În Orlando, ideea tribulatiilor intelectuale feminine, în interiorul vechilor lumi patriarhale, ia forma unei parabole extrem de rafinate, ce face din acest roman o scriere singulara nu numai în opera lui Woolf, ci si în literatura europeana interbelica în general.
Nu cred ca Virginia Woolf a publicat întâmplator faimosul ei eseu A Room of One’s Own/ O camera separata la doar un an (1929) dupa aparitia romanului Orlando. A Biography/ Orlando. O biografie (1928) – roman reintrat, dupa mult timp, pe piata româneasca de carte, gratie traducerii exceptionale facute, în urma cu câtiva ani, de regretata anglista Antoaneta Ralian si a initiativei cunoscutei colectii epice coordonate de doamna Denisa Comanescu la Humanitas Fiction. Textul respectiv pune în termeni ideologici clari ceea ce fictiunea încercase, mai devreme, sa trateze pe plan alegoric. În O camera separata, Woolf creeaza un personaj interesant – cu numele sugestiv de Judith Shakespeare (o prezumtiva „sora a lui Shakespeare”) – menit sa puna în dezbatere o problema veche a civilizatiei umane: de ce nu avem pâna azi o scriitoare de talia creatorului lui Hamlet? Sunt femeile mai putin dotate artistic decât barbatii sau raspunsul trebuie cautat în factorii asa-zisi „extra-canonici”? Varianta a doua este, desigur, adevarata si, enuntând-o, prozatoarea britanica deschide una dintre directiile importante din teoria (post)moderna asupra interpretarii canonului estetic. Selectia critica a operelor literare fost influentata mereu de elemente externe scrisului, unul major fiind genul. Woolf observa faptul ca, în cultura traditionala, femeia este exclusa din exercitiul creator identitar, nu intelectual ori vocational, asa explicându-se „imaterialitatea” istorica a scriitoarei „Judith Shakespeare”. Din unghiul stereotipurilor ancestrale, o femeie-artist ar fi parut „un monstru”, dupa cum bine spune un personaj creionat de Charlotte Brontë înca din secolul al XIX-lea.
În Orlando, ideea tribulatiilor intelectuale feminine, în interiorul vechilor lumi patriarhale, ia forma unei parabole extrem de rafinate, ce face din acest roman o scriere singulara nu numai în opera lui Woolf, ci si în literatura europeana interbelica în general. Orlando e un poet al epocii elisabetane (lucreaza de multi ani la un text amplu, intitulat The Oak-Tree/ Stejarul) intrat în câteva legaturi amoroase stranii. Batrâna regina Elisabeta I însasi îl accepta ca amant pentru o scurta perioada, dupa care protagonistul are o relatie intensa cu Sasa, o printesa din anturajul diplomatic rus (ea va pleca însa, intempestiv, înapoi la Moscova, lasându-l neconsolat pe erou). În paralel, Orlando este hartuit de arhiducesa Harriet, iremediabil îndragostita de el. În plina deruta sentimentala, poetul (frecvent ridiculizat, pentru modul sau de a scrie, de catre un scriitor celebru si, prin urmare, „canonic”, Nicholas Greene) hotaraste sa preia oferta regala de a functiona ca ambasador al Angliei la Constantinopol. Aici, în fond, asistam la punctul culminant al romanului. Dupa un somn prelungit, diplomatul Orlando se trezeste… femeie. Aceeasi identitate sufera o insolita mutatie de gen. „Orlanda” va debuta asadar în malaxorul istoriei falocentrice. Spun „istorie”, întrucât personajul transformat devine totodata si nemuritor. Traieste secole întregi, încercând sa-si publice poemul. Abia în 1928, sarcasticul Nicholas Greene (si el fara moarte) îi lauda secularul text liric Stejarul, i-l publica si i-l promoveaza entuziast. Femeia a iesit, în sfârsit (dupa o initiala schimbare de sex si o viata de sute de ani) din starea de marginalitate culturala, înaintând, curajos, catre centralitate (totusi doar cu „acordul” creatorilor de canon artistic!).
Multi vor sa limiteze contextul romanului la indicatia biografica din subtitlu si sa vada în Orlando-Orlanda transfigurarea iubitei lesbiene a Virginiei Woolf – Vita Sackville-West (mare amatoare, se pare, de jocuri homoerotice, care implicau deghizarea masculina). Ipoteza se sustine partial. Orlando ramâne o capodopera a literaturii universale în primul rând prin formidabilul sau joc imaginativ, combinat fin cu mentalitarul inovator.
Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi