Satui de numele de România si de imaginea nu tocmai pozitiva a tarii nostre în lume, unii dintre exigentii nostri concetateni s-au gândit deja la un altul: Getia. Interesant e faptul ca desi numele ales se refera la o populatie din istoria timpurie a teritoriului nostru, naratiunile acestora, ce inunda diverse canale media, scoboara în timp departe în preistorie, pâna în neolitic. Si au o multime de adepti!
Astfel de minciuni „patriotice” aruncate în spatiul public nu ne fac bine. Ne pacalim singuri. Constiinta nationala a poporului nostru apare de-abia în secolul al XIX-lea si a fost construita cu ajutorul popularizarii învatamântului. Am creat mituri, (meta)naratiunea clasica de confirmare a poporului nostru: Decebal, Traian, apoi am aruncat sageti si mai în trecut… Burebista. Asta nu înseamna ca nu existam ca fiinte biologice.
Oricum, nu e nimic rusinos în aceasta constructie identitara aparent tardiva, pentru ca si alte natiuni tot atunci au fost proiectate si zamislite. Germania, Italia, limbile si natiunile lor s-au nascut aproape sincron cu reperele identitatii noastre.
Ca sa aduc limbajul în actualitate, exista mult PR în proiectarea si crearea unei natiuni. Si ca cetatean de rând, ce îti construiesti o identitate, trebuie sa cunosti contextul, sa vezi asemanarile sau diferentele dintre tine si altii si sa le întelegi. Trebuie sa fii mobil, trebuie sa învingi frâna distantei si izolarea (inclusiv pe cea culturala, care se pare ca actioneaza adesea si în numeroasa noastra diaspora actuala) – în Evul Mediu, daca un individ se ducea peste tari si mari (cel mai probabil, la nu mai mult de 100-200 de km distanta) ala era om umblat. Acum aceasta distanta e în orizontul nostru apropiat: local-regional. Îi trebuiau zile sa parcurga o astfel de distanta. Majoritatea celor peste 90- dintre locuitorii tarani ai Moldovei, Ardealului sauValahiei nici nu depaseau vreodata orizontul local. Nici nu banuiau ca exista oameni asemanatori lor la câtiva zeci de kilometri distanta. Doar oierii si mult mai târziu, în perioada moderna, elitele erau în miscare.
De abia în perioada moderna, când reteaua de targuri s-a îndesit, oamenii (de rând) au început sa se cunoasca între ei. Elitele, categorii ceva mai mobile, au început sa mearga si mai departe, si spre alti vectori decât capitalele politice ale vremii. Acestia au pus bazele natiunii si istoriei noastre – fapt pozitiv, fara doar si poate.
Revenind la exigentii nostri concetateni, acestia completeaza miturile, apelând la naratiuni noi. Pun în loc povesti (si mai) gogonate, pentru ca sunt nemultumiti de locul nostru în istorie si (mai ales!) de locul nostru în prezent. Neo-naratiunile coboara de peste doua ori în istorie, pâna pe la 5800-3200 î.Hr., de parca am fi un popor prea ales sa ne fi zamislit doar din mult-prea-recentele triburi ale dacilor. Coborâm pâna la cucutenieni si, Doamne iarta-ma, nu stiu ce cautam prin Egipet sau prin Sumer. Daca dacii erau macar membri ai familiei lingvistice indo-europene, din care facem si noi parte, cei ce au locuit acum peste 5-7 milenii teritoriul asta, nici macar nu erau indo-europeni. Stim despre ei ca produceau o ceramica frumoasa si ca ajunsesera la stadiul de urbanitate (sincron cu sumerienii) – prima populatie din Europa continentala ajunsa la acest nivel. Dar e foarte posibil sa nu fi lasat urme în ADN-ul nostru. Cel mai sigur, limbile le erau extrem de straine în raport cu cele indo-europene, foarte posibil nu se întelegeau nici între ei. Exista probabilitatea ca si din perspectiva rasiala sa fi fost foarte diferiti de ceea ce ne închipuim noi acum. Mai mult, e posibil sa fi existat si diferente somatice majore între cucutenienii din 5800 î.Hr. si cei de la 3200 î.Hr. (considerat ca moment al extinctiei culturii).
Mai bine încercam sa ne primenim noi ca popor, decât sa ne (re)inventam degeaba un trecut ilustru. În plus, nodurile astea de dispersie a civilizatiilor nu au ajuns prea bine de-a lungulvremii. Nici Africa de Est, nici Orientul Mijlociu/ Apropiat nu sunt zone de mare prosperitate. Se pare ca în fireasca migratie de extindere a ecumenei (spatiul locuit) au ramas acasa doar cei mai putin întelepti. Despre „caracterul stiintific” si despre probitatea celor ce au produs astfel de scrieri, dati-mi voie de a nu ma pronunta. Dar va propun un text scris într-o maniera similara cu a celor ce propaga astfel de iluzii.
*
Placut surprins de eforturile specialistilor români contemporani de a ne arata fata adevarata a istoriei neamului, am zis sa-mi aduc si eu prinosul.
Locul de desfasurare a naratiunii: „complexul statuar” al înaintasilor nostri situat la poalele Cetatii Râsnov. Personaje: dinozaurul cel urias – Seismosaurus hallorum, un alt dinosaur, unul pitic cu capul mare si cu o creasta rosie, Gaia, Dochia si Ghilgames.
Dinozaurii proto-proto-români au fost cei mai drepti si viteji dintre reptile.(Cum altfel!?) Acestia a populat gradina noastra a Carpatilor, pe când muntii erau la plamâdit sub directa supraveghere a domnitei Gaia. Unii specialisti considera ca domnita Gaia e totuna cu Dochia, ce a început sa poarte cojoace, odata cu racirea globala, de arata ca o baba. Altii sustin ca erau doar surori. Oricum, desi lingvistii au aratat ca fonetica nu poate stabili exclusiv relatiile de rudenie între limbi, tocmai fonetica ne ajuta când izvoarele sunt insuficiente. (Lingvistii au o multime de pacate, asa ca de ce sa le ascultam ifosele!?) Nu conteaza daca sunt surori sau aceeasi persoana, domnitele sunt sigur personaje importante în istoria adevarata a poporului nostru. Ambele nume se termina în „a”, deci sunt româncute. În plus, sunt intrate în întelepciunea ancestrala a poporului noastru: odata cu încalzirea globala, Dochia îsi leapada cojoacele, iar Gaia, teia. Apropo, si Ghilgames a fost român: are „s” în nume.
Revenind la cetatenii proto-proto români din grupul statuar râsnovean, ce au populat spatiul carpato-danubian înca dinainte de orogeneza, vom da câteva detalii. Dinozaurul cel cool, cel viteaz, aflat în mod cert la o dieta vegana, desi cu gâtul plecat, nu se ghida neaparat dupa o alta vorba româneasca straveche, conform careia capul plecat, sabia nu-l taie, ci facea o reverenta, aratându-si supunerea fata de înteleptul împarat rosu, dinozaurul cel micut. Specialistii protocronisti au gasit o relatie directa între dimensiunea aparent anormala a capului în raport cu trupul si inteligenta sa. Unii fizicieni de rea credinta au fost adusi la tacere. Ei sustineau ca daca densitatea corpului împaratului era distribuita uniform, centrul de greutate ar fi dezechilibrat ilustra reptila. Astfel, presupuneau ei, capul împaratului era gol. Blasfemie!
George Turcanasu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultatii de Geografie si Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi