Publicitate

Copilul în vârsta de 2 ani care a cazut de la etajul III al blocului în care locuia, din Botosani, a fost transferat ieri dupa-amiaza la Iasi. Baietelul a fost preluat cu un elicopter si dus la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iasi.
„Copilul a venit la spitalul nostru prin transfer. Este internat în sectia de Anestezie si Terapie Intensiva, este un politraumatism, cu un indice de severitate lezional mare, ca atare prognosticul este clar unul rezervat. Echipa multidisciplinara va evalua acest caz si se va decide atitudinea terapeutica”, a declarat dr. Tamara Rosu, medic sef UPU si purtator de cuvânt al Spitalului de Copii.

Copilul a cazut de la etajul III în urma cu zece zile si de atunci a fost internat la Spitalul de Copii din Botosani, în stare grava, în coma. Medicii au precizat ca în primele zile dupa accident a început sa aiba probleme respiratorii, iar computerul tomograf facut recent a aratat ca afectarea trunchiului cerebral este foarte mare.

„Ne este greu, dar trebuie sa credem în Dumnezeu. Ne este dor de tot ce înseamna Carol pentru noi, stim ca drumul e lung si foarte greu. Trebuie sa ne rugam si sa credem pentru ca minunea sa se întâmple. Va rog sa îl pastrati în rugaciunele voastre”, a scris tatal copilului zilele trecute pe retelele de socializare.

Micutul se afla acasa cu alte trei persoane atunci când s-a produs accidentul. A ajuns pe pervazul geamului dupa ce s-a urcat pe un corp de mobila si s-a sprijinit în plasa de protectie împotriva insectelor care s-a deschis. A cazut în gol de la o înaltime de aproximativ sase metri, starea sa fiind grava înca de la început.

Citește toată știrea

Mesajul unui tată: „Ne este dor de tot ce înseamnă Carol”. Copilul a căzut de la etaj
Publicitate