Sarbatorile de iarna vor fi marcate si în acest an de Primarie cu un Târg de Craciun, sistem de iluminat festiv si Revelion în strada. Un prim pas în acest sens va fi facut peste câteva zile, în plenul Consiliului Local (CL): evenimentele propuse vor fi supuse aprobarii consilierilor locali.
În primul rând, conform proiectului de hotarâre, o prima manifestare din ultima luna a anului va fi dedicata Zilei Nationale a României: pe 1 Decembrie, în Piata Palatului Culturii, vor avea loc un program artistic, un ceremonial religios si unul militar, depuneri de coroane, o masa populara si retragere cu torte (ora 19.00).
Aprinderea sistemului de iluminat festiv este propusa pentru ziua de 6 Decembrie, „de Sfântul Ierarh Nicolae, ziua binecunoscuta ca fiind sarbatoarea preferata a copiilor”, dupa cum spune Primaria.
Pâna atunci, în zona pietonalului Stefan cel Mare si în Piata Unirii vor fi amenajate casute si corturi pentru Târgul de Craciun, care va reuni la Iasi producatori si comercianti de produse specifice Sarbatorilor de iarna: decoratiuni, produse de artizanat, produse alimentare traditionale etc.
Tot pe pietonal va fi si un „parc de distractii”, semn ca în zona intersectiei dintre pietonal si str. I.C. Bratianu vor fi montate, probabil, facilitati ca în anii precedenti.
„Punctele principale de atractie vor ramâne pietonalul Stefan cel Mare si Sfânt, unde se vor amplasa bradul de iarna, diverse confectii specifice sarbatorilor de iarna, figurine luminoase, instalatii s.a. Amenajari specifice de sarbatori vor fi facute si în principalele ronduri, precum si în toate cartierele din oras“, se precizeaza în proiectul de hotarâre.
În programul dedicat Sarbatorilor de iarna, mai apar evenimente precum Serbarile de Craciun (primirea de colindatori la Palatul Roznovanu) si Revelionul în strada cu momente artistice si foc de artificii. Cheltuielile totale pentru manifestarile enumerate mai sus ajung la peste 700.000 lei, la care se adauga costuri legate de logistica si montarea instalatiilor de iluminat festiv, aspecte care tin de alte contracte încheiate de Primarie.
