Publicitate

O turma de elefanti care a evadat dintr-un parc national din vestul Ugandei a ucis doua persoane, informeaza DPA.
Purtatorul de cuvânt al Autoritatii pentru fauna salbatica din Uganda (UWA), Bashir Hangi, a declarat marti pentru DPA ca animalele au evadat luni din Parcul National Regina Elisabeta si au ajuns în localitatea învecinata Kasandala.

Aici, elefantii au ucis un barbat care se afla în gradina locuintei si un alt barbat, care mergea la pescuit.

UWA încearca acum sa duca animalele înapoi în sanctuarul pentru animale salbatice.

Parcul National Regina Elisabeta este una dintre cele mai extinse zone protejate din aceasta tara din estul Africii si una dintre cele mai populare destinatii turistice din Uganda datorita biodiversitatii sale. Parcul se învecineaza cu Parcul National Virunga din Republica Democratica Congo.

Potrivit autoritatilor din domeniul conservarii, ciocnirile între animale salbatice si oameni au devenit mai frecvente în Africa, continentul cu cea mai ampla crestere a populatiei.

Habitatul natural al speciilor salbatice devine din ce în ce mai limitat.

Potrivit UWA, numarul mamiferelor de talie mare, inclusiv elefanti, în parcurile nationale a crescut în ultimii ani. Parcul National Regina Elisabeta adaposteste în prezent aproape 8.000 de elefanti – în urma cu 40 de ani, erau doar circa 2.000. AGERPRES

Citește toată știrea

Elefanţi evadaţi dintr-un parc naţional au ucis două persoane în Uganda
Publicitate