Au trecut anii si toate aceste tare ramân la fel de prezente, ba chiar unele dintre ele au ajuns sa fie considerate absolut normale, de parca societatea româneasca s-ar fi resemnat si ar accepta fara probleme rasturnarea valorilor si triumful imposturii. Fenomenul n-ar fi posibil fara complicitatea unei clase politice profund corupte si adusa la stadiul de supravietuire vegetativa.
Sunt vreo doua decenii de când Andrei Plesu a lansat o formula memorabila: obscenitatea publica. El avea în vedere vulgaritatea care invadase discursul politic, exhibitionismul agresiv, practica spalarii rufelor murdare în vazul tuturor, stergerea granitelor dintre public si privat, agramatismul, incoerenta verbala etc. Au trecut anii si toate aceste tare ramân la fel de prezente, ba chiar unele dintre ele au ajuns sa fie considerate absolut normale, de parca societatea româneasca s-ar fi resemnat si ar accepta fara probleme rasturnarea valorilor si triumful imposturii. Fenomenul n-ar fi posibil fara complicitatea unei clase politice profund corupte si adusa la stadiul de supravietuire vegetativa.
Am vazut astfel, zilele trecute, cum vicepresedintele Consiliului Judetean Vaslui l-a înjurat la telefon vreme de patruzeci de minute pe un ziarist, cu o furie animalica si facând risipa de trivialitati. Din câte am înteles, ziaristul avusese îndrazneala sa înceapa o investigatie vizându-l pe fiul marelui om politic. Dar nici nu conteaza, la urma urmei, ce este la originea penibilei întâmplari. Reactia „vicelui” e tipica pentru mentalitatea ciocoiasca a multor tartori locali care considera ca îsi pot permite orice. Stupefianta a fost scuza pe care a gasit-o cel care a comis agresiunea verbala: era o conversatie privata, a spus el, în consecinta putea vorbi oricum, iar vinovat este cel care a facut publica înregistrarea. Prin urmare, asa se exprima, în viata de toate zilele, domnul vicepresedinte si – deducem noi – doar când se afla la o tribuna oficiala îsi schimba discursul. Va avea consecinte acest penibil episod? Mai mult ca sigur ca nu, partidul are grija de membrii lui devotati, nu-i paraseste când se afla la ananghie. E suficient sa ne amintim de niste scene incredibile din parlament, cu insulte si trivialitati îngrozitoare aruncate unor doamne: nimeni n-a patit nimic.
Dar nu e obligatoriu sa fii vulgar ca sa fii penibil. O scena cu o exceptionala încarcatura comica s-a petrecut într-o comisie parlamentara ce o audia pe postulanta unui post important din reteaua culturala a carei menire este sa ne promoveze valorile în strainatate. Postulanta a fost numai zâmbet, si-a dat cu gratie ochii peste cap si a reusit performanta sa nu spuna nimic concret, dovedind ca este total straina de domeniul în care pretinde ca are competente. Respectiva ar fi, pare-se, actrita si a mai fost o data parasutata într-un post multe peste posibilitatile ei, de director al unui celebru teatru bucurestean, de unde a plecat cu scandal. Prezentându-se sub orice critica, ea a fost totusi votata de comisie, gratie parlamentarilor din coalitia de la guvernare. Obscenitate publica, nepotism afisat cu nerusinare, promovare a imposturii.
Cultura? Ce pretentii sa mai avem când constatam cum este maltratata limba româna? Premierul Ciuca nu numai ca vorbeste poticnit, cu evidente eforturi, dar propune îndraznete inovatii lexicale: „Nu se pune problema (…) ca am stabilit un pachet de masuri care sa nu fie sigurantat din punct de vedere al alocarilor financiare…”. Sigurantat: oare la fel de inventiv a fost domnul Ciuca si în teza de doctorat? România educata, proiectul atât de drag presedintelui Iohannis, e pe mâini bune. Sau iata cum se exprima un parlamentar (exemplu luat la întâmplare): „Chiar daca aceasta constructie nu a fost clasificata în categoria monumentelor istorice, aceasta a fost mereu o parte a tezaurului arhitectural” s.a.m.d. Aceasta, ca nu cumva sa foloseasca banalul „ea”. Devenita un tic verbal cu efecte devastatoare în discursul jurnalistic, folosirea lui acesta, aceasta a ajuns sa paraziteze orice tip de discurs, saracind – alaturi de alte ticuri verbale – limba româna si facând-o previzibila.
Maltratezi limba româna, dar stai cu mâna la inima când se intoneaza imnul national.
Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor