Un baiat în vârsta de 15 ani a ajuns în stare grava la Spitalul de Copii „Sf. Maria” în cursul zilei de marti, 17 ianuarie, dupa ce a fost lovit de un tren în gara din Vatra Dornei. Conform presei locale din Suceava, acesta nu a auzit trenul venind pentru ca avea castile în urechi si telefonul în mâna. Adolescentul a fost transportat mai întâi la unitatea medicala din Vatra Dornei, iar ulterior cu elicopterul SMURD la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iasi, având piciorul stâng amputat.
În cursul dupa-amiezii de marti acesta se afla în sala de operatie unde o echipa multidisciplinara încerca sa îi replanteze piciorul. „Pacientul a suferit un politraumatism prin accident feroviar. Are amputatie traumatica de gamba stânga, un traumatism cranio-cerebral si contuzie toraco-abdominala. Este în soc traumatic, soc hemoragic.
Respira spontan, este constient. S-au instituit masuri de suport vital, s-au facut explorari imagistice. Pacientul este în blocul operator, unde echipa multidisciplinara formata din chirurg pediatru, chirurg plastician, ortoped, anestezist si neurochirurg vor decide atitudinea terapeutica. Se anticipeaza replantarea segmentului de membru amputat”, a declarat dr. Tamara Rosu, medic-sef UPU si purtator de cuvânt de la Spitalul de Copii „Sf. Maria”.
