Multi de pe FB dau like ca primarul, ceea ce e, totusi, explicabil: like la like trage, nu? Si paduche la paduche, era continuarea vorbei populare – ramâne de gasit varianta actualizata…
Saptamâna 37, ziua 255 de razboi
Paradoxul pogârcitului: ca dupa recoltare n-are cum sa nu mai ramâna în urma niscaiva fructe ori legume, stim, nu? Sap eu o parcela mica, unde avusesem cartofi. Si, evident, dau si peste câtiva cartofiori. Doar ca, poftim, ca un facut, în afara de unul, pe toti i-am taiat cu hârletul!? Cum naiba? Am stat eu un pic strâmb si-am gândit drept: pai, totusi, e logic! Daca nu-i taiam, probabil nici nu-i vedeam, nu? Desigur, ce-am facut eu n-a fost propriu-zis vreun pogârcit, scopul fiindu-mi saparea bucatei de pamânt.
Saptamâna 37, ziua 258 de razboi
Aflu de la RRA ca în 2021 trenurile de persoane din România au avut o întârziere totala de 7 ani si 7 luni! Ehei, dar stati asa, cifra înseamna un oaresce progres (prin regres…), daca aflam ca în 2018 întârzierile au însumat peste 9 ani!
Saptamâna 38, ziua 260 de razboi
Stiam, desigur, de trei Dan Petresti: Dan Petrescu scriitorul, Dan Petrescu fotbalistul si apoi antrenorul si Dan Petrescu arbitrul. Azi aflu ca exista si un Dan Petrescu general de brigada în rezerva si profesor universitar la Academia de Aparare (daca bine am retinut). Hm, oricum, cred ca mai sunt si altii, doar ca fara notorietate.
Saptamâna 38, ziua 261 de razboi
Am zis sa fie si a fost bine. Si o sa fie bine, câta vreme este acolo o rezerva saseasca de siguranta care, în anumite cazuri, are darul de-a deveni muzeala, demna de muzeu, adica, precum chibriturile de prin anii cincizeci!
Saptamâna 38, ziua 262 de razboi
Winston Churchill (1874-1965): „Un expert este un barbat care ulterior îti poate spune cu precizie de ce prognoza sa n-a fost corecta.”
Saptamâna 38, ziua 264 de razboi
Multi de pe FB dau like ca primarul, ceea ce e, totusi, explicabil: like la like trage, nu? Si paduche la paduche, era continuarea vorbei populare – ramâne de gasit varianta actualizata…
Saptamâna 38, ziua 265 de razboi
La RRA se vorbeste de problema sacalilor din Dobrogea, parca, iar în gândul meu exclam: of, doar sacalii mai lipseau din România!
(Zile mai târziu aveam sa aflu ca se vor repopula Muntii Macinului cu câteva perechi de lupi aduse din Vrancea, lupii fiind inamicul natural al sacalilor…)
35 de ani de la revolta muncitorilor de la Brasov, pornita de cei de la uzina de camioane „Steagul Rosu”. Aflu de la unul dintre participanti, invitat la prima sedinta solemna din Parlamentul României dedicat evenimentului, ca un tânar de doar 17 ani, Cornel Vulpe, ar fi luat un drapel si s-ar fi pus în fata coloanei ce pornise spre centru. Evident, a fost arestat si avea sa plateasca crunt elanul sau tineresc, murind dupa doar cinci ani, pesemne a fost batut de organe de ancheta cât sa-i deterioreze iremediabil niscaiva organe…
În acelasi context, seara, la Tribuna Partidelor Parlamentare de la RRA, am putut pescui o perla. Un deputat PSD (Marian si n-am reusit sa retin si mai cum) a vrut sa dea greutate discursului sau parafrazând faimoasa expresie cum ca somnul ratiunii naste monstri dupa cum urmeaza: „Somnul nepasarii naste monstri!” Ha? „Somnul nepasarii”?? Care va sa zica, daca nepasarea doarme, se nasc monstri? Înseamna ca daca pasarea doarme, se nasc îngeri, sau cum??
Hm, constat ca ziua de 15 noiembrie 2022 a fost una lunga, caci, poftim, am dat pe FB si peste un poem fain al cantautorului german Wolf Biermann, Literaturhaus Salzburg postândul cu prilejul împlinirii a 86 de ani de catre WB. Textul e din 1965 (pe atunci, Biermann traia în RDG!) si a aparut în 1968 în volumul „Mit Marx und Engelszungen. Gedichte, Balladen, Lieder” (în RFG, desigur). Iata-l (în traducerea mea): Vai , prietene, nu-i si cazul tau?// Nu pot iubi decât/ ceea ce am libertatea/ sa si parasesc:/ tara asta/ orasul asta/ femeia asta/ viata asta.// Tocmai d-aia iubesc/ putini o tara/ unii un oras/ multi o femeie/ dar cu totii viata.
Saptamâna 38, ziua 266 de razboi
Amintire din pandemie: „Vaccinarea a fost ca o trambulina pentru stoparea transmiterii…” Rares Pop, director (de spital, banuiesc) la RRA, 27.04.2021. Mda, deci a fost inventata si trambulina de stopare, pe lânga cea de lansare. În fine: limba o fi ea vie, dar via nu e limba…
Saptamâna 39, ziua 268 de razboi
Am pornit spre Sibiu. Nici n-am iesit bine din sat ca urca înapoi un… taxi! (Coborâse cu nici zece minute în urma.) Fac cu mâna, opreste.
– Ma puteti lua pâna la Sibiu?
– Da, urcati.
– Cât ma costa?
– Cât vreti dumneavoastra.
Bafta de bafta, daca tinem cont de faptul ca, macar teoretic, trebuia sa ajung întâi la sosea, apoi sa stau la ia-ma nene. Ajungem la Turnisor, tânarul (35?) vorbise mai tot drumul cu (banuiesc) prietena sa:
– Eu o iau la stânga acum, va las aici?
– Da, unde puteti opri, perfect!
Pesemne ca prietena l-a întrebat cu cine a vorbit:
– Cu un baiat pe care l-am luat pâna la Sibiu.
Mda, a trecut ceva vreme de când am mai fost luat de „baiat”. Între timp, un „baiat” de 61 de anisori…
Michael Astner este poet, traducator si publicist
