Constitutia din 1991 avea sa consacre reînfiintarea Curtii de Conturi a României, institutie indispensabila asigurarii resurselor publice destinate finantarii tuturor activitatilor ce cad în sarcina Statului. Legea (mult) trebuincioasa a fost adoptata de Parlament la 2 septembrie 1992, ca numai peste o saptamâna sa fie publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 224 (Legea nr. 94 din 9 septembrie 1992, privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi). Actul normativ statua ca institutia în discutie este ”organ suprem de control financiar si de jurisdictie în domeniul financiar si functioneaza pe lânga Parlamentul României.”
În anii ce au urmat, schimbarile de ordin legislativ au facut ca institutia sa treaca la statutul de Institutie Suprema de Audit, care exercita controlul prin aplicarea diverselor proceduri de audit asupra bugetelor si patrimoniilor publice, latura jurisdictionala fiind abandonata. Asadar, avem din 1992 o lege privitoare la organizarea si functionarea Curtii de Conturi (http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idtâ13173), însa exercitiul bugetar al acestui an a fost supus verificarii acesteia cu un decalaj de mai bine de doi ani. Adica atunci când s-a dispus de personalul si logistica necesare. Dar sa vedem ce scotea în relief Raportul Curtii de Conturi, care se refera la executia bugetara pe anul 1992.
Între altele, la o serie întreaga de ordonatori principali de credite, din cauza încalcarilor legii, nu s-a acordat descarcare de gestiune (Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Învatamântului, Ministerul Sanatatii, Ministerul Muncii, Ministerul Industriilor, Ministerul Agriculturii, Ministerul Comertului, Ministerul Turismului, Ministerul Apararii etc.). Iata si alte repere: • Veniturile cuvenite bugetului de stat si neîncasate la finele anului s-au constatat a fi mai mari cu 100 mld. lei decât cele raportate de MFP prin contul de executie.
Profesorul Ioan Bogdan, presedintele de atunci al institutiei, arata ca ”în legatura cu veniturile bugetare, constatarile Curtii de Conturi, la valoarea banilor din 1992, au reprezentat venituri suplimentare care n-au fost declarate Parlamentului, însumând 300 mld. lei si care, daca erau luate în considerare, Parlamentul ar fi trebuit sa aprobe bugetul pe anul respectiv fara deficit bugetar…, dimpotriva, fiind excedent bugetar.” (Dezbateri parlamentare, http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?idsâ506&idmâ2&idlâ1). Bineînteles, ”de vina” era si blocajul financiar, dar nici unitatile fiscale teritoriale nu au actionat adecvat în toate cazurile si nu au aplicat legislatia vizând încasarea integrala a veniturilor respective. •Privitor la utilizarea fondurilor bugetare, la un numar de 35 ordonatori principali de credite, precum si la 994 ordonatori secundari si tertiari din subordinea acestora, s-au constatat abateri cu caracter financiar, de tipul: schimbarea destinatiei creditelor bugetare – 10,6 mld. lei, plati efectuate, fara a fi urmate de livrari de marfuri sau prestari de servicii – 5,2 mld. lei etc. • Prin conturile de executie privind bugetul de stat si datoria publica pe 1992, MFP a informat Parlamentul ca datoria interna este de 481,6 mld. lei. Însa, ca urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi, MFP a corectat contul de executie a datoriei publice interne pe anul 1992 la suma de 220,6 mld. lei.
Spicuind din interventia Profesorului Ioan Bogdan, primul Presedinte al Curtii de Conturi a României dupa reînfiintare (februarie 1993 – martie 1999), ocazionata de dezbaterea proiectului de Lege privind Contul general anual de executie a bugetului de stat pe anul 1992 în Sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului din 6 iunie 1996, mai retinem ca: • ”Avansurile care s-au dat între firme, au constituit un fenomen în explozie pe banii contribuabililor; o serie de firme de stat au creditat, ca practic asta au facut, au creditat fara dobânda, perioade îndelungate, uneori ani de zile, firme private (…). De exemplu: (i) un spital care …nu are medicamente, dar da unei firme private 40.000 de dolari ca sa-i aduca echipamente de calcul. Da acesti bani în anul 1992 si la data controlului nostru, sfârsitul anului 1994, nu aveau nici dolarii nici echipamentele respective; (ii) o unitate militara plateste, la banii din 1992, unui S.R.L. suma de 740 milioane de lei, suma pe care S.R.L.-ul respectiv a folosit-o timp de 270 de zile si au fost dati înapoi ca si când nu i-ar fi folosit, fara dobânda, fara nimic, dupa interventia Curtii de Conturi.” (http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?idsâ506&idmâ2&idlâ1).
Profesorului Ioan Bogdan nu ezita sa atinga si problema care decurge din neaprobarea la timp a bugetului de catre Parlament: ”Orice întârziere este o invitatie la încalcarea legii, pentru ca orice gospodar nu poate sta cu mâinile în sân 5-6 luni de zile, pâna când apare bugetul. El trebuie sa-si asigure continuitatea functionarii sistemelor si daca n-o poate face în perimetrul legii, o face în afara legii. Vreau sa va dau doar doua exemple din anul 1992, la doua ministere, fara sa vorbesc de unitatile din tara: (i) la un minister peste 80- din volumul de investitii s-a dat dupa 25 decembrie; (ii) la alt minister, tot asa, peste 75- din volumul de investitii s-a dat dupa 25 decembrie. Ce sa mai faca institutia cu banii? Si atunci toti au facut operatiuni fictive: facturi fictive, au dat banii la altii si alte asemenea manevre.” (http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?idsâ506&idmâ2&idlâ1). Despre legislatia din domeniul privatizarii se vorbea înca de atunci ca este foarte ambigua – cum a si ramas, de altfel – facând sa fie afectat transferul de proprietate care ar fi trebuit ”sa se faca foarte repede (…), pâna când nu se distruge tot…, în conditii de responsabilitate (…), ca atât de divizata este raspunderea între puzderia de organisme care se ocupa de privatizare încât e aproape imposibil sa mai stabilesti raspunderea cuiva fata de un lucru prost facut.” (Idem).
Alta gama de nereguli constatate au fost cele ”datorate acelor hibrizi de management pe care i-am creat, împuternicitii statului, A.G.A. si asa mai departe, în care s-au strecurat foarte multi care n-au avut competenta profesionala, si ceea ce a fost mai grav, au dublat aceasta lipsa de competenta si cu faptul ca s-au erijat, în numele celor care i-au desemnat acolo, si au luat în nume personal decizii care au fost, stiu eu, de fond pentru societatile comerciale (…). Un astfel de împuternicit vine într-o zi la noi si spune: – Vreti sa primiti în audienta si pe director si pe directorul economic si pe consilierul juridic de la o societate privata? – Evident, cum sa nu-i primim, dar dumneavoastra în ce calitate sunteti aici? – Eu sunt mandatarul statului… Dar ce dorea sa sustina mandatarul statului, si vedeti unde, la Curtea de Conturi, nu în alta parte, sa sustina nici mai mult nici mai putin decât desfiintarea unitatii de stat. I-am raspuns: – Domnule, dar e o metodologie, e o rânduiala, ati facut tot ceea ce trebuie pentru ca societatea sa treaca la firma privata în mod corect? – Pai, eu cred ca da! – Pai, hai sa le discutam!… Si când am adus specialistul nostru am constatat ca era o vraiste generala. Deci pâna acolo se merge. Ce fel de împuternicit al statului a fost acolo?” (http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?idsâ506&idmâ2&idlâ1).
Acest gen de probleme, puse în legatura cu minimele performante privind infuzia de capital strain în finantarea economiei nationale, aratau de fapt gravitatea situatiei. Oricum ar fi fost, lucrurile trebuie abordate si din perspectiva instrumentelor puse de legiuitor în mâna Institutiei Supreme de Audit. Or, la acest capitol, perfectiunea arareori poate fi atinsa. Si atunci, ca si acum…