Sau alibiul care transforma secretomania în paravan pentru matrapazlîcuri.
Nu este nicio relatie logica între sportiva care a încântat amatorii de tenis din toata lumea si a readus în memorie fantoma României sportive de altadata, cu ipochimenul instalat la cârma arbitrajului românesc. Nota este putin fortata, numitorul comun este „secretomania”,dar el n-are legatura cu Simona, chiar daca la primele lovituri care i-au distrus cariera ea a fost destul de tacuta în declaratii publice, mergând pe ideea încrederii în Federatia Internationala si a pompos-numitei comisii de integritate. Simona stia si stie foarte bine ca este nevinovata, a strâns probe cu meticulozitate, profitând si de vastul câmp de relatii de care dispune. Se pare ca probele pe care le aduce jucatoarea sunt cât se poate de viabile si pune ITF într-o lumina proasta. Camasa tenisului s-a cam prafuit si trebuie apretata pe seama Simonei. Daca argumentele constantencei n-ar fi concludente, iar ea ar fi fost realmente vinovata, decizia aspra de suspendare ar fi aparut de multa vreme. Acum, când Simona a rabufnit, ITF reactioneaza precum un organism comunist aflat în lipsa ordinelor clare de la centru: baga capul în nisip. Ca strutul. Simona a cerut, conform regulamentelor si uzantelor, judecarea cazului în regim de urgenta. A asteptat cât a asteptat, si, darâmata de amânarile perpetue, a decis sa iasa la atac. S-ar putea sa fie un gest sinucigas (din punct de vedere al carierei), dar nu se mai putea altfel. Poate ca anturajul Simonei, din care poate face parte si antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, are asi prin mâneci prin care sa forteze decizia celor cu mânecute. Poate, dar cea mai plauzibila este reactia gen „ori la bal, ori la spital”. Simona Halep mai simte o foame de trofee greu de înfrânat si nu mai are prea multi ani la dispozitie pentru a le cuceri. În acelasi timp, ITF, forul de la Londra, adopta paravanul binecunoscut celor care traiesc în tari comuniste (cu „ex” sau fara): SECRETOMANIA. Explicând totul prin aceea ca „apar noi si noi probe”. Iata de ce oamenii de care depind cariera unui sportiv de mare valoare se misca cu viteza melcului cu musca pe cochilie.
Secretomania e arma comunista împotriva celor însetati de dreptate? Nu neaparat. Si acum sa vedem ce-i cu kir Kyros Vassaras, desi este subiectul numarul 1 în presa româna de astazi si opinia publica este sastisita. Se stie, kir Kyros este ca o closca pentru puii sai pe care, zice el, i-a facut „oameni”. Ce-i drept, cu relatiile pe care le are la palatul de la Nyon, fostul arbitru grec a promovat arbitrii români, unii dintre cei care se preumbla umili în suita sa, intonându-i „chiraleisa” (vorba lui Creanga). Dincolo de gafele uimitoare ale arbitrilor români, certificate de VAR si diseminate de un lung prilej de bârfe si de ipoteze, Vassaras a indignat pe toata lumea prin insolentele pe care le-a debitat la conferinta de presa de deunazi, laudând prestatiile lui Fesnic si compania huiduite de conducatori, antrenori, jucatori, gazetarii pe care-i considera niste bieti viermisori. Ba chiar si arbitrii, în frunte cu corifeii Craciunescu, Porumboiu, Igna. Venind vorba de Ion Craciunescu trebuie amintit ceea ce multi pare-se ca au uitat: pe vremea când vâlceanul era sef la CCA, toate deciziile forului erau publice. La fel, si sub conducerea lui Alexandru Deaconu. A trebuit ca kir Razvan Burleanu sa-l aduca pe acest „semizeu” de sub Acropole, ca totul sa fie pus sub obrocul secretului de stat degeaba. Conferintele de presa ale lui Vassaras sunt raritati de muzeu si nu e de mirare ca în aproape un deceniu de când s-a aciuat aici, tesaloniceanul nu stie o boaba româneste, desi este vorbitor fluent de engleza, germana si spaniola. Ce-mi trebuie mie laringita?
Românii, din experienta lor cu „organele”, stiu foarte bine ca rolul secretomaniei este sa acopere matrapazlâcul. Probabil ca stie bine asta si Razvan Burleanu, si mai ales Kyros Vassaras, care-i fanariot de-al nostru. Becali a pus o conditie pentru a se razgândi în privinta retragerii sale din fotbal: „Ori pleaca Vassaras, ori eu”. Si nu ar fi greu de crezut încotro înclina balanta arhontelui de la Casa Fotbalului.
Ceea ce ne mira profund este ca si în metropola democratiei britanice, secretomania este la mare pret. Si distruge cariere si destine. Nu avem probe si n-avem de unde sti ce matrapazlâcuri ascunde forul condus de David Haggerty, care pune cu frenezie batista pe tambal în tristul caz al Simonei Halep.
Fotbalul este un sport universal. Greseli de arbitraj se întâlnesc în toate tarile avansate, cu VAR cu tot, ba chiar si în mirabolanta Liga a Campionilor. La fel, nu trebuie sa vina Iohannis, Ciolacu, Ciuca sau Sosoaca sa ne învete ca si coruptia este un sport universal. Cei care nu stiu înca asta n-au decât sa se mire ca verdictul în cazul Simonei treneaza. Sau sa se mire de ce kir Kyros, sub obladuirea sefului sau de la FRF, sfideaza acea mare parte a României, ahtiata dupa fotbal.