Cum se vor obisnui oamenii care traiesc azi în Europa occidentala cu aceste lipsuri? Ei nici nu-si pot imagina ce le poate oferi viitorul care se va întoarce în trecut. Dar se pare ca istoria evolueaza în spirala, astfel ca patimile si cosmarurile traite de alte generatii se pervertesc în unele noi, la fel de traumatizante, la care noile generatii vor trebui sa se adapteze.
M-au înfiorat seninatatea si zâmbetul cuceritor cu care presedintele Joe Biden a spus dupa summitul NATO tinut la Varsovia ca Europa trebuie sa se pregateasca sa strânga cureaua, caci sanctiunile impuse Rusiei vor avea costuri, iar Europa va fi afectata.
Cel de-al 46-lea presedinte al Statelor Unite a spus ca va fi afectata si America, dar nu a insistat prea mult asupra acestui fapt. Sigur va fi afectata si America, dar criza va lovi în primul rând Europa.
În ce ne priveste, noi suntem obisnuiti sa strângem cureaua înca de pe vremea lui Ceausescu, când singurele produse ce se gaseau la raft erau crevetii vietnamezi si conservele de fasole, ca si borcanele de sfecla rosie murate în otet, de altfel, care însa nu se gaseau întotdeauna. Atunci pentru noi, tacâmurile de pui erau niste delicatese; daca prindeai doua pungi, mâncai din ele, facând ciorba, tocanita sau supa o luna întreaga. Tacâmurile însa devenisera si ele o raritate, trebuia sa stai la o coada de doua sute de metri ca sa cumperi doua pungi de tacâmuri, efortul era rasplatit acasa cu atâta bucurie de întreaga familie, încât dincolo de frigul si umilinta îndurate, si de timpul pierdut, în sânul familiei te simteai ca Sfântul Petru la portile raiului.
Eram obisnuiti si cu salamul de soia, eram obisnuiti sa stam cu caloriferele reci, fara curent electric. Eram obisnuiti sa circulam cu masinile, unii în zilele pare, altii în zilele impare. Dar cum se vor obisnui oamenii care traiesc azi în Europa occidentala cu aceste lipsuri? Ei nici nu-si pot imagina ce le poate oferi viitorul care se va întoarce în trecut. Dar se pare ca istoria evolueaza în spirala, astfel ca patimile si cosmarurile traite de alte generatii se pervertesc în unele noi, la fel de traumatizante, la care noile generatii vor trebui sa se adapteze. Nu-i da, Doamne, omului cât poate duce. Fa-l sa înteleaga ca vanitatea si orgoliul sau nemasurat îl vor duce la putere. Se vor obisnui oare occidentalii sa-si duca traiul cu grija zilei de mâine? În numele carei cauze? În numele carui ideal nobil?
Oare saracia spre care ne îndreptam cu totii ne va face mai solidari, mai puternici? Sau unitatea de care da dovada în prezent spiritul european se va risipi ca o perdea de fum atunci când va veni scadenta?!
E vorba, totusi, de circa 447 de milioane de oameni. Îi vom putea stapâni tinându-i în frig si bezna? Va rezista economia Germaniei – motorul Europei – valurilor de scumpiri la gaze, combustibil si energie electrica?! Daca economia Germaniei se va gripa, ce se va întâmpla cu economiile celorlalte tari? Ce se va întâmpla cu economia tarii noastre?
Strângerea curelei din epoca ceausista s-a soldat în cele din urma cu caderea regimului comunist si cu executia lui ceausestilor într-o zi sfânta pentru poporul român. Acum daca ne întoarcem si nu numai noi, ci si o mare parte din Europa, la preceptele lui, de ce l-am mai executat?! Oare o alta solutie pentru iesirea din actuala criza nu exista decât aceste sanctiuni ce ne vor lovi economia europeana cu forta unui uragan dezlantuit de la Est la Vest sau poate viceversa? Credeti ca procedând astfel vom putea oferi altor generatii o lumea mai fericita si mai prospera?! Nu cumva, odata instaurata, saracia si grija zilei de mâine se vor perpetua?!
Discursurile lui Biden mi-au placut. Si primul, si al doilea. Le-am ascultat cu maxima atentie. Biden a vorbit concis. Lovind la tinta. Fiecare cuvânt al sau s-a înfipt ca un cui în mintea europenilor.
În timpul primului discurs, zâmbetul sau a fost senin, cuceritor. În al doilea discurs, presedintele a schimbat tonul. S-a dezlantuit ca un uragan la adresa Rusiei lui Putin. A avut perfecta dreptate. Putin e un criminal, dar asta nu rezolva problema. Caci nebunia lui trezeste reactii în lant ce inflameaza tot mapamondul.
Discursul lui Joe Biden m-a subjugat, dar în acelasi timp m-a si înspaimântat. Ascultându-l, mi-am dat seama ca jocurile sunt de mult facute si ca lumea e preocupata mai mult de razboi, si nu exista, cel putin deocamdata, prea multe sanse pentru pace.
***
Cumplita foamete din Ucraina din anii 1931-1932, provocata de politicile criminale ale lui Stalin si ale acolitilor sai, în urma careia au murit circa 10 milioane de oameni, dar si Marea Foamete din Basarabia din anii 1946-1947, imediat dupa razboi, soldata cu 300 000 de morti, si multe cazuri de canibalism, ca de altfel si foametea din Ucraina, dar si foametea din România din anii 1946-1947 (cauzata de seceta, de distrugerile de razboi, de lipsa fortei de munca – multi barbati au murit pe front, altii au fost dusi în lagarele de concentrare siberiene, dar si de reforma agrara din 1945, impusa tot de sovietici), ar trebui sa ne dea mult de gândit.
Desigur, atunci, în mare, foametea a avut alte cauze, unele dintre ele expuse succint mai sus; acum criza alimentara, de care este preocupata aproape toata mass-media de pe mapamond, are, desigur, alte cauze, dar s-ar putea sa aiba acelasi efect.
Ciudat este faptul ca liderii lumii trag semnale de alarma, anuntând din timp în timp ca aceasta criza ne va lovi în curând; însa niciunul dintre ei nu a anuntat ca a luat masuri concrete pentru prevenirea acestui flagel. Ci, dimpotriva, masurile care se iau vor accelera si vor extinde la scara planetara criza ce se apropie.
Ati auzit cumva de un summit dedicat iminentei crize alimentare? Eu, parca, nu am auzit. Summitul NATO e preocupat de asigurarea pacii. Aici politica e foarte clara: pacea nu poate fi asigurata decât prin cresterea cheltuielilor pentru înarmare, care au ajuns azi, în contextul razboiului din Ucraina, la o cota fara precedent. Crescând procentul cheltuielilor pentru înarmare, statele lumii vor aloca automat mai putine fonduri pentru prevenirea crizei alimentare. Si faptul acesta e limpede ca buna ziua.
Mai sunt apoi si criza energetica, si crizele provocate de pandemie si de conflagratie. Cum va putea face fata lumea acestor provocari?! Oare înarmându-ne pâna dinti, vom putea lupta mai bine împotriva spectrului foametei planetare ce pluteste la orizont?! Oare politica înarmarii ne va putea scapa de saracie lucie si de extinctia prin inanitie si antropofagie?
***
Cu multi ani în urma, întâlnindu-l în cadrul Zilelor revistei „Convorbiri literare” pe poetul Evgheni, traducator si prieten cu multi scriitorii basarabeni, dar si ieseni, carora le-a tiparit câteva antologii la editura sa, l-am întrebat ce fel de figura e ministrul de externe Serghei Lavrov si daca e adevarat ca scrie versuri…
O, Lavrov e mare figura, a raspuns Stepanov. Are o morga care sperie adversarul, însa nu e lipsit de umor. E un mare degustator de whisky-uri si un fumator înrait… Cred ca sângele sau armenesc îl face sa fie un bun negociator. Lavrov stie sa scoata profit si din piatra seaca. Îl ajuta, desigur, si figura sa mereu încruntata.
Fata sa seamana cu o masca mortuara, care te priveste parca dincolo de timp si spatiu.
Exact, raspunse Stepanov. Orice i-ai spune si în orice situatie s-ar afla, nu vezi pe fata sa nici o tresarire. Ea e mereu aceeasi. Când Lavrov spune o gluma, chipul sau ramâne la fel de întunecat ca si atunci când ne da o veste proasta.
Dar ce fel de poezii scrie?
Poezii sumbre. Foarte sumbre. Dintre cele mai sumbre care s-au scris vreodata…
Mai sumbre decât Plumb-ul lui Bacovia?
O, da. Plumb-ul lui Bacovia e floare la ureche pe lânga plumbul pe care-l emana versurile lui Lavrov… L-am publicat la editura mea si stiu cum suna…
Dar Putin?
Ce-i cu Putin?
Ce fel de figura e Putin si cum se împaca cu Lavrov?
Se împaca bine. Lavrov îi sufla în coarne lui Putin ca sa-si mentina pozitia, dar îl si tempereaza, când Putin e nu prea nervos.
Dar voi cum va împacati cu el?
A trebuit sa ne obisnuim. Stii, adauga el, Putin pare puternic. De neclintit. Însa, cum sa-ti spun, puterea lui nu e chiar a lui. El e puternic atât cât vrea America sa fie puternic. Dar daca America îsi va lua la un moment dat mâna de pe el, Putin se va spulbera…
Cum asa?! am zis.
Vezi, mi-a raspuns Evgheni, America are nevoie de un baiat rau care sa agite spiritele, ca sa se poata înarma. Are nevoie sa arate cu degetul unde e pericolul, caci altfel, daca pericolul n-ar exista, congresmenii americani nu ar putea aloca atâtea mii de miliarde înarmarii si mediul de afaceri ar avea de pierdut. Putin joaca acest joc destul de periculos. El e baiatul rau care dispune de arme nucleare si rachete. America îi stimuleaza mereu orgoliul, iar Putin se crede chiar puternic. Va veni însa momentul când America îi va trage presul de sub picioare, iar Putin se va prabusi.
Lasa, Evgheni, nu ma mai îmbrobodi, i-am zis. Poti sa te dai de doua ori si peste cap: n-ai sa ma convingi. Putin nu e un produs american stantat de mediul financiar de peste ocean, el e un produs ce poarta însemnele KGB-ului sovietic.
Nichita Danilov este scriitor si publicist