O fi vizita lui Ciuca la Iasi de bun augur, sau dimpotriva, pentru cei doi alesi penali din fruntea Iasului, stimati telespectatori? Ne-au tot întrebat despre asta ieri mai multi cetitori, si drept urmare am tras si noi câteva telefoane ca sa luam pulsul zilei agitate de alaltaieri pentru leberalii ieseni.
Nu prea ne-am putut lamuri într-o derectie sau alta, dar sigur am putut trage concluziunea ca treaba e cam oabla pentru cei doi, dar mai ales pentru unul dintre ei.
Sursele noastre care au avut acces si la evenimentele cu usi deschise, dar si la cele cu usi închise, spun ca, de-un par egzamplu, dipotatul Muraru, ca sef de filiala, l-a avut mereu lânga el pe dom’ Costel, toata ziua, în escorta cu care l-a însotit pe Ciuca peste tot, inclusiv la evenimentele de dupa amiaza, care au avut un caracter mai restrâns. Si l-a plasat si pe acesta cât mai aproape de premier. Ceea ce ar putea însemna, pe de o parte, un semnal tras de fratele geaman aflat în gratiile Iohannisului ca filiala semnalizeaza ca l-ar putea sustine pe dom’ Costel pentru alegerile viitoare, dar asta daca îsi va clarifica pâna atunci problemele penale într-un fel sau altul, cât sa nu fie toti cal de bataie din pricina asta. Iar faptul ca Ciuca nu a dat semne sau indicatii de eliminare, hm, am putea spune ca înca se mai gândeste la da au ba.
Problema este însa ca nea Mihaita a fost vazut în prim planuri dupa amiaza, la treburile restrânse, dar mereu mai spre margine. Iar asta ar fi clar un semn si mai interesant, stimati telespectatori. Sa consultam si zodiacul, apoi zatul din cafea, si-om mai discuta…
PS: Nu va faceti însa niciunii din taberele celor doi prea mari iluzii, totusi: auzim ca, la agapa cu sarmale manastiresti si vin popesc de la mitropolitul Teofan, Ciuca a avut o delegatie extrem de restrânsa. La final, au discutat, zice-se, cam mult în particoler. Hopaa!?
Pâna la urma, tot la bani s-a ajuns…
Si înca una la final tot despre vizita gheneralului Teaca la Iasi, de alaltaieri. Una despre care s-a cam vorbit ieri tata ziulica prin mediile politichiei de Bahlui.
La adunarea alesilor locali, adunare la care, asa cum stiti, presa nu a avut acces, prezidentul liberal le-a spus celor de fata sa puna mâna repede si pâna la alegeri sa ia exemplul colegilor liberali din Ardeal, ca aia fac treaba si au proiecte iar aicea s-ar cam freca manganul.
Asa o fi, dom’ gheneral, nu zicem nu. Numai ca mos Teaca, ca teleoltean ce se afla, o fi uitat un amanunt: taman el, cu mânuta lui, a semnat zeci de decizii prin care Iasul si Moldova erau carotate la bani si Ardealul coplesit cu fonduri. Si asta, culmea, inclusiv la proiectele pentru coeziune, adicatelea chipurile la alea care vor sa reduca decalajul economic între regiuni. Asa ca, mna, despre ce vorbim, ghenerale?
**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristica a realitatilor iesene si nationale, realitati care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale editiei noastre. Orice asemanare cu oameni si fapte din viata reala poate fi, asadar, pur întâmplatoare.
