Fara a intra aici în chestiuni care ar trebui discutate de specialistii în studii militare si de securitate, este clar ca armata rusa desfasurata în Ucraina s-a comportat sub asteptari. Nu stim care erau si care sunt planurile factorilor de decizie de la Kremlin, dar exista asteptarea ca ofensiva rusa sa obtina mai multe succese, cel putin în aceasta faza a conflictului.
Razboiul de agresiune lansat de Moscova împotriva Ucrainei reprezinta un eveniment plin de consecinte în permanentul proces de remodelare a sistemului international. Este bine sa fim cumpatati în ceea ce priveste predictiile, chiar daca anumite linii de evolutie ni se par evidente. Modul conditional-optativ este, cel mai adesea, o optiune preferabila indicativului.
Exista, însa, câteva concluzii ce, sustinute de multiplele experiente ale trecutului, par sa justifice anumite prognoze. Sa începem cu traseul regimului intern din Rusia, care devine pe zi ce trece tot mai brutal. În cazul autoritarismelor, razboaiele nepopulare, mai ales cele care se dovedesc mai costisitoare decât o indicau planurile initiale, conduc adesea la intensificarea represiunii interne. Kremlinul urmeaza o traiectorie de acest gen si exista toate sansele ca razboiul din Ucraina, indiferent de rezultatul politico-militar, sa reprezinte o etapa importanta în fundamentarea acelei ideologii nationalist-militariste cu care regimul Putin cocheteaza de multi ani, fara a îndrazni sa si-o asume deschis.
Fara a intra aici în chestiuni care ar trebui discutate de specialistii în studii militare si de securitate, este clar ca armata rusa desfasurata în Ucraina s-a comportat sub asteptari. Nu stim care erau si care sunt planurile factorilor de decizie de la Kremlin, dar exista asteptarea ca ofensiva rusa sa obtina mai multe succese, cel putin în aceasta faza a conflictului. Desigur ca aici intra în discutie si rezistenta fortelor ucrainene, fara a uita spiritul de lupta al populatiei civile. Dar mitul competentei armatei ruse – unul dintre putinele argumente ce mai justifica statutul de mare putere al acestei tari – a suferit o lovitura dureroasa. Ar fi de asteptat, asadar, ca Moscova sa aloce în viitor si mai multe resurse sectorului militar, indiferent de presiunile economico-financiare cu care se va confrunta. Si Uniunea Sovietica s-a aflat într-o situatie similara, în ultimii sai ani, pâna când conducerea de atunci a hotarât ca nu mai poate sustine acest ritm fara a afecta grav performantele sistemului (si asa slabe) în alte domenii.
Pe fondul izolarii internationale si al sanctiunilor occidentale, Rusia face eforturi sa-si întareasca relatiile cu China, iar cei mai multi observatori vorbesc de o crestere accelerata a dependentei economice a Moscovei fata de Beijing. Este posibil ca aceasta cooperare sa se intensifice si sa se concretizeze în diverse arene ale politicii internationale, însa nu trebuie uitat faptul ca cele doua tari se afla în situatii foarte diferite si, în consecinta, revizionismul lor ia forme diferite. Rusia este pe cale sa decada la statutul de putere regionala, iar singura sa ancora pentru mentinerea statutului global o reprezinta puterea militara, ceea ce o expune la aventurism. Pe de alta parte, China a fost un important beneficiar al economiei internationale deschise si, chiar daca acest climat este pe cale sa fie înlocuit cu un model mai conflictual, nu are motive sa grabeasca acest proces. Va exista cu siguranta mai multa coordonare între cele doua state, mai ales ca se raporteaza la acelasi rival, dar este prematur sa vorbim despre formarea unui bloc economico-politico-militar sino-rus.
În fine, indiferent daca simtim sau nu nevoia sa utilizam sintagma de „razboi rece” pentru a ne referi la ansamblul relatiilor Rusia – Occident, asa cum se profileaza ele în acest moment, ar trebui sa ne asteptam ca, treptat, ele sa se concretizeze prin reguli. Deocamdata, situatia pare greu de controlat, dar anumite punti vor fi pastrate sau create, asa cum s-a întâmplat si în fazele initiale ale razboiului rece sovieto-american. Esecurile mai mult sau mai putin semnificative înregistrate de fortele ruse pe teren, în Ucraina, au solicitat la maximum rabdarea si nervii decidentilor politici de la Moscova, dar înca se poate spera ca si acolo exista suficienta rationalitate pentru a se preveni izbucnirea unui razboi generalizat. În ciuda a ceea ce mai apare în mass media sau pe retelele sociale, conducerea rusa se afla (înca) în zona rationalitatii – e drept, una cinica si brutala. Dar, asa cum aveau sa o descopere vest-europenii de la sfârsitul anilor 1940, se poate coexista cu un asemenea adversar – cu conditia sa fii pregatit, sa nu lasi nici iluziile, dar nici frica sa preia controlul.