Lupta pentru sefia Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi se anunta a fi una dintre cele mai încinse din istoria post-decembrista a institutiei de învatamânt superior. În cursul zilei de ieri, unul dintre cei mai reputati cercetatori ai UAIC, prof.dr. Tudor Luchian, de la Facultatea de Fizica, a anuntat ca îsi va depune, la rândul sau, candidatura. Acesta a anuntat comunitatea academica printr-un mesaj în dimineata zilei de luni, 16 octombrie, în care le explica acestora intentia sa.
În momentul de fata exista patru candidati care au spus raspicat ca doresc sa devina rector în mandatul 2024 – 2029, primul mandat de cinci ani, conform legii învatamântului superior. Prof.dr. Tudorel Toader, rectorul în exercitiu, prof.dr. Liviu Maha si prof.dr. Gabriel Mursa, de la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, cunoscuta ca fiind o „pepiniera de rectori”, iar începând de luni, 16 octombrie, prof.dr. Tudor Luchian, de la Facultatea de Fizica.
„Cred cu tarie ca indiferent de context, universitatea noastra are nevoie de o cultura de învatare vie, de o stimulare perpetua a ambitiei, curiozitatii si creatiei intelectuale, prin încurajarea libertatii academice creative si a implicarii colective în destinul comunitatii noastre. Paradigma centrala a prezentei intentii asa cum o vad materializata pe termen lung este de redefinire – împreuna cu toti colegii care cred în valorile academice universale – a strategiei si prioritatilor institutionale, a caror implementare sa genereze o revigorare a vizibilitatii, relevantei si a capitalului intelectual si impactului social generat de universitatea noastra”, a spus prof.dr. Tudor Luchian.
A început campania om cu om
Prof.dr. Tudorel Toader ar fi avut dreptul sa candideze pentru al treilea mandat si daca nu se aproba o lege noua, iar toate mandatele rectorilor s-ar fi resetat. Îi permitea atât vârsta, cât si faptul ca nu avea doua mandate consecutive, complete, fiind suspendat pentru mai bine de un an de zile, cât a fost ministru al Justitiei. Acesta a precizat ca doreste sa candideze în special pentru a completa si finaliza proiectele de patrimoniu ale UAIC.
„În masura în care va exista vointa necesara, voi prefera sa continui activitatea în principal cu actuala echipa de prorectori”, a spus prof.dr. Tudorel Toader în ianuarie 2023.
Sursele „Ziarul de Iasi” spun ca ceilalti doi candidati de la Economie, desi nu au iesit cu multe mesaje în spatiul public, au început o campanie „om cu om” prin universitate, participând la diferite evenimente restrânse, vorbind despre intentia si candidatura lor. Aparent, în momentul de fata, nu exista nicio sansa ca cei doi sa colaboreze si sa existe un candidat unic din partea Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor. Ba chiar exista suficiente voci la nivelul conducerii facultatii care preconizeaza ca se va înscrie în cursa si actualul prorector, prof.dr. Mihaela Onofrei.
Cele doua „locomotive” de la Economie merg în directii diferite
Prof.dr. Liviu Maha, 45 de ani, preda din 1999 la UAIC, la FEAA, obtinând titlul de profesor universitar din 2015. Acesta nu este o aparitie întâmplatoare în cursa pentru functia de rector, fiind una dintre personalitatile cele mai vizibile ale Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor din ultimii ani.
„Nu se pune problema sa existe vreo discutie de împartiri de functii sau promisiuni de potentiale echipe facute pentru a câstiga voturi. Mi-am exprimat intentia ferma ca voi candida, iar restul discutiilor le vom purta în comunitatea academica a universitatii la momentul potrivit, sa luam cele mai bune decizii împreuna”, a precizat prof.dr. Liviu Maha în textul prin care „Ziarul de Iasi” îi anunta candidatura.
Cel putin la fel de multa experienta si recunoastere la nivelul universitatii are si contra-candidatul sau de la Economie, prof.dr. Gabriel Mursa. Când si-a anuntat candidatura, acesta a vorbit despre finalizarea unui ciclu electoral de opt ani, considerând, practic, ca mandatele actualului rector ar fi îndeajuns.
„În acest demers, plec de la premisa ca o universitate reprezinta, prin definitie, un spatiu al oamenilor iubitori de cunoastere, al cartilor si al ideilor, al discutiilor docte, profunde, o agora generatoare de principii, valori, credinte, idealuri, care, din punctul meu de vedere, nu pot fi decât cele ale societatii libere, civilizate. Sunt convins ca, în calitate de rector, pot face astfel încât profilul pro-european al celei mai vechi universitati din România sa devina în afara oricarei îndoieli”, a spus prof.dr. Gabriel Mursa.
Miza majora: cine intra în turul al II-lea cu Toader
Desi alegerile sunt la câteva luni distanta, nu a început nicio campanie publica, asumata, de catre vreunul dintre cei patru candidati. Sursele noastre spun ca mai exista cel putin înca o persoana care ar dori sa îsi depuna candidatura, din zona Psihologiei, dar ca în momentul de fata planurile tuturor sunt date peste cap: nu pot estima daca un numar mare de candidati este în avantajul sau în dezavantajul lor.
Exista doua scenarii de lucru, din discutiile purtate cu echipele din preajma candidatilor. Acestia spun ca majoritate celor care s-au înscris îl contracandideaza pe actualul rector, care porneste în continuare cu prima sansa. Dar în lipsa unui mesaj clar, prin care sa se distanteze de felul în care a fost condusa universitatea în ultimii opt ani, profesorii consultati de „Ziarul de Iasi” spun ca cei trei îsi vor împarti voturile celor deja convinsi sa nu voteze cu prof.dr. Tudorel Toader.
Pe de alta parte, un mesaj transant împotriva conducerii le-ar putea aduce anumite deservicii candidatilor, explica aceleasi voci. În conditiile în care, în ultimii opt ani, în universitate lucrurile s-au normalizat din punct de vedere financiar: salariile sunt platite la timp si la un nivel crescut, inclusiv plata cu ora, unele obiective de investitii s-au apropiat de finalizare, iar admiterea nu a avut sincope majore. Nu este exclus, în acest moment, nici ca unii dintre candidatii care si-au asumat public sa candideze sa se retraga din cursa.
În orice caz, vor fi primele alegeri cu miza de la UAIC din 2016, când prof.dr. Tudorel Toader a candidat împotriva prof.dr. Codrin-Liviu Cutitaru si prof.dr. Nicu Gavriluta.
