Satul de boscorodeala nevestei, un iesean a lovit-o cu cutitul. A lovit o singura data, dar rana provocata a fost atât de grava, încât femeia nu a supravietuit. Judecatorii au luat în calcul vârsta ucigasului, ca si situatia care-i provocase fapta, aplicându-i o pedeapsa apropiata de minimul posibil.
Fost strungar o viata, Vasile Voicu se retrasese din 2001 la Gura Badilitei, împreuna cu sotia. Pensia de 1.600 lei a lui Voicu era singurul venit stabil al celor doi. Sotia, fosta tesatoare la Integrata Pascani, nu îndeplinea conditiile de pensionare. Din când în când, cei patru copii le trimiteau bani obtinuti din munca în strainatate, iar cei doi cresteau animale si pasari si cultivau terenul detinut.
Pe parcursul celor 43 de ani de casnicie, sotia fusese capul familiei, ocupându-se de cheltuieli si împartind sarcinile în gospodarie. Barbatul aducea bani în casa, dar era o fire mai calma si mai asezata.
„Eram mai molâu. Daca nu era ea asa iute, nu faceam atâtea lucruri împreuna”, avea sa povesteasca ulterior unui consilier al Serviciului de Probatiune. Relatiile dintre cei doi soti au fost cordiale pâna în 2020, când Voicu a cazut din caruta si a fost calcat de una dintre rotile acesteia. Si-a rupt piciorul, fiind necesara insertia unei tije metalice. Se deplasa în cârje, nemaiputând munci ca înainte. De aici, dese admonestari si injurii din partea sotiei. O data, îl lovise chiar cu cârja.
În frigider, doar bors
Pe 14 februarie, Voicu a iesit la munca, ca de obicei, lucrând împreuna cu un consatean, cu care a baut doi litri de bere. Pe seara, a venit în vizita o vecina, ocazie cu care Voicu a baut cu aceasta si cu sotia 2 litri de vin. Dupa ce vecina a plecat, Voicu i-a cerut sotiei sa-i mai aduca o sticla. Aceasta a refuzat si, pe fondul starii de ebrietate, a izbucnit cearta.
Femeia l-a îmbrâncit, barbatul cazând. Ulterior, femeia s-a asezat în pat. Voicu a mers la bucatarie pentru a mânca, dar în frigider nu era decât niste bors. S-a apucat sa-si faca si câteva ochiuri, în timp ce sotia îl cicalea si batjocorea. Pâna la urma, barbatul a cedat. A luat un cutit de pe masa, a mers în camera alaturata si si-a lovit sotia cu cutitul.
Femeia a început sa sângereze abundent. Voicu a sunat la 112, dar medicii sositi la fata locului nu au mai putut face nimic. Lama cutitului, intrând pe sub brat, perforase plamânul si atinsese inima, provocând o hemoragie puternica. Aproape de miezul noptii, Voicu a mai sunat o data la 112, de aceasta data pentru a anunta ca-si lovise sotia cu cutitul.
Pâna la 25 de ani de închisoare
Trecut de 60 de ani, Voicu a fost trimis în judecata pentru omor asupra unui membru de familie, fapta pedepsita cu pâna la 25 de ani de închisoare. Barbatul a avut o atitudine contradictorie. În fata anchetatorilor si-a recunoscut si regretat fapta, dar în instanta a afirmat ca nu lovise cu cutitul, ci ca femeia se ranise singura.
La un termen de judecata ulterior si-a recunoscut din nou fapta. Avocatul lui Voicu a explicat pozitia acestuia prin faptul ca la precedentul termen, în sala se aflau si copiii celor doi. Barbatului îi fusese rusine sa-si recunoasca fapta în fata copiilor. Explicatia a fost acceptata ca plauzibila de catre judecatori.
„Instanta retine ca inculpatul regreta pierderea sotiei, având la adresa acesteia cuvinte de lauda («era o femeie gospodina, curata»), încercând sa limiteze aspectele negative ale conduitei acesteia asupra sa, punându-le pe seama frustrarilor acumulate ca urmare a suprasolicitarii acesteia cu sarcinile gospodariei si a imposibilitatii de a desfasura aceleasi activitatile lucrative de dinaintea accidentului. În timpul interviului cu consilierul de probatiune, inculpatul a preferat sa vorbeasca despre evenimentele fericite si armonioase din viata sa de cuplu, fiindu-i greu sa revina asupra evenimentelor din noaptea de 14/15.02.2022, atitudinea acestuia din timpul interviului relevând un sentiment de vinovatie real”, au consemnat magistratii Tribunalului.
„A actionat spontan”
Judecatorii au acceptat însa si solicitarea procurorilor de a nu se lua în calcul circumstantele atenuante cerute de aparare. În aprecierea acestora, nu se putea vorbi de o emotie puternica provocata barbatului de injuriile aduse de sotie. Ele erau un lucru obisnuit în acel cuplu.
„Din contra, probele administrate în cauza au evidentiat ca inculpatul a actionat spontan, pe fondul consumului ridicat de alcool si a unei stari de surescitare determinata de o discutie contradictorie banala cu victima, astfel de discutii fiind de altfel, frecvente si obisnuite între cei doi, atunci când consumau alcool împreuna. În plus, victima a mai prezentat si alte leziuni minore, ceea ce exclude o stare de provocare, mai ales ca examenul serologic a evidentiat prezenta spermatozoizilor în secretia vaginala a victimei, ceea ce sugereaza ca, în aceeasi seara, sotii au întretinut relatii sexuale (mai ales ca martora ######## a sustinut ca inculpatul «râdea de faptul ca sotia sa ascunsese sticla de vin si o scosese pentru „Sf. Valentin»), conditii în care este greu de acceptat o provocare, pe care nici macar inculpatul nu si-a mai asumat, în cele din urma, sa o mai sustina personal”, au precizat magistratii.
Conform legii, omorul se condamna cu minim 10 ani de închisoare. Cum judecatorii au retinut ca Voicu îsi recunoscuse în cele din urma fapta, minimul pedepsei scade cu o treime, pâna la 6 ani si 8 luni. Vasile Voicu a fost condamnat la 8 ani de detentie. Pronuntata saptamâna trecuta, sentinta poate fi contestata în fata Curtii de Apel.
