Cercetatorii americani si europeni cred ca au descoperit în sfârsit secretul longevitatii cladirilor romane vechi de aproximativ 2.000 de ani: un beton capabil de a se repara singur, scrie AFP.
În timp ce unele cladiri moderne devin ruine dupa doar câteva decenii, acesti oameni de stiinta spera ca descoperirea lor poate ajuta la reducerea impactului asupra mediului si asupra climei al productiei de beton, care genereaza emisii semnificative de gaze cu efect de sera.
Pâna acum, rezistenta betonului roman a fost atribuita unui singur ingredient: cenusa vulcanica din regiunea Golfului Napoli din Italia, care a fost trimisa în tot Imperiul Roman pentru a fi folosita în constructii.
Dar de aceasta data cercetatorii si-au concentrat atentia asupra prezentei unei alte caracteristici: bucati minuscule albe, stralucitoare, provenite din var, un alt ingredient folosit pentru realizarea betonului.
„De când am început sa lucrez la betonul roman, am fost mereu fascinat” de prezenta acestor bucati, spune într-un comunicat de presa Admir Masic, coautor al acestui studiu publicat în revista Science Advances si profesor la prestigiosul Massachusetts Institute of Technology (MIT), în Statele Unite. „Nu sunt prezente în betonul modern, deci de ce au fost în cel vechi?”
Expertii au crezut pâna acum ca aceste bucati minuscule au fost rezultatul amestecarii proaste sau a materiilor prime de slaba calitate.
Dar examinând cu ajutorul de tehnici avansate de imagistica, betonul unui zid din jurul orasului Privernum din Italia, cercetatorii au descoperit ca aceste mici bucati albe erau de fapt carbonat de calciu, format la temperaturi foarte ridicate.
Ei au ajuns la concluzia ca varul nu a fost încorporat prin amestecare cu apa, asa cum se credea anterior, ci sub forma de var neted.
Potrivit cercetatorilor, acest „amestec fierbinte” este cel care confera acestui beton rezistenta sa uimitoare.
Într-adevar, atunci când apar fisuri, apa de ploaie care vine în contact cu betonul produce o solutie saturata cu calciu, care apoi se recristalizeaza în carbonat de calciu, facând astfel posibila umplerea fisurilor.
Pentru a verifica aceasta ipoteza, echipa de oameni de stiinta a realizat mostre de beton folosind acelasi proces, pe care apoi le-au fisurat în mod deliberat si peste care au turnat apa. Rezultatul: dupa doua saptamâni, betonul a fost complet reparat. O alta proba produsa fara var nestins a ramas crapata.
Pe viitor, cercetatorii vor sa încerce sa comercializeze acest beton cu compozitia modificata.