Nefericita poveste de dragoste neîmpartasita a profesorului meu se apropie de sfârsit. Reproduc, în cele ce urmeaza, scrisoarea începuta în foiletonul trecut.
Scumpa Viorica, miercurea viitoare se împlineste un an de cînd am reusit sa-mi înving timiditatea, care nu numai ca îmi tinea ascunse sentimentele pe care le avem pentru tine, dar facea sa par chiar ca am sentimente contrarii, ti-am aratat admiratia si respectul meu, ceea ce înseamna de fapt iubirea mea. Nu lasa sa treaca aceasta zi fara sa îmi arati si tu sentimentele de care te cred însufletita. Ti-am spus de atîtea ori ca vad în tine, dupa ani de zile de cautare, pe singura cu care m-as putea casatori. Sa nu interpretezi aceasta fraza gresit, prin ea voiam sa-ti arat cît de mult te ridicam deasupra tuturor celorlalte fete pe carele cunosc. Ti-am spus alta data ca am certitudinea ca nu mai pot trai fara tine si, în urma a tot ce s-a petrecut între noi, vei fi avînd poate si tu convingerea ca viata mi-i imposibila fara tine.
Pagina dintr-o scrisoare neexpediata
M-am ferit în mai toate scrisorile mele catra tine sa arat ceea ce îmi place si admir la tine, iar cînd am facut-o n-am spus tot ceea ce aveam de spus. Daca ti-am facut de mai multe ori reprosuri, vei întelege ca era firesc asta la cineva care tinea la tine ca la parintii si fratii lui si care nu-si putea imagina pentru viitor decît unirea vietii tale cu viata lui. Iar daca ti-am produs doua mari suparari, gîndeste-te ca n-am vrut sa ti le produc si gîndeste-te cît de mari suparari mi-ai produs si tu, si înca înaintea mea. Dar sa uitam toate, si tu, si eu. Accepta sa înceapa acea viata ideala de care am vorbit de atîtea ori, accepta sa înceapa acea totala, perfecta întelegere despre care am mai vorbit. Accepta sa-mi exprim aproape de tine sentimentele cele mai înalte pe care le am pentru tine. Gîndeste-te ca daca ti-am scris o data ca te voi diviniza cu adevarat, nu va fi fost o vorba zvîrlita la întîmplare sau cu intentii de flatare, ci va fi fost expresia adevarata a sufletului meu. Ti-am cerut atunci sa vii, daca vrei sa te divinizez cu adevarat, si ai venit. Te rog foarte mult sa vii si acum, dar sa vii de-a dreptul la mine, si-ti voi închina tie toata fiinta si viata mea. Vino miercuri, la 11 jumatate dimineata în fata amfiteatrului „Philippide”. Vom merge dupa aceea la Institutul de Filologie Româna, unde vom vorbi cele ce trebuie sa vorbim.
Comunica si doamnei si domnului profesor tot ceea ce scriu aici si roaga-i din partea mea sa‑mi ierte greselile pe care le-am facut si sa aiba în vedere ca nu le-as fi facut daca nici tu, mai înainte, n-ai fi gresit fata de mine sau daca n-as fi fost în situatia sa cred ca ai gresit. Cu aceasta te rog si pe tine sa recunosti ca era mai bine daca în Mai ai fi ascultat rugamintile mele din scrisorile de la sfîrsitul lunii. Te rog, în acelasi timp, sa primesti si cartile pe care ti le-am trimis prin domnisoara Miroslav, precum si acea scrisoare adresata doamnei si domnului profesor, care cuprinde însa si o scrisoare catre tine.
Te rog foarte mult sa vii miercuri, îmi vei dovedi în felul acesta ca tii si tu la mine astfel cum tin si eu la tine. Îmi vei dovedi ca întelegi sa ma sprijini în munca pe care trebuie sa o îndeplinesc cît mai repede, daca vreau sa am conditii de existenta mai bune decît cele pe care le am acum. În ce priveste casatoria, îti comunic prin aceasta scrisoare ca as dori sa fie în vara care vine. Cred ca n-ai nimic împotriva. Nu stiu însa daca va mai fi posibil sa mergem anul viitor scolar în Germania astfel cum credeam altadata.
As vrea sa-ti mai comunic ca noile sacrificii de sînge, care probabil se vor cere poporului român în marea înclestare ce va avea loc anul acesta, as vrea sa ne gaseasca altfel decît ne-au gasit cele din vara trecuta. În privinta mea sa nu ai nici o teama, avînd cataracta traumatica dreapta, cu pierderea aproape completa a vederii (eram de 10 ani cînd am fost lovit în ochi de un coleg de scoala), am fost reformat, asa ca nu fac parte din cadrele armatei. Altfel, cine stie daca astazi n-as fi fost si eu printre cei care au murit pentru patrie. Dar poate voi aduce si eu patriei servicii mai mari decît cele pe care i le-as fi putut aduce prin moartea mea.
Îti mai comunic ca ochiul ranit nu ma supara acum deloc, cînd eram copil însa ma supara des si destul de rau, si ca, prin operatie, pe care o voi face în anii care vor urma, îmi voi putea recapata vederea. Te rog din tot sufletul sa vii. Te voi ridica în slava cereasca. Te astept cu siguranta ca vei veni. Îti jur credinta vesnica.
George
Numarul viitor va contine ultimul episod al povestii.
Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi