Orice întoarcere spre Dumnezeu produce schimbari în viata omului. E nevoie de mult discernamânt si de multa sfatuire cu duhovnicul pentru a fi siguri ca nu luam decizii gresite în acest sens, schimbând, adica, ceea ce nu trebuie schimbat si lasând viata noastra neatinsa în zone ce au neaparata nevoie de schimbare.
Spre exemplu, exista femei care, întorcându-se la credinta, cauta a tine la distanta, trupeste vorbind, pe sotii lor, mai putin dusi la biserica. Sau, mai grav, chiar se despart de ei daca acestia nu tin pasul cu programul lor de rugaciune si asceza. Aici avem de a face cu o falsa evlavie si cu o râvna neluminata de harul divin. Sfântul Apostol Pavel este categoric în astfel de situatii: „Barbatul sa-i dea femeii iubirea datorata, asemenea si femeia barbatului. Femeia nu este stapâna pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapân pe trupul sau, ci femeia” (I Corinteni 7, 3-4). Faptul ca unul dintre soti ajunge la credinta, iar celalalt ramâne necredincios, nu este motiv pentru a rupe legatura dintre ei, decât daca cel necredincios doreste sa se desparta (a se vedea I Corinteni 7, 12-16).
În afara de statutul familial, mai sunt înca doua planuri în care cel ce doreste sa urmeze lui Hristos Domnul nu trebuie sa schimbe nimic – planul social: „Asa cum a dat Domnul fiecaruia, asa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel sa umble. Si asa rânduiesc în toate Bisericile. A fost cineva chemat, fiind taiat împrejur? Sa nu se ascunda. A fost cineva chemat în netaiere împrejur? Sa nu se taie împrejur. Taierea împrejur nu este nimic; si netaierea împrejur nu este nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu. Fiecare, în chemarea în care a fost chemat, în aceasta sa ramâna. Ai fost chemat fiind rob? Fii fara grija. Iar de poti sa fii liber, mai mult foloseste-te! Caci robul care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului. Tot asa cel chemat liber este rob al lui Hristos. Cu pret ati fost cumparati. Nu va faceti robi oamenilor. Fiecare, fratilor, în starea în care a fost chemat, în aceea sa ramâna înaintea lui Dumnezeu” (I Corinteni 7, 17-24). Aici nu avem un soi de resemnare sau de fatalism, ci o neclintita nadejde ca mântuirea este accesibila tututor, indiferent de conditia cuiva pe acest pamânt. Atunci când lasam pe Dumnezeu sa intre în viata noastra, nimic nu ne mai poate împiedica sa ajungem la masura îndumnezeirii.
Si totusi, ce schimbam? Prima si cea mai importanta schimbare pe care o avem de facut este sa parasim pacatul si sa tinem cât mai aproape de Dumnezeu. Mai rar, unii dau dovada de o asemenea pocainta, încât schimbarea aceasta este una radicala. E cazul Sfintei Maria Egipteanca sau al altor sfinti care s-au ridicat din iadul cel mai de jos, lepadând lumea pentru a se dedica exclusiv vietii traite în Hristos. Daca ni se pare cu neputinta a ne schimba în felul acesta, atunci sa încercam a schimba viata noastra facând pasi mici, adaptati modului nostru de a trai. Asta presupune ca orice am avea de facut sa facem în numele si spre slava Domnului, ca pentru Domnul si împreuna cu Domnul: „toate sa le faceti în numele Domnului Iisus si prin El sa multumiti lui Dumnezeu-Tatal” (Coloseni 3, 17); „Orice ati face, lucrati din toata inima, ca pentru Domnul si nu ca pentru oameni” (Coloseni 3, 23); „De aceea, ori de mâncati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti” (I Corinteni 10, 31). Daca esti profesor, sa ai constiinta ca prin tine Dumnezeu cauta sa modeleze sufletele ce-ti sunt încredintate spre a fi educate. Daca esti o gospodina ce are de spalat niste vase murdare, sa spui: „Spala, Doamne, si pacatele mele, cum sunt spalate aceste vase”. Oricine am fi si orice am face, sa cautam a lucra, a vorbi, a respira doar de dragul lui Dumnezeu. „Cel ce tine ziua, o tine pentru Domnul; si cel ce nu tine ziua, nu o tine pentru Domnul. Si cel ce manânca pentru Domnul manânca, caci multumeste lui Dumnezeu; si cel ce nu manânca pentru Domnul nu manânca, si multumeste lui Dumnezeu. Caci nimeni dintre noi nu traieste pentru sine si nimeni nu moare pentru sine. Ca daca traim, pentru Domnul traim, si daca murim, pentru Domnul murim. Deci si daca traim, si daca murim, ai Domnului suntem” (Romani 14, 6-8). Aceasta este metoda cea mai simpla si la îndemâna tuturor de a lasa pe Dumnezeu sa fie prezent în viata lor. Nu este vorba atât despre ce facem, cât despre cum facem ceea ce avem de facut.
Când constatam ca viata noastra de zi cu zi ne oboseste – si ma refer aici mai ales la oboseala psihica –, sa luam aminte: e semn ca nu (mai) primim pe Dumnezeu în cele cotidiene ale noastre. Oboseala este generata de împotrivirea la ceea ce avem de lucrat si de nemultumirea fata de statutul nostru familial, social sau profesional. Pe undeva, s-a strecurat în noi si ne domina gândul ca noi am avea ceva mai bun de facut. Daca însa avem, cu adevarat, nevoie de o schimbare în unul dintre cele trei planuri, atunci solutia este sa începem a chema constant si insistent pe Dumnezeu si a-L face partas la ceea ce traim sau lucram. El va limpezi ochii inimii noastre si ne va ghida apoi catre viata pe care o avem de dus: „Veniti la Mine toti cei osteniti si împovarati si Eu va voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastra si învatati-va de la Mine, ca sunt blând si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre. Caci jugul Meu e bun si povara Mea este usoara” (Matei 11, 28-30).