Suntem urmasii unei natiuni în viata careia orasul a fost asimilat mai degraba cu o lume straina de fiinta ei. Faptul are vizibilitate pregnanta astazi în dezvoltarea întâmplatoare a oraselor noastre, în individualismul exacerbat al proprietarilor de vechi, actuale si viitoare imobile manifestat prin dispretul fata de reguli, în dezinteresul fata de orice liant care ar putea prezerva coeziunea spatiului comunitar de viata.
De la începuturi orasele impun reguli de convietuire. Între ele importante pentru imaginea orasului sunt regulile de urbanism. Reguli prin mijlocirea carora fiecare cetatean al orasului este responsabil si contribuie la calitatea spatiului urban, la pastrarea identitatii lui. Uneori oamenii sunt atât de implicati în respectarea regulilor încât orasul se dezvolta într-un mod specific, autentic. Regulile urbanistice particulare, unice, sustin imaginea, renumele orasului transformându-l într-un loc atragator, irezistibil, plin de poezie urbana. Astfel functia turistica devine componenta majora în bunastarea locuitorilor.
Câteva exemple. Orasul Mykonos din Grecia este alb, cu tâmplariile caselor albastre. Regula s-a extins pe tot teritoriul insulei pentru toate casele ce se construiesc sau se vor construi. Impresia de optimism intim este puternica. Grecia ne ofera multe exemple similare. Este semnul solid al vechilor traditii urbane.
La alt nivel, Florenta patreaza o remarcabila rigoare în utilizarea aproape exclusiva a pietrei, olanelor si lemnului. Forta adânca, estetica, a expresiei urbane transmite un puternic sentiment de durabilitate. Amintesc cel mai important oras al Renasterii întrucât arhitectul G.M. Cantacuzino a atribuit Iasului istoric renumele de Florenta a României. Si în regimurile comuniste, cu exceptia tarii noastre, au existat exemple de prezervare completa a regulamentelor traditionale de urbanism, de data aceasta prin impunere autoritara. Asa s-au pastrat orasele Plovdiv si Târnovo din Bulgaria.
Mai spectaculos în acceptarea si respectarea regulilor este Parisul. Toate bulevardele riguros deschise în tesutul urban medieval sunt sustinute de cladiri tipice, cu parter, mezanin comerciale, trei nivele si mansarda pentru locuinte. Diferentele sunt de detaliu, stilistice, fara ca ele sa afecteze unitatea de ansamblu.
Sunt multe orase în lume cu istorie si traditii bogate. Ele sunt exemple de respectare a regulilor cu implicarea tuturor cetatenilor, indiferent de starea lor sociala. Respectul fata de traditii devine benevol, motiv de mândrie locala si respect fata de celalalt în acelasi timp.
Civilizatia româneasca este rurala în esenta ei. Orasele antice grecesti de pe litoralul Marii Negre, cele construite de romani dupa cucerirea unei parti din Dacia, nu au avut nici o urmare în modul de viata românesc de mai târziu. Exista o singulara, relevanta exceptie la nivelul limbii. Cuvântul pamânt cu bogatia lui de semnificatii adânci vine, dupa explicatiile dictionarelor oficiale, din latinescul paviment, termen tehnic pentru desemnarea pardoselilor din orase inclusiv a celor construite în Dacia.
Urbanismul s-a nascut la noi pe structura oraselor târguri, initial sate mai bine situate în teritoriu. Ele polarizau periodic, apoi permanent, arii extinse. Dar târgurile devenite orase erau populate, în majoritate, de alogeni. În România Mare, populatia urbana care reprezenta în jur de cincisprece procente din total era compusa din maghiari, germani, evrei, greci si putini români. Situatia s-a schimbat radical în timpul dezvoltarii comuniste. Industrializarea rapida a însemnat, între altele, transformarea rapida a taranilor în oraseni, dar si plecarea germanilor si a evreilor din tara.
Prin urmare suntem urmasii unei natiuni în viata careia orasul a fost asimilat mai degraba cu o lume straina de fiinta ei. Faptul are vizibilitate pregnanta astazi în dezvoltarea întâmplatoare a oraselor noastre, în individualismul exacerbat al proprietarilor de vechi, actuale si viitoare imobile manifestat prin dispretul fata de reguli, în dezinteresul fata de orice liant care ar putea prezerva coeziunea spatiului comunitar de viata.
Ce este de facut, de unde trebuie început? În primul rând de la urbanismul profesionist, de la renasterea scolii românesti de urbanism si de la reglementarea prin ei a teritoriului national, judetean, local. În al doilea rând de la responsabilizarea institutiilor potrivite impunerii acestor regulamente pentru orice fel de constructie. Si, nu în ultimul rând, educatia. În România de astazi este necesar sa învatam sa fim urbani. Din scoala trebuie sa stim sa iubim locul în care vietuim, cu istoria si valorile lui. În acest sens avem un semnal îmbucurator chiar la Iasi. „Iasi, o istorie a orasului, ghid practic pentru elevi” este probabil primul manual alternativ care abordeaza nevoia de întelegere a spatiului urban. Realizat de o echipa de istorici si arhitecti, Laurentiu Radvan, Ionut Nistor, Carmen Tomescu, Sorina Danaila, Ioan Raducea, Tiberiu Teodor-Stanciu, Ramona Costea, manualul de istorie a Iasului include informatii diverse, istorice, urbanistice, arhitecturale într-o forma seducatoare. L-am parcurs cu interes. Este foarte util, nu doar pentru elevi, dar si pentru politicieni, functionari, dezvoltatori, chiar pentru proiectanti de arhitectura si urbanism, în general pentru toti iesenii.
Avem nevoie de lecturi comune. Altfel, cum s-ar putea închipui o viziune adevarata, valoroasa, pentru orasul de mâine capabila sa implice, dupa puteri, pe toti iesenii?
Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de solutii arhitecturale; a fost arhitect-sef al Iasului