Primul program al Orchestrei Radiodifuziunii Germane din Köln dirijat de Cristian Macelaru a fost explicabil alcatuit din creatii zamislite în acest spatiu geografic-cultural.
S-a acordat întâietate unui compozitor din timpul nostru, Jörg Widmann. Forma de reflectare a epocii întinsa pe decenii cu final necunoscut, muzicii i se inoculeaza substantial de catre autori imaginile, spiritul coplesite de violenta, „lumina de la capatul tunelului”, firele subtiri de speranta fiind deseori invizibile. Sa nu fi aflat definitia compozitorului însusi în privinta lucrarii sale prezentata în deschiderea concertului de luni, 28 august, as fi receptat usor turbulenta muzicii, nutrita „con brio” (acesta este titlul) prin accente, asperitati sonore ale instrumentelor de suflat, schimbari bruste de ritm cu putere de impresionare neechilibrata (însa declarata) de interactiunea detectabila cu formele scriiturii muzicale din secolul al XIX-lea. De altfel, chiar unele acorduri hotarâte, citate scurte din simfonii de Beethoven au justificat conceptia autorului ce si-a marturisit si în cuvinte furia, intentia deconstructivismului muzical. Sprijinirea duritatii propriei muzici si prin rapelul la atacurile, la „comenzile” ritmice din simfoniile ilustrului înaintas au fixat în net dezavantaj expresiv secventele lirice, percepute ca nevoie de contrast, intentie de a atenua oarecum impresia violentei, a climatului sumbru.
Jörg Widmann si-a pozitionat urmatoarea lucrare din program, Concertul nr. 2 pentru vioara si orchestra, în acelasi climat stilistic-expresiv, chiar daca relatia cu limbajul tonal de factura romantica a fost evidenta. Si instrumentului solist i s-au accentuat asperitatile rugoase (nu evit pleonasmul), i-au fost subliniate disponibilitatile ritmice pe parcursul pasajelor generoase cântate în pizzicato (ciupirea corzilor). Am ramas cu impresia compozitorului atras de terenul accidentat al muzicii prin desincronizari ritmice, fidel unui ascetism sonor-expresiv propriu de mult timp modernismului muzical german. Violonista cu evidente calitati tehnic-artistice, experimentata în interpretarea repertoriului bogat, divers, ce cuprinde lucrari din aproape toate epocile, stilurile, genurile – Carolin Widmann stapâneste cu dezinvoltura, cu întelegere meandrele si mendrele creatiei contemporane, iar la Bucuresti a luminat cu virtuozitate instrumentala toate aspectele opus-ului semnat de fratele sau, Jörg Widmann, al carui profesionism ramâne indiscutabil. Dovada a fost Andante din Sonata pentru clarinet si pian de Felix Mendelssohn, pe care oaspetele german l-a orchestrat admirabil si l-a interpretat delicat, generos-expresiv la clarinet.
La solicitarea lui Cristian Macelaru, directorul artistic al Festivalului „George Enescu”, dirijorul Zubin Mehta, orchestra si corul Festivalului Maggio Musicale Fiorentini au prezentat la Ateneul Român opera „Otello” de Verdi în versiune concertanta. A fost alta ambitie a conducatorului seriei grandioaselor manifestari artistice bucurestene de a oferi publicului prilejul rar al audierii unei capodopere din istoria muzicii. Evident, partitura se caracterizeaza prin densitate a ideilor, substanta dramatica intensa ajunsa la incandescenta tragicului, dificultati ale cântului vocal ce pun la încercare tehnica, puterile expresiv-emotionale, versatilitatea, rezistenta fizica la încercarile si durata extinsa a lucrarii. Versiunea de luni seara îsi merita locul pe lista momentelor memorabile din Festival. Se cuvin retinute numele tenorilor Fabio Sartori si Joseph Dahdah, sopranei Anastasia Bartoli, baritonului Luca Salsi. Dirijorul Zubin Mehta a considerat-o una dintre cele bune echipe vocale cu care a colaborat la interpretarea opus-ului verdian.
Alta ambitie a lui Cristian Macelaru s-a concretizat marti 29 august la cele mai înalte cote ale realizarii artistice. Pe parcursul concertului al doilea sustinut împreuna cu Orchestra Westdeutsche Rundfunk (WDR) din Köln, al carei prim dirijor este, am intrat înca odata în actualitatea componistica ascultând „Formido”. Apartinând unei radiodifuziuni publice cu strategie asumata permanent de a promova creatia muzicala contemporana si din afara granitelor Germaniei, nu doar prin reflectare, ci prin comenzile adresate compozitorilor, ansamblul postului regional WDR a concretizat începând din anii ’90 proiectul unei serii de douasprezece opus-uri ca opinie a mai multor autori despre lumea contemporana.
Si Dan Dediu a optat pentru exprimarea muzicala a adevarului, creând o imagine rapida, incitanta, spectaculoasa a lumii de azi marcata de angoasa, de frica. Fara violente si duritati, cu toate ca nuantele forte-fortissimo nu lipsesc din sonoritatile instrumentelor de suflat, desi ritmul este pregnant, marcat de accente. În schimb, aluziile la universul muzical american sunt evidente datorita scriiturii pentru instrumentele de suflat din alama, datorita pulsului ritmic uniform ce aminteste la rândul sau jazz-ul. Umbra repede trecatoare a lui Leonard Bernstein nu a trecut neobservata. Prezenta substantiala a instrumentelor de percutie (xilofon, timpani), spiritul ludic în relatie amiabila cu seriozitatea impusa de tema lucrarii, acel râsu’-plânsu’ deseori detectabil în muzica lui Dan Dediu, alcatuiesc o lucrare spectaculoasa, superconcentrata ca idei si durata (în prima versiune româneasca de acum, numai sase minute!), ce promite sa-si pastreze locul stabil în ierarhia valorilor componistice moderne românesti.
A urmat alta ambitie, alta raritate, alta capodopera: muzica baletului „Printul cioplit în lemn” de Béla Bartók. Cu siguranta ar fi nevoie de saptamâni întregi pentru a gasi în arhive data si interpretii români ai creatiilor concertistice si simfonice ramase de la acest compozitor reprezentativ pentru modernitatea acreditata. S-a simtit ca dirijorul Cristian Macelaru nutreste un interes special pentru muzica lui Bartók, mai mult, o afectiune, o empatie ce corespunde universului sau spiritual. Interpetat cu dedicatia, întelegerea, profesionsimul fara repros ale orchestrei germane si ale dirijorului sau, opus-ul nr. 13 al compozitorului maghiar s-a putut asculta cu toata atentia, chiar fara cunoasterea povestii care îl anima. Au fost atinse doua niveluri importante de perceptie: diversitatea ideilor, substanta contrastanta, frumusetea melodica, prezenta neîntrerupta a ritmului în ipostaze diverse, caracterul dramatic al textului muzical îi asigura natura epica. Secventele lirice tesând pânza sonora apropiata si peisajelor statice impresioniste creeaza starea onirica ce acapareaza si mai mult, vrajind ascultatorul. Meritul primordial este, desigur, al compozitorului, dar toata complexitatea, frumusetea, spectaculozitatea lucrarii nu s-ar fi devoalat total fara viziunea si maiestria dirijorului, ale orchestrei.
Imagini preluate de pe contul de Facebook a Festivalului „George Enescu”
Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor