel SOS-ul si Sosoaca îi reconstituie cu fidelitate. Dar pe fond, mari diferente ideologice între AUR si SOS nu exista. Ruptura s-a produs pe fondul unei lupte pentru suprematie în interiorul AUR, când Simion a realizat pericolul pe care-l reprezenta Sosoaca pentru pozitia sa de lider si a executat-o scurt prin excludere fara drept de apel.
Asadar, în configuratia polului calare pe noul val, numit si polul suveranist, intra ambele partide, AUR si SOS România, partide care, nu-i exclus, ar putea la un moment dat sa se reuneasca fie într-o alianta electorala, fie chiar printr-o fuziune. Dar chiar daca vor ramâne separate, cele doua partide reprezinta schimbarea si deci marca anului electoral 2024. Fie ca ne place, fie ca nu, ele, separat sau împreuna, ne vor face agenda si-i vor obliga pe ceilalti competitori sa-si ajusteze pozitiile si mesajele în speranta de a nu ramâne de caruta.