Spectacolul cu piesa „Testoasa lui Darwin” îndeamna la o meditatie despre sensul istoriei, al istoriei ca subiectivitate implicata ori obiectivitate detasata, al istoriei generale sau individuale, despre disputa dintre stiintele exacte si cele ale spiritului, despre comunicarea dintre istorie si stiinta ca voci alternative ale umanului, despre evolutia speciilor si involutia spirituala a omului. Balanta înclina spre importanta detaliilor celor mai concrete si cât mai individuale pentru descifrarea semnificatiei istorice a faptelor indivizilor, dar si spre implicarea omului în tot ceea ce i se petrece, implicare fara de care gesturile si alegerile sale nu ar mai avea sens, în defavoarea istoriei stiintifice, abstracte, generale, pretins pur obiective.
Faptele istorice pot fi ocultate, sterse ori rescrise în functie de interesele politice ale vremii, însa un marturisitor neasteptat, asistând timp de doua sute de ani la evenimente, ar putea revolutiona istoriografia. Dupa cum stiinta ar putea fi revolutionata de dovada ca o specie sa evolueze, prin mutatii genetice, în alta specie. Dat fiind ca anumite descoperiri stiintifice sunt pasibile de a fi ascunse publicului larg si livrate cu portia în functie de interesele politico-economice ale momentului. Un generos joc de idei, suscitat deopotriva de text si spectacol, pune sub semnul întrebarii orice alt joc al mintii creat de om, istorie, stiinta, religie, orice conflict teoretic, cum ar fi cel dintre evolutionism si creationism.
Centrul de greutate în cazul de fata îl constituie textul dramaturgului spaniol contemporan Juan Mayorga („La Tortuga de Darwin”, 2008) montat în premiera pe tara la Nationalul iesean, ideile despre memorie, politica si marturie istorica ale dramaturgului filosof, în jurul caruia se raliaza prestatia actorilor si nu în ultimul rând viziunea regizorala a lui Radu Ghilas. Daca orice spectacol e în prima instanta unul centrat pe regizor, text sau actor(i), în functie de ceea ce intereseaza mai mult, nici un spectacol de teatru nu e vreodata doar unul de autor, text sau actor.
Punerea în scena e curata, fresh, fara excese, demna de autorul contemporan ales de regizor. Decorul aerisit, luminile atent planificate, proiectiile din lumea artropodelor sau cele acvatice, la care contribuie si sound-ul mereu adecvat constituie premisele actualei viziuni regizorale usor suprarealiste, cu vagi accente de melancolie privitor la sensul umanitatii. Din perspectiva narativa, stinse sugestii metateatrale confera spectatorului o referinta la prezent, trimiteri la textul tocmai pus în scena, referintele intertextuale sau la actualitate pot fi astfel vag redate sau mai vizibile.
Sub aspectul distribuirii actorilor în roluri, destul de arbitrara de altfel, am remarcat ca prestatii ceva mai entuziaste ca stil de joc (Irina Radutu Codreanu – Beti) sunt în permanenta ponderate de sobrietatea (Emil Coseru – Profesorul) ori stapânirea (Dumitru Nastrusnicu – Doctorul) altor evolutii actoricesti. Acelasi lucru se poate observa si despre plasarea lui Harriet (Pusa Darie) în triunghiul format din stiinta, istorie, martor (subiect).
Povestea fantastica o face pe Harriet, broasca testoasa a lui Charles Darwin adusa din Galapagos în Europa si supusa unei evolutii exponentiale prin care ajunge sa-si depaseasca specia, martor al istoriei si cobaiul unor posibile experimente medicale. Aceasta îsi ofera voluntar serviciile unui istoric în schimbul promisiunii de a fi ajutata sa se întoarca în Galapagos spre a muri acasa. Harriet nu da înapoi nici atunci când o schimbare de situatie o face cobaiul unui medic cu reputatie îndoielnica, în rezerva unui spital. Sub aceeasi promisiune de a fi dusa acasa, ea se pune în serviciul medicului, pastrându-si pentru sine dreptul de a evita orice îi pune în pericol viata.
Nu în ultimul rând, marketingul si showbiz-ul cu stiri mai mult sau mai putin fake, extravagante si cu priza la public ar fi, dincolo de amenintarea pe care o reprezinta propria memorie sau datele ei genetice, cea de-a treia capcana în care ar putea cadea personajul misterios, interpretat foarte sic de Pusa Darie, Harriet, testoasa lui Darwin. Însa personajul neobisnuit, purtând cu sine viclenia instinctului de autoconservare, nevoia de adaptare a speciilor în evolutie si istoria Europei nu cade în nici una din capcanele care îi sunt întinse. Ba mai mult, îi pune la pamânt prin otravire pe cei care îi prevesteau o moarte nedemna de zestrea genetica si mostenirea cultural-istorica pe care le purta cu sine.
Ne-o imaginam pe Harriet, dupa peripetiile altor doua secole, ajunsa într-un final înapoi acasa, în Galapagos, pentru a muri linistita si marturisind, poate, ca îi va fi dor sa se întrebe cu privire la ce sens au toate acestea, eforturile în zadar ale oamenilor de a cladi imperii, teorii, catedrale, revolutiile, ura de clasa, genocidul, pandemiile, razboaiele, cutremurele.
(Testoasa lui Darwin de Juan Mayorga, traducere: Dana Coseru, distributia: Pusa Darie – Harriet, Emil Coseru – Profesorul, Irina Radutu Codreanu – Beti, Dumitru Nastrusnicu – Doctorul, regia: Radu Ghilas, scenografia: Sebastian Ratiu, muzica originala si sound design: Odry Bârca, video design: Mihai Nistor, premiera: 11 februarie 2023, Sala Studio, Teatrul National „Vasile Alecsandri” din Iasi)
Dana Tabrea este profesor, doctor în filosofie si critic de teatru (membru AICT)