Universitatile din Iasi decid în aceasta perioada cum îsi vor derula activitatile didactice în anul care urmeaza, în contextul în care Agentia Româna pentru Asigurarea Calitatii în Învatamântul Superior (ARACIS) a decis ca o parte dintre ore pot fi sustinute online.
Decizia ARACIS vine pe fondul unor scandaluri mari la Iasi în anul trecut universitar, când studentii au fost anuntati cu doua saptamâni înainte de trebuie sa se reîntoarca fizic la ore, la iesirea din starea de alerta. La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi au fost si proteste în rândul tinerilor de la Facultatea de Economia si Administrarea Afacerilor, iar un student a venit cu un cort pe care l-a amplasat în fata universitatii, reclamând ca nu putea sa îsi gaseasca cazare în doar 2 saptamâni. Acum, majoritatea institutiilor de învatamânt superior din Iasi par sa încline catre revenirea la predarea fata în fata aproape integral, mai ales la ciclul de licenta, dar se anunta însa si unele surprize.
La Politehnica, unele ore online doar la masterat si doctorat
La Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” (TUIASI) din Iasi activitatile didactice la ciclul de licenta se vor desfasura integral fata în fata. Doar la masterat si doctorat va fi posibila desfasurarea anumitor activitati si în format online, în functie de necesitati. „Coroborând standardele ARACIS cu specificul universitatii noastre, care este tehnica, am propus Senatului ca activitatile didactice incluse în ciclul de licenta sa se desfasoare integral în sistem fata în fata. Pentru ciclurile de masterat si de doctorat vor putea exista activitati online, în limitele stabilite de ARACIS”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cascaval, rectorul TUIASI. În mod concret, la masterat, minimum 40- dintre activitatile de predare se vor derula cu prezenta studentilor si a cadrelor didactice la sediul universitatii, în timp ce minimum 65- dintre activitatile aplicative si de cercetare vor fi efectuate în acelasi format. În cazul doctoratului, procentele sunt de 35- si, respectiv, 65-. Exceptiile în care este permisa desfasurarea orelor online al licenta sunt urmatoarele: profesorii din strainatate sau din tara vor putea tine cursuri online pentru diferite grupuri de studenti, în cadrul activitatii didactice, sau cadrele didactice care sunt în concediu medical, nu se pot deplasa la universitate, dar vor si pot sa îsi sustina cursurile online. Indiferent de ciclul de studiu, activitatile de laborator care includ utilizarea de echipamente experimentale se va realiza doar fata în fata, în timp ce profesorii pot oferi consultante în sistem online. Conform metodologiei aprobate de Senatul TUIASI, activitatile de evaluare de tip examen scris se vor realiza exclusiv fata în fata.
Agronomia si Medicina merg integral pe „fata în fata”
Prof.dr. Gerard Jitareanu, rectorul Universitatii de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi (USV) a explicat pentru „Ziarul de Iasi” ca politica universitatii a fost mereu sa încerce sa realizeze toate activitatile cu 100- prezenta fizica. De aceea vor începe anul acum, de pe 19 septembrie, pe acelasi format, atât cât va fi posibil. „Vom începe cu 100- fata în fata, doar la anumite discipline unde predau profesori din strainatate sau alti specialisti care sunt în tara pe diferite domenii si au programe de master cu specializare stricta, cu utilizarea dronelor în agricultura, fertilizare si asa mai departe sa se poata desfasura si online. Dar în rest toate vor începe fata în fata”, a declarat prof.dr. Gerard Jitareanu. Aceeasi decizia a luat-o si conducerea Universitatii de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iasi: activitate integral fata în fata, cu o singura exceptie. „Studentii, în anul al II-lea, au de ales un curs optional care are doua credite: la fiecare disciplina se propune un astfel de curs. Eu, spre exemplu, am Managementul cancerului tubului digestiv. Sunt discutii în momentul de fata, dar nu am luat înca o decizie, ca aceste cursuri sa le facem online. În rest vom merge complet, 100-, fizic”, a declarat prof.dr. Viorel Scripcariu.
La „Cuza”, unele facultati vor vrea 50- dintre ore online chiar si la licenta
Lucrurile vor sta diferit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, unde în Biroul Executiv al Consiliului de Administratie s-a luat decizia de a lasa la nivelul fiecarei facultati hotarârea cu privire la procentul dintre cursuri care se vor face online. Sursele „Ziarului de Iasi” spun ca vor fi surprize: facultatile mici, în special cele de stiinte exacte, vor cere ca toata activitatea sa se desfasoare fata în fata, în timp ce facultatile cu multi studenti vor împinge pâna la maximum procentul orelor care se pot face online, inclusiv la licenta, adica 50-. O astfel de facultate, spun sursele noastre, ar fi cea de Economie si Administrarea Afacerilor. Decizia trebuie luata de catre facultati pâna vineri si validata saptamâna viitoare în sedinte ale Consiliului de Administratie si ale Senatului universitatii. „Am decis sa pastram decizia la nivelul fiecarei facultati în parte si pâna vineri trebuie sa ne comunice coeficientul de ore pe care-l vor desfasura online, respectând parametrii ARACIS. Vom respecta ce spun facultatile, parerea mea personala este ca ar fi bun sa aprobam un minimum de ore în online, 10-20-, pentru a fi permanent pregatiti în cazul unei urgente sanitare, a unui nou val al pandemiei, sa avem platformele active, studentii sa fie pregatiti si alternativa sa fie în online. Însa vom respecta decizia fiecarei facultati”, a declarat prof.dr. Tudorel Toader pentru „Ziarul de Iasi”.
