Ce se întâmpla acum în lume nu este decât o faza de eliberare a energiilor acumulate de câtiva ani încoace, nimic mai mult. Vulcanul pe care unii si-au construit case cu veranda înconjurate de gazon frumos taiat a erupt. Nu vreau sa fiu gresit înteles, debuseele de energie nu sunt nici rele, nici bune, ci doar inevitabile si necesare pentru revenirea la o normalitate pe care doar natura o stie.
Este o distanta colosala între gând si fapta, si totusi ele pot fi unite într-o fractiune de secunda. Multi oameni gândesc mult, dar fac foarte putin, transpun în fapte doar o mica parte din idei. Altii fac mai mult decât gândesc, uneori constientizeaza abia dupa ce au facut un lucru si fie regreta cele facute, fie ridica din umeri si merg mai departe ca si cum nu s-a întâmplat nimic. Si, în alt treilea rând, sunt oameni care fac exact ceea ce gândesc, si pun totul în aplicare cât de repede posibil. Alexandru cel Mare este un exemplu foarte bun aici. Când a fost întrebat cum de a realizat atât de multe lucruri marete la o vârsta atât de tânara (a murit la 32 de ani dupa ce a creat cel mai mare imperiu al acelor vremuri) a raspuns ca a facut tot timpul exact ceea ce a gândit si nu a amânat nimic pe mai târziu. Evident ca nu sunt multi care reusesc aceasta performanta.
Cu toate acestea, este evident faptul ca mintea e cu mult mai flexibila decât trupul, ea zboara în aceeasi clipa în multe directii, si a tine pasul cu ea în lumea faptica este o imposibilitate. A realiza tot ce ti-ai planificat este extrem de greu de facut, si nu la îndemâna oricui.
Exista totusi situatii când faptele nu mai pot astepta, pur si simplu s-au acumulat atât de multe gânduri care se concentreaza în aceeasi directie, încât tensiunea creata de acestea se transfera singure, prin natura lucrurilor, la nivel fizic si trebuie sa capete contur, altfel nu se poate. E ca un vulcan care sta în orice clipa sa erupa si e imposibil de oprit. Dar pentru acest lucru îti mai trebuie ceva: curaj, îndrazneala si/ sau inconstienta, adica pur si simplu sa lasi instinctul sa te ghideze. O doza din acestea e absolut necesara pentru a pune în aplicare gândurile.
Psihologii spun ca a-ti inhiba pornirile launtrice duce la stres si într-un final, inevitabil la boala si chiar moarte. A neglija, cu alte cuvinte, trairile profunde este o reteta perfecta pentru pierzanie. De aceea trebuie sa tipi când simti frustrare, groaza, si sa râzi din toata inima când simti bucurie, fericire, toate fara regrete ori ezitare…
Cel mai usor se vede asta atunci când un om stranuta. Unii îsi stapânesc atât de tare pornirea, încât nici nu-i auzi, sau poate percepi doar un chitcait ca de soarece, altii însa o fac atât de zgomotos, oriunde s-ar afla, ca se aud de pe dealul vecin ori din cladirea alaturata.
Toate astea se întâmpla pentru ca ne guverneaza o lege invariabila universala: toate lucrurile tind la un moment dat spre un echilibru, spre o nivelare, spre neutralitate. Un munte prea înalt se va eroda în timp pâna va ajunge deal, apoi câmpie, un râu prea umflat se va retrage în propria matca mai devreme sau mai târziu, o coarda prea întinsa va plesni la un moment dat.
La oameni este exact la fel pentru ca ei se supun acelorasi legi fizice de pe aceasta planeta, nu pot fi altfel chiar daca ar dori acest lucru. Când tensiunile dintre ei sunt prea mari pentru a mai putea fi suportate, explodeaza. Iar aceste tensiuni se acumuleaza permanent în orice loc din lume, de la mic la mare. Nu poate fi nici un razboi nesfârsit, dar nici o pace neîntrerupta.
O întelegere continua, de pilda, între sot si sotie, fara certuri, doar cu dragalasenii si vorbe dulci, este, se stie, o utopie careia îi cad prada multi naivi. Aceasta pur si simplu nu exista în realitate si nu va exista vreodata. De fapt, se zice ca relatia perfecta este o combinatie potrivita de iubire si ura. Normalitatea înseamna fluxuri si refluxuri de bine si rau, de energii pozitive si negative. Vor fi perioade de acalmie, de acumulari, si altele de revolta, de multe ori cu manifestari violente, si nici una nu ar trebui sa ne surprinda ori sa ne puna pe gânduri. Asa merg lucrurile…
Eram în anul doi de facultate, în 1995, când a avut loc cea mai mare greva studenteasca de pâna atunci. Se acumulasera atâtea neajunsuri, se dadusera atât de multe legi stupide, încât nu s-a mai putut. Si totul a venit de la sine. Nu mi-a spus nimeni sa stau doua nopti si sa pictez pancarte cu sloganuri singur acasa, pur si simplu asa am simtit nevoia. Si când m-am postat în fata Universitatii cu pancartele în mâna deja nu mai eram singur. Eram parte a unui val pregatit deja dintr-o mare mereu în miscare.
Si nici o revolta nu este inutila, fara motiv, abuziva, nici o greva nu apare din neant, nici un razboi nu e stârnit de un singur om nebun sau de un grup oarecare, toate sunt valuri din acelasi ocean planetar în care ne scaldam cu totii, si sunt de neevitat.
Acum câtiva ani, în 2008, un caz pe cât de incredibil si de oribil, pe atât de adevarat a zguduit întreaga lume. O femeie, Elisabeth Fritzl, din Amstetten, Austria, a marturisit politiei într-o zi ca a fost tinuta captiva timp de 24 de ani în beci de propriul tata, Josef Fritzl, care a abuzat-o în toate modurile posibile si cu care a facut 7 copii. Nimeni nu a stiut, nici sotia bestiei, nici chiriasii din casa, nimeni. Si tot vulcanul acela a trebuit sa erupa la un moment dat si a facut-o. Pentru ca era ceva iesit cu mult din normalitate, iar natura, cum spuneam, nu suporta extremele pentru o perioada îndelungata, ci încearca sa le neutralizeze. Orice ai face, nu poti scapa de neutralitate.
Românii dinainte de Revolutie nu puteau trai asa la nesfârsit, revolta era inevitabila, caderea regimului era garantata, oricine si-a închipuit altceva a platit scump. La fel cu oamenii închisi în lagarele naziste, cei din Gulagul rus sau de oriunde din lume. Tot ce este prea mult va fi oprit. Toate imperiile care s-au extins prea tare s-au destramat, dictaturile au fost rasturnate, toti indivizii care au depasit limita au fost anihilati. Toti, pâna la unul. Pentru ca viata trebuie sa îsi urmeze cursul ei normal pentru a dainui, si tot ce este iesit din matca si care-i pericliteaza astfel existenta va fi adus înapoi la baza.
Culmea e ca si linistea prea îndelungata, pacea prea durabila, normalitatea nu pot dainui la nesfârsit, ele vor fi mereu întrerupte de acumulari si explozii locale sau globale. Da, chiar si binele prea mult strica!
Ce se întâmpla acum în lume nu este decât o faza de eliberare a energiilor acumulate de câtiva ani încoace, nimic mai mult. Vulcanul pe care unii si-au construit case cu veranda înconjurate de gazon frumos taiat a erupt. Nu vreau sa fiu gresit înteles, debuseele de energie nu sunt nici rele, nici bune, ci doar inevitabile si necesare pentru revenirea la o normalitate pe care doar natura o stie.
Aceste momente sterg practic granita dintre gândire si actiune, iar oamenii se lasa ghidati de instinct.
Vremea gândirii a trecut, e timpul faptei, îsi spun.
Se înseala cei care afirma ca, daca nu ar fi fost Putin sau Hamas, nu ar fi izbucnit razboaiele din Ucraina si Israel, ori ca, daca unii ar fi fost mai diplomati sau mai precauti, toate s-ar fi putut evita. Nu e asa, ele oricum s-a fi întâmplat mai devreme sau mai târziu, ar fi avut o alta forma, ar fi fost mai usoare ori mai grave, dar ar fi avut loc într-un fel sau altul.