Potrivit legislatiei în vigoare, „Ziua NATO”, alianta politico-militara de securitate colectiva înfiintata pe 4 aprilie 1949, se aniverseaza în prima duminica din luna aprilie. Cu acest prilej, am fost invitat de conducerea Cercului Militar din Iasi sa sustin o prelegere având ca tema Rolul NATO în securitatea internationala, în cadrul Simpozionului „18 ani de securitate euroatlantica”, organizat de Brigada 15 Mecanizata „Podul Înalt” din Iasi. Întrucât jumatate din auditoriu era formata din elevi si studenti, am decis sa apelez la efectul storytelling (împartasirea experientei proprii).
Tara noastra a primit invitatia de a adera la Alianta Nord-Atlantica la Summitul NATO de la Praga, în noiembrie 2002, alaturi de Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia si Slovenia. În acel an, am fost încorporat ca militar în termen redus (MTR) la Scoala de Aplicatie pentru Transmisiuni, Informatica si Razboi electronic de la Sibiu – cursurile de formare a ofiterilor în rezerva (martie-august 2002). Pentru a satisface stagiul militar, m-am prezentat la Centrul Militar Zonal din Iasi, la cerere, în ianuarie 2002. Eram casatorit, finalizasem un masterat în politici publice (2001) si lucram de ceva vreme ca sociolog la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Drepturilor Copilului din Iasi. Decizia de a satisface stagiul militar a fost motivata de o curiozitate sociologica – modul în care se manifesta personalitatea individului într-o „institutie totala” (cf. Erving Goffman) -, de perspectiva unei cariere militare, într-un context international marcat de atacurile teroriste din 9/11/2001 asupra unor obiective militare si civile americane.
Primele trei luni, pregatirea militara de baza si specialitatea în transmisiuni, le-am petrecut la Regimentul 48 de Transmisiuni al Armatei Române – Fortul 3 Otopeni, comandat de Col. Ion Ceraceanu, avansat pâna la gradul general-maior, cu functia de comandant al Comunicatiilor si Informaticii (2006-2013) în cadrul Statului Major al Apararii. Gen. Ion Ceraceanu a înfiintat Muzeul Centrului 48 Comunicatii si Informatica Strategice, inaugurat la data de 14 iulie 2000, de „Ziua Transmisionistilor Militari”. Comandantul Ion Ceraceanu era sufletul unitatii noastre, comunicativ, pasionat de istorie. Desi avea multe sarcini de îndeplinit, îsi facea timp sa ne viziteze, la masa de prânz, sa-i împartasim impresiile noastre de militari în termen redus, sa vada ce pofte culinare mai avem. În armata m-am vindecat de o afectiune de stomac capatata în timpul studentiei. Cu trei mese bune pe zi si doua suplimente, servite la program, am uitat de ranitidina.
Regimentul 48 Transmisiuni de la Otopeni, care gestiona Sistemul de Transmisiuni al Armatei Române (STAR), era o unitate inclusa în programul de evaluari pentru compatibilizarea comunicatiilor între armata româna si fortele NATO. Am lucrat pe (auto)statiile radio PANTHER 2000 H (100/400W) cu salt de frecventa destinate asigurarii legaturilor radio HF (US) la esaloanele tactice si operative. Aceste statii erau produse de compania britanica RACAL, compatibile cu tehnica româneasca de transmisiuni la acea vreme (R-1300, R-118, R-140 si altele). Alaturi de câtiva camarazi, vorbitori de engleza si cu prezenta de spirit, am fost selectat pentru a activa în cadrul unor structuri care asigurau comunicatiile prin satelit cu trupele românesti detasate în Afganistan pentru a executa misiuni alaturi de (viitorii) parteneri strategici. Momentul culminant al acestei experiente a fost vizita unui general american de transmisiuni cu care a trebuit sa întretinem o scurta conversatie si sa efectuam o legatura prin satelit cu unitati de lupta din Afganistan.
În timpul stagiului militar, am participat la o emisiune pe tema dificultatilor adaptarii militarilor în termen redus la rigorile vietii de cazarma, desfasurata la Radio România Actualitati. Asa mi-am descoperit vocatia pentru comunicarea si relatiile cu mass media, activitate de care am ramas atasat pâna astazi. La finalul celor sase luni de armata, am sustinut examenul de absolvire (tactica militara de baza si de transmisiuni, tehnica de transmisiuni analogica si numerica, topografie militara, managementul unitatilor militare, psihosociologie militara, drept international umanitar si educatie fizica) si am obtinut brevetul de ofiter în rezerva.
În esenta, stagiul militar a fost ca un experiment psihosocial în care miza a fost abandonarea confortului personal în favoarea disciplinei impuse de institutia totala descrisa de sociologul Erving Goffman ca un sistem social închis în care viata este organizata dupa reguli si norme stricte, determinate de o autoritate învestita cu aplicarea acestora, prevenirea si sanctionarea oricaror abateri de la disciplina impusa. Indiferent daca integrarea într-o institutie totala (armata, biserica etc.) este voluntara sau involuntara, o data ce o persoana s-a alaturat acesteia trebuie sa urmeze regulile/asculte ordinele si sa treaca printr-un proces de resocializare a carui scop este crearea unei noi identitati.
Dupa 20 de ani de la statisfacerea stagiului militar, iata, rememorez câteva din etapele importante ale parcursului României spre NATO, în fata unui auditoriu care reuneste autoritati locale, comandanti militari, ofiteri si subofiteri din unitati combatante, studenti si elevi. În istoria postdecembrista a României, am contabilizat doar 3 proiecte care au întrunit consensul elitelor politice si societatii românesti: aderarea la NATO, integrarea în UE si admiterea în Schengen – înca nerealizata. Privind retrospectiv, chiar daca la începutul anilor ’90 România înca ezita în privinta orientarii strategice si geopolitice (pe 5 aprilie 1991 a fost semnat un tratat de colaborare, buna vecinatate si amicitie cu URSS), pare paradoxala initiativa prim-ministrului Petre Roman de a adresa Secretarului General NATO invitatia sa viziteze tara noastra, în 1990. În acelasi an, ambasadorul român din Belgia a fost autorizat sa efectueze o serie de demersuri diplomatice de colaborare cu NATO.
În anul 1994, România semneaza programul Partnership for Peace, fiind primul stat ex-comunist care are o astfel de initiativa. Anul urmator, Camera Deputatilor adopta Declaratia privind integrarea României în structurile politice, strategice si economice euroatlantice. În anul 1996, se produce prima alternanta democratica la putere în România. Noua putere de la Bucuresti acorda aeronavelor militare NATO permisiunea de a survola spatiul aerian al tarii pentru misiuni militare în fosta Iugoslavie. Eram student în anul II de facultate, la Sociologie si Politologie, când am urmarit cu emotie Summitul NATO de la Madrid (1997), în urma caruia Cehia, Ungaria si Polonia au fost invitate sa faca parte din aceasta alianta. În ciuda sprijinului acordat de presedintele francez Jacques Chirac si a altor state membre NATO, România a fost amânata pentru urmatorul val de extindere. Dupa acest moment de tristete, ne-am consolat cu vizita presedintelui Statelor Unite, Bill Clinton, la Bucuresti (11 iulie 1997) care a încurajat perspectiva euroatlantica a tarii noastre si a parteneriatului cu SUA.
La 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea documentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Aliantei Nord-Atlantice. Pe 2 aprilie 2004, s-a desfasurat ceremonia arborarii oficiale a drapelului român la sediul NATO. În perioada 2-4 aprilie 2008, la Bucuresti, am gazduit unul dintre cele mai importante summituri NATO. Între timp, au trecut 18 ani de când suntem sub umbrela de securitate euroatlantica (NATO si UE) fara de care, acum, situatia noastra ar fi fost de-a dreptul îngrijoratoare.
Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Directia Judeteana de Statistica Iasi si lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie si Stiinte Social-Politice a Universitatii „Al. I. Cuza” din Iasi