Insulele arhipelagului Galapagos sunt accesibile turistilor de doar câteva decenii, de când oficialitatile au decis sa dezvolte infrastructura. Numele lor vine de la cuvântul spaniol galapaga, care înseamna testoasa uriasa. Aflate la o mie de kilometri în largul Pacificului, pe Ecuator, si nelocuite, spaniolii nu le-au intuit importanta strategica, astfel încât au fost integrate tânarului stat ecuadorian în 1835. Sunt în total 19 insule, dintre care Santa Cruz si Isabela sunt cele mai mari si mai populate. Suprafata totala a insulelor este de 8010 km patrati, iar cea oceanica de aproape 60 de mii km patrati.
Dupa semnalul dat de Darwin, statul Ecuador le-a promovat ca rezevatie naturala în anul 1935, ulterior ca parc national, iar în anul 1978 au fost incluse în Patrimoniul Mondial Unesco. Toate aceste masuri au salvat insulele de la un dezastru ecologic prin vânarea speciilor unice, iar astazi ele sunt perla coroanei turismului ecuadorian. Masurile de securizare a ecosistemului galapagian sunt azi extrem de dure. Spre exemplu, este interzisa aducerea pe insule a oricaror seminte care ar putea periclita unicitatea ecosistemului. Si mai dure sunt masurile punitive la adresa oricarei tentative de lovire sau ucidere a speciilor faunistice, mergând pâna la închisoarea de patru ani.
Accesul în arhipelag se face printr-un aeroport elegant de pe o insula minuscula, foarte apropiata de Santa Cruz. Numarul vizitatorilor este restrictionat, pentru a evita o invazie necontrolatasi a asigura protectia speciilor. Esti avertizat ferm cu privire la orice încercare de a te apropia de blândele iguana ori de magnificele testoase.
Cum veneam din jungla paradisiaca a Amazonului, prima impresie la contactul cu arhipelagul a fost una negativa. Culoarea dominanta este negrul dat de rocile vulcanice, vegetatia este pitica, iar vântul puternic venit din infinitul oceanului pare sa te ia pe sus. Si cum a iulie este iarna australa, pâna la resedinta suntem însotiti de o ploaie rece ca o lapovita. Însa vremea se însenineaza brusc si simtim ca totusi suntem pe ecuator. Traversam cei câtiva zeci de kilometri cu un taxi, timp în care admiram sobrietatea încremenita a peisajului. Lava vulcanilor a încremenit în forme spectaculoase cu milenii în urma. Ea a devenit între timp o roca dura, folosita masiv în constructii. Aproape totul pe insula este construit din aceasta roca.
Cei aproape 30 de mii de locuitori ai arhipelagului traiesc practic din turism. Preturile sunt mai piperate decât în capitala, însa unicitatea spectacolului de aici, merita investitia. De altfel si statul are grija sa te taxeze suplimentar, pentru a alimenta fondul de protectie a speciilor. Strainii nu pot detine proprietati pe insule decât daca dobândesc cetatenie ecuadoriana. Masura inspirata, menita sa evite luarea în posesie a acestui teritoriu magnific de catre ne-ecuadorieni. Dar gazda noastra este totusi o familie de evrei rusi naturalizati, care mai detine si cetatenie canadiana.
Santa Cruz este un orasel de coasta viu colorat, cu o puzderie de pensiuni si restaurante cochete, tipic latino american. Ambarcatiunile aduc toate speciile de peste oceanic, pe care îl poti cumpara direct din port. Oameni si animale convietuiesc armonios, semn ca regulile ferme produc urmari. Pe plaja te întâmpina colonii de lei de mare ori splendidele iguana marine, care acumuleaza caldura solara. S-au obisnuit cu forfota turistica si nu dau semne ca i-ar deranja. În piata de peste te împiedici de lei de mare lenesi, care asteapta tacticos ratia de peste de la negustori. S-au dedulcit cu ton si refuza plictisiti pestele mai ieftin.
În imediata vecinatate a orasului, într-o zona mirifica, se afla Centrul de cercetari Charles Darwin, subventionat de guvernul SUA, care gazduieste si un impresionant memorial dedicat ilustrului savant englez.
Plajele albe si aproape pustii din Galapagos sunt raiul pe pamânt pentru multimea de iguane marine adunate în pâlcuri, pentru a acumula caldura solara atât de necesara pentru perioada de vânat în apele oceanului. Multime de mangrove cu crengile întoarse în apele oceanului te întâmpina pretutindeni pe coasta. Insulele sunt învaluite într-o liniste siderala de început de lume, care te duce cu gândul la vremea Facerii si la pacea rânduita de Dumnezeu peste lume. Insulele Galapagos au aceasta calitate unica de a te transpune în dimineata creatiei si a istoriei, în care duhul lui Dumnezeu s-a asezat linistit peste ape. Poate în niciun alt colt din lume nu intri în atmosfera începutului nedeslusit si în ordinea naturala, nesmintita, a vietii în matca ei genuinea, ca în arhipelagul Galapagos.
Si acum testoasele uriase din Galapagos. Mi le-am imaginat mereu, dar niciodata nu am crezut ca voi ajunge sa le vad de aproape. Fiintele acestea care par ca tocmai au descins din Arca lui Noe au un calm nepamântean, privindu-te blajin, netulburate ca ai putea sa le strici rânduiala lor tainica. Se plimba greoi prin paienjenisul paturii ecuatoriene, aproape de plaja sau în rezervatii. Îsi poarta uriasele carapace veacuri în sir, parca sfidând limitele fatale ale vietii oamenilor. Le privesc cu luare aminte pe cele mai batrâne: au fost contemporane cu ultimul rege incas si cu Pizzaro. Ce dar divin sa-ti masori viata în secole! Cele mai batrâne au carcasele aproape aplatizate, iar geometria lor sofisticata abia daca se mai poate distinge. Te privesc în ochi cu o curiozitate calma si inocenta.
Mihai Dorin este istoric si publicist