Care este explicatia acestei convingeri? Pe de o parte avem vocatia unei victimizari la scara istorica (aceasta victimizare este însotita, în oglinda, de o viziune festivista asupra existentei noastre milenare, dar asta este o alta discutie). O alta explicatie este cea legata de efectul pe care l-a avut în spatiul public disparitia si demolarea (într-un caz a fost vorba chiar de demolarea prin implozie) a unor mari „citadele industriale” care faceau parte din peisajul iesean de zeci de ani de zile, constituindu-se în niste simboluri ale Iasului industrial.
Alaturi de varianta „Care industrie?”, este unul dintre cliseele cele mai traficate despre Iasi, cliseu care este pus în circulatie si repetat în mod obsesiv de catre unii ieseni însisi (nu am auzit niciodata pe cineva din afara Iasului sustinând ca nu avem industrie). Varianta nostalgica este „Iasul nu mai are industrie”, facându-se trimitere la anii perioadei comuniste. Care este explicatia acestei convingeri? Pe de o parte avem vocatia unei victimizari la scara istorica (aceasta victimizare este însotita, în oglinda, de o viziune festivista asupra existentei noastre milenare, dar asta este o alta discutie). O alta explicatie este cea legata de efectul pe care l-a avut în spatiul public disparitia si demolarea (într-un caz a fost vorba chiar de demolarea prin implozie) a unor mari „citadele industriale” care faceau parte din peisajul iesean de zeci de ani de zile, constituindu-se în niste simboluri ale Iasului industrial.
Disparitia acestor întreprinderi, unele de importanta nationala în economia centralizata, a fost determinata de procese de privatizare desfasurate, de multe ori, într-o atmosfera sulfuroasa, dominata de interese ascunse si meschine. Unele privatizari s-au finalizat cu succes, având la baza fonduri externe sau interne. Altele, cele mai multe, au fost niste esecuri. S-au pierdut cladiri, terenuri, masini, instalatii. Aceasta a fost partea vizibila a dezastrului, petrecuta într-o perioada de veritabila haiducie postmoderna. A fost un razboi economic, pe care, în parte, l-am pierdut, la scara nationala. Ceea ce a ramas, însa, a fost resursa umana. Dispersata, dezamagita, dezorientata! Poate ca odata se vor face studii asupra felului în care sute de mii de români cu pregatire industriala, multi aflati nu chiar la prima tinerete, au trebuit sa se recalifice, sa emigreze, sa înceapa o noua viata. Unii au continuat totusi sa lucreze în industrie. Existenta acestei resurse umane cu experienta în activitatea industriala, la care s-a adaugat si posibilitatea angajarii absolventilor unei universitati tehnice si a unor colegii tehnice (fostele licee industriale), la pachet cu alte avantaje specifice zonei, a facut ca Iasul sa fie atractiv pentru investitori, români sau straini, e drept, cu o oarecare întârziere fata de alte spatii geografice ale tarii. Oricum am da-o, nu putem sa trecem peste momentul 1859, de unde ni se trage o stare de înapoiere fata de celelalte provincii! E adevarat, nu a crescut troscot pe strazile Iasului, dar nici magnolii nu au înflorit, cu exceptia celei de la Palatul Roznovanu, care, de fapt, mascheaza un superb monument de arhitectura.
Cliseul legat de un Iasi fara industrie este, din pacate, generalizat la scara întregii tari (care, totusi, din punct de vedere al rezultatelor economice, este situata în UE pe locul 13 din 27 de tari). Este drept ca ponderea productiei industriale în PIB a scazut, de la 28,8- în 2011, la 21,1- în 2019, ca peste tot în lume. Oricum însa, productia industriala are cel mai mare aport la PIB, fata de toate celelalte sectoare economice (21,1- industrie, 18,4- comert, 14,1- administratie publica, 5,9- constructii, informatii si comunicatii 5,7-, 4,1- agricultura, 3,2- cultura etc.) (INS, Comunicat de presa, oct. 2021).
Pe judetul Iasi, valoarea adaugata bruta (adica diferenta dintre valoarea bunurilor si serviciilor produse si consumul intermediar, reprezentând deci valoarea nou creata) era formata, în 2019, în proportie de 22- de administratie, 18,3- comert, 15,2- productie industriala, 11- informatica, 7- constructii, 4- cultura, 3- agricultura etc. (Anuarul Statistic al Judetului Iasi, 2021). La nivelul tarii, în acelasi an, situatia era urmatoarea: 23- productie industriala, 20,2- comert, 15,6- administratie, 6,3- informatica, 6- constructii, 4- agricultura, 3,5- cultura etc. (Anuarul Statistic al României, 2021). Dupa cum se vede, daca industria are cea mai mare pondere la nivel national în valoarea adaugata bruta, în judetul Iasi aceasta este pe locul trei, dupa administratie si comert. Cresterea ponderii productiei industriale în produsul intern brut este o problema de securitate nationala. Industria confera siguranta si predictibilitate în dezvoltarea unei tari. Statisticile ne arata ca avem industrie, si înca o industrie care are o pondere în valoarea adaugata bruta de 23- în 2019, peste media europeana, care este de 19,1-.
În ceea ce priveste pe absolventii de inginerie, în 1989, la nivel national, 66- dintre absolventii de învatamânt superior proveneau de la stiintele tehnice. În 2017, ponderea acestora era de doar 28,6-, din totalul absolventilor de facultate, dupa cum spun datele publicate de Agentia Româna de Asigurare a Calitatii în Învatamântul Superior (Mariana Bichir, S-a întors inginerul, Cronicile-Curs de guvernanta, febr. 2020). Este o scadere relativa, determinata de cresterea numarului de absolventi din alte domenii decât cele tehnice. De fapt, în 2017, în valoare absoluta, au absolvit 35.140 studenti din domeniile Inginerie, prelucrare si constructii si Tehnologiile informatiei si comunicatiilor, fata de 18.119 în 1989. De doua ori mai mult! În domeniul Inginerie, prelucrare si constructii, proportia a fost de 21,3- din totalul absolventilor de învatamânt superior, fata de 14,6- media europeana! Aceasta pondere crescuta este în consonanta cu cererea tot mai mare de ingineri, atât la noi, cât si în strainatate. Sunt statistici care spun ca dupa 1989 au parasit tara aprox. 200.000 de ingineri. Cei care au ramas au facut o gramada de alte lucruri, unii si-au deschis propriile firme, iar altii s-au angajat la companii înfiintate cu capital strain sau autohton. De cele mai multe ori, aceste firme nu produc direct pentru piata bunuri de larg consum, accesibile direct consumatorilor, ci au ca obiect de activitate diverse produse care intra în alte procese de productie industriala, motiv pentru care aceste unitati industriale sunt mai putin cunoscute publicului larg.
M-am întâlnit, anul trecut, cu o absolventa a politehnicii. Si ea, si sotul acesteia îmi fusesera studenti, acum vreo 10-15 ani (era criza pe atunci, iar convingerea ca nu avem industrie era un loc comun). Amândoi lucrau la o mare firma din Iasi, aveau apartament, masina si doi copii. Am vorbit despre unele si altele, ne-am despartit, iar, la plecare, s-a întors catre mine si mi-a spus: Stiti…, nu ne gândeam ca vom trai din ceea ce am învatat. Dar traim, si traim bine!
Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic si prorector responsabil cu activitatea didactica la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi