Un lucru e cert, ca nu vom scapa niciodata de ea, si pentru a vedea lucrurile asa cum sunt, dincolo de perdeaua propagandistica, e nevoie de eforturi suplimentare, din ce în ce mai elaborate, uneori imposibil de sustinut.
Suntem cu adevarat liberi, gândim asa cum credem, cu propria noastra minte? Dar vorbele pe care le rostim, sunt ale noastre? Traim asa cum ne dorim, realitatea pe care o vedem si în care credem cu tarie este cea obiectiva? Putini oameni îsi pun aceste întrebari, iar asta se întâmpla de la începutul lumii pâna în prezent. Ca fiinta sociala, omul rareori a gândit singur, iar atunci se întâmpla doar în momente când efectiv era nevoit sa traiasca o perioada îndelungata lipsit de compania altor semeni. În colectivitate însa, gândirea lui a fost totdeauna influentata de a altora, vrând-nevrând, iar acest lucru a fost mereu controlat. De aceea lumea se împarte într-o majoritare ce poate si trebuie sa fie manipulata, membrii ei nefiind capabili de a avea încredere în propria gândire si propriile rationamente, si o minoritate influenta, membrii acesteia nefiind însa nici ei pe deplin liberi.
Vorbim despre propaganda, PR si tot ce înseamna influentarea gândirii umane într-un mod constient, organizat. Acestea au existat mereu în regnul animal, gânditi-va la câinii care latra la un altul pentru simplul fapt ca acela trece pe strada lor. Acel câine nu doreste sa le invadeze curtile, sa le manânce mâncarea, sa le fure stapânii, el doar trece în treaba lui. Dar majoritatea nu stiu adevarul, ei toti latra pentru ca asa trebuie facut, asa s-a dat tonul de catre câinele de la prima casa, si din cauza ca toti cred asta, câinele nevinovat este considerat un intrus, o amenintare, un dusman periculos, iar daca ar fi deschise portile, acesta ar putea fi ucis de „paznicii dreptatii” fara ezitare.
Oamenii au reusit prin inteligenta lor sa faca acest gen de manifestare specifica animalelor într-un mod organizat, controlat si cu scopuri precise. În carti propaganda reprezinta „o propagare persuasiva sistematica a unei doctrine, ideologii sau idei, sustinute de un sponsor, având drept scop final influentarea si chiar modificarea atitudinilor si comportamentelor unei audiente tinta selectate, pentru satisfacerea unor interese ale sponsorului. (…) Cuvântul-cheie al definitiei este «sistematic». Simpla expunere a unei ideologii sau doctrine nu reprezinta propaganda. Pentru a deveni propaganda, ideologia si doctrina trebuie sa fie raspândite printr-un sistem de comunicare, printr-o serie de evenimente organizate pe o perioada lunga de timp, cu scopul de a face ca auditoriul sa adopte un nou fel de a gândi.” (Propaganda în razboi, Calin Hentea).
Asadar, în principiu, propaganda „dezinformeaza si manipuleaza, folosind într-o mare masura, mijloace de manipulare si de distorsionare a realitatii, informatii si argumente false, partial adevarate, denaturate si exclusive, alaturi de cele adevarate si însotite de diverse forme de constrângere si cenzura” (idem).
Pentru ca propaganda sa aiba eficienta ea trebuie sa fie continua (pentru a nu acorda subiectului „pauze de trezire”), simfonica (transmisa pe toate canalele de comunicare aflate la dispozitia propagandistului), pe termen lung, partizana (prezinta un singur punct de vedere, niciodata doua puncte de vedere aflate în competitie sau disputa), afirmativa, dar nu si documentata (propagandistul afirma raspicat ceva, dar nu indica niciodata sursa din care stie acel ceva) (sursa Wikipedia).
În esenta, propaganda ne arata ce sa gândim, nu cum sa gândim (Propaganda: spre o abordare neutra, Septimiu Chelcea) atingând constant pragul intoxicarii nocive a unei mari mase a populatiei.
Pare la prima vedere a fi un instrument al unui entitati dictatoriale si asa a si fost de-a lungul istoriei. Germania nazista, de exemplu, a folosit-o la nivel national si international, aceasta fiind destinata atât populatiei locale, cât si restului lumii. A fost realizata cu un întreg arsenal de mijloace stiintifice si tehnologice printre care statistica, radioul, tipariturile. „Patronul” acesteia a fost Joseph Goebbels, primul si singurul ministru al propagandei naziste, seful Ministerului Propagandei Reich-ului (Propagandaministerium – prescurtat „Promi”).
Goebbels a avut un control total asupra cuvântului în orice forma era el folosit. Absolut toti jurnalistii, scriitorii, editorialistii, muzicienii, artistii si realizatorii de filme trebuiau sa se înregistreze la una din camerele Ministerului Propagandei. Nazistii erau ferm convinsi, si pe drept cuvânt, ca propaganda era un instrument vital în obtinerea scopurilor lor. Prin propaganda ei puteau contribui decisiv la ridicarea sau prabusirea morala a populatiei, a armatei, la declansarea sau înabusirea revoltelor.
Hitler avea întâlniri aproape zilnice cu Goebbels pentru a interpreta ultimele stiri si a stabili directiile viitoare ale propagandei. Astfel soldatii germani apareau drept frumosi, viteji, binefacatori si blânzi cu toti cetatenii din teritoriile ocupate de catre Wehrmacht. În opozitie pilotii avioanelor militare aliate, dar mai ales cei ale flotelor care bombardau Germania, erau prezentati ca niste lasi, iar americanii, în special, ca niste gangsteri criminali însetati de sânge.
Ilustrativ este evenimentul mediatic de pe 23 iunie 1944, organizat de aparatul de propaganda nazist în cel mai pur stil manipulator, pentru a primi o vizita oficiala a reprezentantilor Crucii Rosii în lagarul de concentrare de la Theresienstadt, în încercarea de a risipi zvonurile „neadevarate” potrivit carora prizonierii evrei erau tratati inuman. S-a creat acolo practic un platou de filmare cu cladiri false din carton, cafenele, locuri de relaxare pentru a sugera un mediu completamente civilizat si confortabil în care traiau cei închisi. Oaspetilor li s-a oferit pâna si un spectacol de opera pentru copii, Brundibar, scrisa de unul dintre detinuti, Hans Krása.
Asta este propaganda, o casa din carti de joc, o minciuna gogonata prezentata oficial.
Ceva asemanator s-a întâmplat si în timpul comunismului. În Rusia anilor ‘20 organismul de stat care se ocupa cu propaganda se numea Sectia de Agitatie si Propaganda a Comitetului Central al Partidului, iar influenta lui în succesul comunismului a fost absolut cruciala. Fara acea sectie lumea ar fi fost altfel.
Pentru a avea succes propaganda pune mereu în opozitie doua forte, una buna, prietena, si alta rea si nefasta, inamica. La rusi, de exemplu, una dintre idei era amenintarea permanenta a unui complot international care justifica interventiile în forta ale statului asupra oricui. Partidul comunist era forta Binelui, sursa perpetua a lucrurilor întelepte si corecte, apoi Stalin a devenit aceasta sursa. Lumea era împartita mereu în doua: dusmani ai poporului (preoti, chiaburi, Tarul Nicolae, capitalistii) si eroi ai Revolutiei (liderii bolsevici, Lenin, Stalin, Armata Rosie, muncitorii fruntasi, femeile emancipate).
Iata un exemplu de text dintr-un montaj video propagandistic din România anilor ‘70: „În România socialista munca a devenit expresia suprema a demnitatii constiintei umane. (…) Imaginea tarii ca un stup bogat. (…) Sute si sute de mii de familii s-au întemeiat si îsi întemeiaza viitorul în case noi, sanatoase si confortabile. (…) Bunastarea oamenilor devine o expresie a faptului ca socialismul este singura sansa, singura cale de împlinire a sensului superior al vietii.”
Regimurile dictatoriale au folosit la vedere mijloacele de propaganda pentru a convinge populatia de justetea ideologiilor si actiunilor lor. Regimurile democratice însa folosesc si ele aceasta tehnica, doar ca într-un mod mascat, prin mediile noi si retelele de socializare, scopul fiind în principal electoral si economic. Este general cunoscut, de pilda, felul în care administratia SUA a convins populatia de justetea razboiului din Irak, lansând ideea ca Saddam Hussein si regimul sau sunt o amenintare mai mare decât erau de fapt. Diversi membri ai administratiei americane au sustinut ca liderul de la Bagdad se afla în posesia unor arme de distrugere în masa, dar acestea nu au fost gasite niciodata. Fotografiile prezentate de CIA drept dovada au fost în mod voit folosite pentru dezinformare si propaganda. Nu m-ar mira sa fie acelasi lucru si cu Afganistanul sau, mai nou, cu Rusia si Ucraina.
Propaganda nu este doar nociva, ci si benefica, un exemplu aici fiind cea pro si anti Coronavirus.
Un lucru e cert, ca nu vom scapa niciodata de ea, si pentru a vedea lucrurile asa cum sunt, dincolo de perdeaua propagandistica, e nevoie de eforturi suplimentare, din ce în ce mai elaborate, uneori imposibil de sustinut.
Briscan Zara este scriitor si publicist