Ziua Îndragostitilor este perioada anului în care ne facem timp pentru a celebra dragostea si oamenii care sunt semnificativi din punct de vedere sentimental în viata noastra. Plutim parca într-un halou înconjurati de sute de baloane colorate, de pernite-inimioara, de bomboane din ciocolata fina, de trandafiri, decor la care cei îndrazneti adauga si câteva capsuni, frisca si cupe cu sampanie înmiresmata.
Discutiile cu prietenii privind modul în care ne pregatim pentru aceasta zi si, mai ales pentru noaptea de Valentine, ne pot stimula fanteziile si imaginatia, astfel ca orice sfat venit din partea prietenilor e util, desigur, daca nu avem reputatia unor indivizi creativi. Dar când vorbim despre dragostea pe care o purtam cuiva, ar trebui sa fim mai rezervati în a primi sfaturi din partea cunoscutilor, doar pentru simplul motiv ca fiecare traieste experienta dragostei în felul sau unic si personal, personal-cultural sau unic-biologic.
În întreaga lume, de mii de ani, oamenii tânjesc dupa dragoste, tradeaza din dragoste, ucid si urasc din dragoste si mor din dragoste. Este una dintre cele mai puternice emotii care a animat umanitatea. Pe cine iubesti sau cum îti exprimi dragostea, toate acestea au o componenta spirituala, educationala, sociala, culturala, psihologica, istorica si biologica, o componenta ce poarta sigla unicitatii pentru fiecare individ în parte.
În general suntem tentati sa credem ca vom gasi iubirea vietii în anturajul nostru, ca el sau ea va avea gusturi si hobby-uri similare etc. Dar poti întâlni 100 de persoane cu astfel de similitudini si nu te îndragostesti de ele.
Care e motivul pentru care acest lucru nu este posibil? Fiecare dintre noi are o „lista” amanuntita în inconstient, o lista cu trasaturile pe care le cautam la un partener. Multe dintre trasaturi vin din trecutul nostru, trecut de unde noi extragem modele. Unul dintre paradoxurile iubirii consta în faptul ca vom fi atrasi în mod irezistibil în viata de acei oameni ce seamana cu modelele noastre familiale. Freud numea acest fenomen repetitie compulsiva, definindu-l ca pe o tendinta de a recrea, în relatiile adulte, tocmai acele tipare pe care le-am dobândit în copilarie. Când apare în viata noastra cineva care se încadreaza în acea imagine generala a celui pe care îl cauti, inconstientul face automat alegerea si, totodata, declanseaza instantaneu la nivel cerebral activitatea unor zone ce stimuleaza „simptomatologia” dragostei. Deci, dragostea are o componenta biologica, nu are nimic divin, asa cum poetii au încercat si încearca sa ne convinga.
Printr-un studiu care a vizat scanarea nucleului accumbens si zona tegmentala ventrala (VTA), doua parti primitive ale creierului implicate în productia si distributia dopaminei, antropologul de renume mondial si expert în biologia iubirii, Helen Fisher a ajuns la concluzia ca dragostea functioneaza la un nivel atât de adânc înradacinat în biologia noastra, încât ne straduim din rasputeri sa o controlam prin cultura, religie, etica si educatie. Mai multe sisteme cerebrale, sustine Fisher, functioneaza în tandem pentru a orchestra alegerea partenerului, inclusiv sistemele neuronale pentru perceptia senzoriala, memorie si raspunsuri cognitive si emotionale.
Dragostea se produce atunci când un individ începe sa considere un alt individ ca fiind special si unic. Si tot atunci încep si manifestarile provocate de circuitul sistemelor cerebrale declansat prin depistarea modelului aflat în inconstient. Iubitul îsi concentreaza toata atentia asupra calitatilor partenerului, trecând cu vederea sau minimizându-i defectele. Este activ, deci, cortexul orbitofrontal interconectat cu nucleul accumbens, zona responsabila cu luarea deciziilor si hiperbolizarea calitatilor. Îsi exprima extazul atunci când relatia amoroasa merge bine si starea de spirit se transforma în disperare în perioadele de adversitate. Adversitatile si piedicile sporesc pasiunea romantica, dezvoltând, cum spune Fisher „atractia de frustrare”. Îndragostitul sufera de anxietate de separare atunci când nu este cu persoana iubita, nu manânca, are insomnii, si manifesta reactii ale sistemului nervos simpatic atunci când este cu ea, inclusiv transpiratie excesiva si tahicardie. Semnificativ în acest tablou cu manifestari e faptul ca îndragostitul are gânduri intruzive, obsesii care produc angoasa ca în cazul tulburarilor obsesiv-compulsive. Dopamina influenteaza major comportamentul care contribuie la dependenta, însa un nivel crescut de dopamina în creier poate fi debilitant.
Îndragostitii si dependentii de droguri aflati sub efectul dopaminei manifesta un comportament aproape similar. Oamenii care sunt îndragostiti tânjesc dupa „drogul” lor, dupa persoana iubita, ei distorsioneaza realitatea, experimenteaza schimbari de personalitate pentru „centrul” lumii lor. Pentru dependentii de droguri, drogurile sunt chintesenta vietii. Însa dragostea este chiar mult mai mult decât un consum de cocaina, are un scop, transmiterea ADN-ului în viitor, e un mecanism de perpetuare a speciei.
Studiul a aratat, de asemenea, ca regiunea nucleului accumbens în care s-a gasit activitate în perioada îndragostirii devine si mai activa pe masura ce o persoana alege o investitie cu risc ridicat asociata cu câstiguri mari sau pierderi mari. Iubitul ti-a demonstrat casatorindu-se cu alta ca nu ai însemnat prea mult pentru el, te gândesti, noapte de noapte, ce a mers prost si ce ai pierdut iubindu-l. Nu te poti concentra la nimic altceva, încerci sa îti abati gândurile si nu reusesti, te gândesti doar la asta. Nucleul accumbens devine activ pe masura ce va masurati câstigurile si pierderile, iar activitatea lui se va estompa în timp, odata cu sentimentul iubirii. Este, de asemenea, regiunea creierului care devine activa si atunci când esti dispus sa-ti asumi riscuri enorme pentru persoana iubita. Sa ne gândim câte tinere îndragostite nu au sfârsit prin a fi ucise cu pietre în unele comunitati islamice din pricina surplusului de dopamina care a primat în luarea deciziei de a fugi de acasa cu persoana iubita, în ciuda traditiei, religiei, educatiei si mentalitatii arhaice a familiei.
Daca întelegem cum ne îndragostim, putem face fata dificultatilor de a merge mai departe dupa ce ratiunea ne-a fost, pentru moment, frânta. Stim ca ne putem conecta din nou la frumusetea experientei si la optimismul ca, daca ni s-a întâmplat o data în viata, ni se poate întâmpla din nou. Sa învatam sa privim, dincolo de stiinta, în esenta iubirii, în ahavah (ebr.) – daruire, devotament si puritate, esenta care a salvat umanitatea.
Cristina Danilov este psiholog