Privit fara ocolisuri, prezentul si viitorul nostru politic suna îngrijorator. Pâna la parafarea în mare secret a noii constructii toxice PSD-PSD, în România a functionat, de la crearea CDR încoace, o delimitare clara între putere si opozitie. Ea s-a edificat pe falia dintre viziunea conservatoare a PSD si cea inovatoare si pro-europeana a partidelor aglutinate în CDR de catre liderii PNTCD si ai Aliantei Civice.
PNL nu mai poate fi evocat în ecuatie, dat fiind traiectoria lui oscilanta, chiar de la debutul constructiei. FSN a fost din start mult prea puternic si dominator pentru o democratie fragila. De aici tentatia autocratica si conduita sfidatoare. Acest prea plin de putere a generat frustrari pentru opozitie si a împins-o la o alianta eterogena, care de altfel avea sa-i fie fatala si sa scoata înafara politicii singurul partid autentic democrat din anii 90 – PNTCD. Partidul a fost sacrificat în acest proces tenebros al tranzitiei, la fel ca si în anii 1944-1947, printr-un compromis între FSN si PNL (partid extras din opozitie si adus la putere în septembrie 1991, în guvernul Stolojan), frapant de asemanator cu cel dintre PCR si PNL (aripa miluita a lui Guta Tatarescu, adusa la putere în guvernul Petru Groza, dupa alegerile parlamentare falsificate din noiembrie 1946). Deci PNL nu e original în nimic, e vajnicul partid oportunist dispus la compromisuri în cele mai complicate situatii politice pentru tara. Ei cred ca o fac din patriotism. Jalnica justificare si teribila palma data patriotismului. În realitate o fac doar din interes de grup si lipsa de viziune. Istoria ne confirma masiv, iar prezentul întareste asertiunea.
Delimitarea între stânga si dreapta politica este necesara oriunde, dar cu atât mai mult în România, unde ideea de stânga si politica aferenta sunt capturate prin frauda de un partid esentialmente conservator si antireformist, care a blocat evolutia democratiei românesti, la fel cum au facut-o toate partidele de extractie comunista în tari întârziate precum Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Rusia, Bulgaria. În acele tari în care partidele anticomuniste si reformiste au guvernat la început, ele au operat schimbari autentice care nu au mai fi putut dislocate în jocul democratic. Vezi Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Tarile Baltice.
Interesul primar si constant al PNL nu a fost acela de a reforma România, ci, la fel ca în trecutul sau, de a sustine interesele burgheziei. Nimic grav, la prima vedere, daca luam în calcul ca acest proces de coagulare a elitei burgheze intra în logica modernitatii, iar elitele economice pesediste riscau sa acapareze singure avutia nationala. De aceea, PNL a mimat mereu opozitia, încheind la finele lui 2021 a treia alianta cu PSD, finalizând a treia tradare si al treilea abandon al ideii de reforma. PNL se înscrie astfel definitiv în grupul politic antireformator, care va conduce inevitabil la un blocaj de proportii. Însa mai grav este ca PNL a mintit grosolan, facându-i astfel frecventabili pe pesedisti, întrucât acestia au fost mereu consecventi vocatiei originare de a lucra pentru stagnarea României. Ca partid reformist, PSD ar fi în miezul unei contradictii interne, fiind obligat sa-si abjure parintii, traditia si interesele. Pe scurt, identitatea.
Din momentul în care PSD si PNL s-au asociat, ele au semnat un pact ascuns pentru monopolizarea puterii, fapt care conduce fatalmente la abandonarea reformelor. Pactul acesta este de durata, iar certurile sezoniere nu sunt decât praf în ochii prostimii. Sub pretextul abil vândut al stabilitatii guvernarii, elitele pradalnice din cele doua partide si-au propus sa confiste viitorul tarii. Dupa exact 30 de ani – un ciclu istoric -, România politica s-a întors în anul de dinaintea constituirii CDR. S-a realizat astfel o superputere politica ce va putea guverna în dispretul regulilor, va mima interesul national si va sustine exclusiv interesele burgheziei rosii aliata cu cea galbena. Astfel, opozitia a fost aruncata în cea mai neagra situatie din istoria recenta, având în vedere ca nu se poate constitui într-un pol din cauza diferentelor doctrinare si de viziune de nedepasit dintre USR si AUR.
În concluzie, nu presedintele Iohannis este principalul artizan al acestei constructii toxice. Ar însemna sa dam prea mare credit unui politician marunt, lipsit de viziune si inteligenta. Pentru oricine vrea sa analizeze fara prejudecati aceasta constructie, este clar ca elitele economice si politice ale PSD si PNL au parafat-o, chiar cu riscul decredibilizarii asumate de catre Iohannis si PNL. Miza economica era prea mare ca actorii sa se mai împotmoleasca în scrupule morale ori sa se îngrijoreze cu privire la imagine, întrucât primele sunt oricum secundare în mentalul nostru balcanic, iar cea din urma este recuperabila prin convocarea presei mercenare.
Morala: acolo unde partidele toxice controleaza nestingherite, democratia moare încet si sigur, în vreme ce proasta guvernare compromite viitorul unei natiuni. Oricine va veni la guvernare dupa un ciclu toxic va fi sufocat de reteaua de interese constituita si va risca sa aiba destinul PNTCD si al CDR. Demonizarea USR de catre presa aservita, de catre presedinte si guvernanti este semnalul clar ca operatiunea a si fost declansata. Deci nu PNL risca sa dispara, asa cum cred naivii, ci partidele din opozitia autentica, daca societatea civila nu se va trezi.
Mihai Dorin este istoric si publicist