Numele Luminitei Vartolomei mi-a fost tot mai cunoscut din emisiunile radiofonice de actualitate muzicala transmise de la Bucuresti, din articolele publicate în revistele „Contemporanul”, „Muzica”, din ciclul televizat „Integrala Capodoperelor” (TVR 1). Era o prezenta respectata în media audio, video si scrisa a deceniilor 1971-2000 pentru cultura, maturitatea, competenta, spiritul de dreptate, concizia si pasiunea investite în transmiterea mesajului despre muzica.
Fapt nu lipsit de semnificatie, Iosif Sava, neuitatul alergator de cursa lunga cu obstacole în media culturala, invitând-o adeseori pe Luminita Vartolomei în emisiunea matinala „Integrala capodoperelor”, îsi uita obiceiul întreruperii intempestive a companionilor din studio, cât de prestigiosi ar fi fost, lasându-i libera derularea ideilor. Nu îl motivau doar amintirile colegiale ca truditori în redactiile Radiodifuziunii, nu doar perioada lucrului în tandem la întocmirea Dictionarului de muzica (Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1979), ci, în plus, competenta, obiectivitatea opiniilor, fermitatea exprimarii din care nu lipseau câte o metafora, câte un cuvânt memorabil, inapetenta tovarasei de breasla de a juca rolul primadonei. Ultima calitate mentionata se transforma oarecum în defect: dependent tot mai mult prin 1992-’93 de drogul imaginii, al spectacolului, chiar în împrejurarile unui colocviu despre muzica, publicul ar fi dorit dinamism la egalitate cu Iosif Sava. Dar îti trebuia putina rabdare si multa atentie spre a sesiza deplin ideile profunde, replicile substantiale concentrate de Luminita Vartolomei în câteva fraze. Pentru ca în discursul sau rostit conta spectacolul ideilor, în dauna cuvintelor calofile.
Slefuirea de artizan a cuvintelor devenea tehnica virtuoza în texte. De câte ori le-am citit, adunate în cartile „Teatrul din umbra muzicii” (2003), „Totul (numai) despre muzica” (2004), „Natura moarta cu voci, instrumente si baghete” (2005), „Lectii de înot în Marea Muzica” (doua volume, 2015), în unele cazuri am fost atras mai întâi de originalitatea titlurilor. Luminita Vartolomei era un jurnalist autentic, prob, avea vocatia exprimarii personale înca de pe linia de start a scrierii. Genericele textelor din carti se însiruiau în alte multe dovezi: „Parola libertatii”, „Povara gloriei care obliga”, „O scoala de ‹cantactorie›”, „Curajos si inatacabil”, „De ce?”, „Alergând dupa un tren pierdut”, „Rezerve si presupuneri”, „Carmen ca o corrida”, „Dezordinea minutios organizata”, „A face tacerea sa clameze”. Am citat doar câteva.
Scrierile Luminitei Vartolomei au dubla valoare istorica. Mai întâi, cronicile. În deceniile trecute activau destui comentatori ai vietii muzicale, însa nu toti puteau fi crezuti pe cuvânt. Conformismul, subiectivitatea, mediocritatea, lipsa de cultura muzicala solida îi determinau pe unii sa scrie articole de complezenta, fara curaj, terne ca stil. Cronicile Luminitei Vartolomei erau la polul opus. Asemenea mai vârstnicilor Mihai Radulescu, Ada Brumaru, Alfred Hoffman – ea îsi fundamenta comentariul pe informatia bogata, cultura muzicala temeinic însusita, spiritul observatiei, viziunea comparatista, luciditatea, claritatea expunerii. La rigoare, opiniile sale pot fi incluse în societatea confratilor de meserie – concordanta aprecierilor este evidenta. Nu „unanimitatea”, „unitatea de monolit”, ci rezonanta ideilor transpuse atractiv de fiecare cronicar. Sigur ca Luminita Vartolomei a avut empatii, preferinte si prietenii în lumea muzicala româneasca. Dar în comentariile sale, mai ales când se referea în mod repetat la acelasi compozitor sau interpret, cititorul nu poate simti nici un parti-pris, nici o magulire. Este cazul analizelor concertelor dirijate de Erich Bergel, Ion Baciu, Cristian Mandeal. Printre multe altele, desigur. Aleg aici un singur exemplu: lectura cronicilor concertelor în care Ion Baciu a prezentat simfoniile, opera „Oedip” de George Enescu la Bucuresti (aceasta, în 1981) stimuleaza celor tineri, zgândareste celor care stiu cine a fost Ion Baciu întrebarea stânjenitoare: de ce este mentinuta de atâta timp tacerea în cazul personalitatii sale artistice covârsitoare? Generatiile actuale de cititori, muzicieni, realizatori de emisiuni radio-tv, istorici care doresc sa afle informatii si descrieri competente despre creatiile acestor trei conducatori de orchestre vizionari ar trebui sa aiba ca lectura obligatorie si cronicile Luminitei Vartolomei. Tot la rigoare, confruntate cu înregistrarile, opiniile sale au taria, limpezimea cristalului. Le-am citit de curiozitate, de placere, apoi pentru realizarea unor studii si seriale documentare radiofonice – am ramas cu impresia stabila expusa acum. Deci, comentariile Luminitei Vartolomei s-au înscris definitiv, fara dubiu, în arhiva de pret a fenomenului muzical românesc.
Acelasi statut au portretele compozitorilor importanti din trecut si din proximitatea timpulului nostru: Bach, Beethoven, Bartók, Glazunov, De Falla, Dukas, Franck, Fauré, Grieg, Liszt, Kodály, Enescu, Jora, Corneliu Dan Georgescu (dintr-o lista mai lunga) sunt portretizati si caracterizati cu precizie de manual, profunzime de studiu muzicologic, plasticitate de eseu. Nimic din esenta epocii, a stilurilor componistice nu este uitat, cele mai multe detalii picante sunt lasate monografilor. Tehnica, maniera publicistica a scrisului despre arta sunetelor cultivate în viziunea Luminitei Vartolomei au ajuns sa multumeasca cititorul grabit din zilele noastre, doritor de sinteze, poate mai putin sensibil la farmecele metaforelor.
Din polifonia calitatilor ce rasuna în cartile sale ramâne exemplar curajul elegant al opiniei. L-am mentionat, dar mica insistenta este trebuincioasa. Nici titlurile, nici textele nu mai au nevoie de metafore, troica adevar-claritate-echilibru inspira, ocroteste opinia sapata în cuvântul tiparit. „Ignoranta”, „Confuzia valorilor”, „Observatii si nedumeriri”, „Un cuplu nu tocmai potrivit”, „Riscuri coplesitoare” sunt titlurile câtorva comentarii temperat-critice despre lucrari, neîmpliniri interpretative si mentalitati defectuoase obligatoriu a fi amendate de criticul cinstit, curajos. Se impune înca o întrebare: cum ar fi reactionat Luminita Vartolomei în anii de acum, potrivnici analizelor saptamânale, obiective, pentru ca stagiunile filarmonicilor si teatrelor lirice si-au pierdut mult din prestanta, stralucirea repertoriala si emotia înalta a evenimentului artistic? Parafrazând titlul unui volum pe care l-a semnat, as aseza toate scrierile sale în umbra (ocrotitoare a) Muzicii, si închei citând alt titlu, deplin semnificativ, considerându-le necesare Lectii de înot în Marea Muzica.
Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor