Unde muzica si isihasmul se surprind întâlnindu-se*
„Pe pagina nu parea mare lucru. Începutul simplu… Doar un puls, fagot si clarinet, ca un acordeon ruginit. Apoi deodata; sus, deasupra lui, un oboi, o singura nota, atârnând acolo neclintita, pâna când un clarinet o ia de mâna si o duce într-o fraza atât de încântatoare! Aceasta era o muzica pe care nu am mai auzit niciodata. Plina de atâta dor, atâta dor de neostoit. Mi s-a parut ca aud chiar glasul lui Dumnezeu.” (Peter Shaffer, Amadeus)
Muzica, pentru mintea profana, este drumul cel mai scurt catre Dumnezeu. Devreme dupa zamislirea omului si nasterea aproape simultana a sentimentului religios, muzica si-a aratat obârsia divina. Si de la început cele doua coroane ale spiritualitatii umane s-au îngemanat pâna la identificare. Pentru acei dintre noi care îsi dedica fiinta în întregime divinitatii, nu pot exista scurtaturi. Ei merg pe calea sfânta a rugaciunii si fiecare pas e consacrat prin urmarea fara crâcnire si fara rest a îndrumarii divine. Si nu în notele muzicii si în cuvintele rugaciunii sta miracolul hierofaniei. Ci într-un loc complet neasteptat, la care amândoua tind si ajung odata. E linistea pe care ne-o aduc în suflet. E linistea dintre cuvinte si linistea dintre note care ne înalta si ne aduc în fata Dumnezeului nostru. În linistea asta îsi are salasul tot dorul nostru de infinit, toata nazuinta noastra ca putem fi izbaviti de nimicnicie si de nevolnicie. Acolo, în linistea absoluta, la etajul olimpian al sufletului, muzica si rugaciunea se îngemaneaza pâna la identitate. Acolo puterea sufletului nostru de a se elibera din camasa de carne este la înflorirea ei maxima.
Asa suntem toti, si pe oricare drum am porni nadajduim sa ajungem în acelasi loc. Pentru ca muzica si rugaciunea mintii te aduce aproape de ceilalti oameni. Beethoven a stiut ca asta este destinul profund al muzicii. Muzica lui a eliberat oamenii încarcerati din mizeria trupului si a transformat doua natiuni din inamici prinsi într-un razboi crâncen, în cele mai bune prietene. Tot astfel, rugaciunea mintii te apropie de semeni dintre cei mai îndepartati. Drumul anevoios de la trup la înaltarea sufletului e strabatut cu toate suferintele umane. Le recunosti în ceilalti asa cum le recunosti în tine. Si astfel, în taina rugaciunii, ceilalti îti devin camarazi pe frontul uneori chinuitor al luptei cu tine însuti. Între rugaciunea mintii si viata de obste este o legatura profunda la fel cum este si pentru muzica.
Muzica creeaza emotii mai rapid si cu o mai mare consecventa decât orice alt tip de arta. Ea transcende cumva piedicile lumesti, ghidându-ne cu repeziciune printr-o aventura aviscerala, oferind valuri de emotie sau melancolie sau gândire sau pura fericire de fiecare data când ajunge la apogeu. Emotia pura în care se sparge valul pur al muzicii este de aceeasi alcatuire ca si emotia din rugaciunea profunda. Acolo unde începe linistea ne înaltam la divinitate cu aripile celei mai pure emotii.
O discutie mult mai ampla din mai multe puncte de vedere AICI
*o versiune extinsa a acestui material apare în Revista Festivalului de Muzica Bizantina, editia a 5-a
Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi si presedinte al Asociatiei Creierului Iasi