Mai întâi, poate ar fi util sa definim termenul de criza. Din punctul meu de vedere, cea mai simpla si general valabila definitie a crizei ar fi “un eveniment advers pentru care nu esti absolut deloc pregatit”.
Respectând proportiile, anuntul bonei ca nu va veni sa stea cu copiii cu 5 minute înainte sa pleci la serviciu este o criza. Izbucnirea neasteptata a pandemiei a generat si ea la rândul ei o criza. Falimentele de neconceput a mari institutii financiare în 2007 si 2008 au generat o criza financiara si apoi economica. Si exemplele ar putea continua.
Înca o nuanta importanta. Faptul ca te astepti, anticipezi o evolutie negativa, dar nu faci nimic ca sa te pregatesti pentru ea, are consecinte similare cu cele ale unei surprize.
Degeaba te astepti sa nu vina bona. Daca nu gasesti din timp un înlocuitor sau o solutie alternativa, te vei afla în aceeasi situatie de criza generata de elementul-surpriza. În momentul de fata, nu ne confruntam înca cu evolutii care sa genereze o criza economica.
Da, suntem într-un context cu inflatie mare care nu va fi usor de redus. Însa haideti sa privim în jur: la dinamica creditului în economie, la aglomeratia din aeroporturi, la numarul masinilor de pe strazi, la dinamica consumului si asa mai departe. Nimic din ceea ce se întâmpla în jurul nostru nu poarta simptomele unei crize economice.
Însa, nu este mai putin adevarat ca ne aflam într-un context în care reducerea inflatiei printr-o crestere agresiva de dobânzi de catre bancile centrale risca sa duca tarile dezvoltate în recesiune, generând un efect de domino în economia globala. Mai mult, o eventuala întrerupere a alimentarii cu gaz la iarna, poate fi un moment de rascruce din punctul de vedere al evolutiilor economice.
În aceste conditii, întrebarea este cât suntem de pregatiti pentru astfel de evolutii, iar raspunsul este: mai deloc. Practic suntem într-un scenariu al perioadei 2007-2008 în care economia creste pe deficite mari finantate din exterior: deficit de cont curent si deficit bugetar. (Iar atunci am avut macar scuza surprizei…) Problema este ca fluxurile externe sunt mai presus de controlul statului român. Asa cum 2008 a aratat, în momentul în care investitorii speriati închid robinetul finantarilor externe, ramâi pe cont propriu si esti obligat sa bati pe la portile institutiilor financiare multilaterale, care îti impun acele masuri de reforma pe care singur nu ai fost capabil sa le iei.
De abia aceea va fi o criza. Si nici macar pentru ca vom fi luati prin surprindere. Mai degraba pentru ca, în pofida faptului ca recesiunea este anticipata, masurile de corectie a dezechilibrelor sunt inexistente. În acest context, merita amintita o remarca a guvernatorului Isarescu facuta recent si care sugereaza pesimismul sau, în ce priveste apetitul de finantare de catre investitori, a deficitului bugetar.
La remarca unui jurnalist Bloomberg care observa ca luna iunie a fost cea mai proasta luna pentru Ministerul de Finante în ceea ce priveste modul în care a reusit sa îsi strânga necesarul de finantare de pe piata locala, replica sa seaca a fost: “Pâna acum”.
Merita remarcat si faptul ca România, în pofida rating-ului sau investment grade (recomandat investitiilor) plateste deja dobânzi reprezentative pentru un rating mai slab, ceea ce arata neîncrederea în politica fiscala a României si creste probabilitatea unui soc de finantare în contextul unei probabile fugi a investitorilor internationali de risc. Acestea fiind spuse, as concluziona ca România nu se afla în prezent într-o criza economica. Dar ceea ce se întâmpla seamana mult cu petrecerea de pe Titanic. Lipsa unor masuri de corectie a dezechilibrelor economice transforma România în victima sigura a evolutiilor economice viitoare adverse. Si mai este un lucru care ma preocupa. În pofida petrecerii de pe Titanic, BNR nu pare sa se grabeasca sa ia sticlele de bautura de pe masa, tentatia fiind de a se transforma mai degraba într-o “mama a ranitilor”. Invocarea deficitului bugetar mare ca motiv pentru o crestere doar lenta a dobânzilor, sugereaza ca inflatia va ramâne o vreme mai îndelungata printre noi: în beneficiul bugetului si în defavoarea cetatenilor care în doar trei ani vor vedea economiile din banci erodate cu o treime. Sustenabilitatea politicii fiscale ar trebui sa ramâna responsabilitatea guvernului si nu a BNR. Curmarea inflatiei si administrarea stricta a asteptarilor inflationiste vedem ca este astazi prioritatea zero a marilor banci centrale. Atât si nimic mai mult. (articol preluat de blogul personal, raducraciun.ro)
Radu Craciun este profesor la Institutul de Administrare a Afacerilor ASEBUSS si presedinte al BCR Pensii