Îi pria cu siguranta austeritatea, augmentata de elementele casnice ale vietii diurne, sesizabile în contextul muzeistic actual: ligheanul primitiv, patul simplu, incomod, camerele mici, cu geamuri si intrari pe masura, proiectate parca pentru pitici, privelistea exterioara deprimanta a grajdului familiei, udat de ploaia marunta si rece. Dinamica existentei o sperie, Austen preferând sa-si traiasca plenar lumea naratiunilor proprii si mai putin pe cea reala.
Rândurile care urmeaza sunt motivate de împlinirea, în 2022, a 205 ani de la moartea scriitoarei engleze Jane Austen si, respectiv, de la nasterea romanticului american Henry David Thoreau. Apropierea celor doi autori nu reprezinta însa o chestiune de circumstanta. Marturisesc faptul ca am localizat un impuls „transcendentalist” in nuce, în biografia prozatoarei engleze, înca de pe vremea când îi studiam viata si opera la facultate, spre sfârsitul anilor optzeci. Ceva din preferinta pentru recluziune a lui Austen si, mai ales, optiunea ei pentru austeritatea creatoare, observate acolo, ma faceau sa ma gândesc la filozofia „transpersonalizatoare”, initiata de Ralph Waldo Emerson, putin mai târziu, în America secolului al XIX-lea si, cu precadere, la punerea sa în „practica” de catre discipolul cel mai apropiat al creatorului „non-eului”, Thoreau, în singularul experiment socio-intelectual cunoscut sub numele de Walden (jurnalul experimentului a devenit, se stie, cartea Walden or, Life in the Woods/ Walden sau Viata în padure). Ipoteza mi-a fost întarita abia în 2002. Atunci, în intervalul unui stagiu academic londonez, am calatorit si în tinutul Hampshire, unde, în satul Chawton, se afla ultima casa în care a locuit Jane Austen înainte de moartea ei timpurie (la doar 41 de ani) si în care a scris patru dintre cele sase romane celebre ale sale.
Resedinta în sine nu iese din tiparul arhitectural elisabetan (constructia dateaza din 1580), dar semnele prezentei prozatoarei aici în anii din urma ai evolutiei misterioasei sale maladii o particularizeaza imediat. Universul domestic în cauza e restrictiv (aproape meschin prin dimensiuni, as îndrazni sa constat) în mod natural (vechimea locului induce sentimentul „decorului miniatural”, de la ferestre si usi, pâna la mobilier si încaperi), dar si în mod artificial (adica prin actiunea nemijlocita a proprietarilor – scriitoarea a avut o contributie semnificativa în aceasta directie). Jane Austen s-a mutat la Chawton în 1809, dupa ce fratele sau, Edward, a cumparat locuinta mentionata de la vestita (în zona orasului Southampton) familie Knight (nume preluat, simbolic, si de Edward dupa „achizitie”), cu scopul declarat de a-si aduce mama si surorile (dupa moartea, în 1803, a tatalui). Prozatoarea si-a ales camera cea mai modesta si a solicitat niste modificari importante în gradina.
Transformarile cerute de ea te pun imediat pe gânduri, pentru ca nu contin nimic fastuos, ci, dimpotriva, trimit la presupunerea retragerii din societate. A solicitat, de pilda, ridicarea unor ziduri uriase si cenusii de jur-împrejurul curtii interioare, dincolo de care lumea externa practic nu se mai vedea. Edward construieste, ca atare, în 1813, ceea ce se va chema The Walled Garden/ Gradina înconjurata de ziduri (despre care Jane povesteste, în scrisorile destinate diverselor rude, cu placere vadita), o veritabila fortareata „victoriana”, unde autoarea se putea izola creator si, intuim astazi, psihologic. Îi pria cu siguranta austeritatea, augmentata de elementele casnice ale vietii diurne, sesizabile în contextul muzeistic actual: ligheanul primitiv, folosit la toaleta de dimineata, bonetele batrânesti, fierul de calcat rudimentar, patul simplu, incomod, camerele mici, cu geamuri si intrari pe masura, proiectate parca pentru pitici, privelistea exterioara deprimanta a grajdului familiei, udat de ploaia marunta si rece.
Dinamica existentei o sperie, Austen preferând sa-si traiasca plenar lumea naratiunilor proprii si mai putin pe cea reala (a ramas antologic refuzul ei din 1802 de a se marita cu Harris Bigg-Wither, un prieten de familie bogat, însa lipsit de atractivitate masculina, dupa ce, în prealabil, cu numai o zi înainte, îi acceptase cererea în casatorie si petrecuse, în consecinta, o noapte a remuscarilor insomniace). De asemenea, se stie ca, din 1786, adica din anul în care revine din peregrinarile sale scolare (Oxford, Southampton s.a.), scriitoarea nu a mai trait niciodata în afara propriei ei locuinte. S-a si mutat rar (cu familia) dintr-o casa în alta (Chawton a constituit ultima „mutare” asa-zicând), iar, când a fost nevoita sa o faca, a suferit enorm, aratând serioase aprehensiuni legate de schimbare. Vreme îndelungata nu reusea sa scrie dupa o astfel de „re-locare”. La Chawton, si-a creat, macar în aparenta, mediul creator ideal (nu întâmplator a redactat aici patru capodopere din sase!), un mediu auster, închis (din unghiul reprezentarii concrete, materiale, altfel însa deschis, metaforic vorbind, spre cunoastere si autocunoastere), profund spiritualizat (masa la care scria, prevazuta cu un scaun neverosimil, de scolar pirpiriu, nu depasea dimensiunile volanului unui automobil actual). Un spatiu pe care l-as denumi, fara ezitari, „transcendentalist”, „waldenian” avant la lettre. (Va urma)
Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi