Undeva, în Iasi, într-o casa din Galata, doi tineri ucraineni, Olena si Eugen, monitorizeaza noapte de noapte, adesea ora de ora, situatia de pe frontul din Ucraina. Eugen e din Kiev, Olena din Harkiv. Teodor, fiul lor, si-a petrecut cea mai mare parte din viata sa de doi ani si opt luni în Iasi, oras în care Eugen si-a împlinit în 2019 visul de a se angaja la Amazon. Dar gândurile lui Eugen si ale Olenei se îndreapta minut cu minut înspre Kiev si Harkiv. Acolo unde le sunt parintii. Si fiecare stire despre focuri de arma, bombe, explozii, atacuri îi înspaimânta si îi face sa se simta vinovati în acelasi timp. Îsi reproseaza ca nu au reusit sa-si convinga familiile sa plece din calea razboiului. Ar vrea, în acelasi timp, sa le accepte alegerea de a ramâne în casele lor din Ucraina asediata. “E alegerea lor, e alegerea lor”, repeta des Eugen, iar vocea îi devine grava, joasa, ezitanta, de parca razboiul s-ar opri cu totul daca el, Eugen, nu l-ar mai pomeni. De mai bine de o luna de zile, toti traiesc un cosmar greu de descris în cuvinte.
Razboiul a început pe 24 februarie în Ucraina, dar continua în fiecare zi si în Galata. “Sotia mea continua sa monitorizeze aria, vrea sa stie unde se bombardeaza, daca e undeva în apropiere de casa ei. Daca au fost explozii prin apropiere, noaptea îsi suna familia. Când a început razboiul, ne trezeam la fiecare 20 de minute sa citim stirile. Acum ne trezim „doar” de trei ori pe noapte. Nu pot spune ca m-am obisnuit acum, dar în primele zile eram pierdut. Stii cum e, ca atunci când faci ceva, dar nu detii cu adevarat controlul a ceea ce faci. Nici acum nu îmi dau seama cum am condus masina în acele prime zile de razboi”, rememoreaza Eugen începutul conflictului declantat de Federatia Rusa în Ucraina. De atunci, Olena si Eugen au încercat zilnic sa-si convinga parintii sa paraseasca Ucraina cât timp tara e în conflict. Parintii nu vor sa-si lase casele în urma.
În Kiev, orasul natal al lui Eugen, parintii sai au putut vedea de la ferestre focul izbucnit dupa bombardamente, dar razboiul nu a ajuns pe strada lor. Geamurile nu au fost facute zob de suflul exploziilor. Eugen se asigura zilnic, la telefon, ca situatia e stabila: “Vorbim zilnic cu ei, încercam sa-i sustinem. Sunt atât de în siguranta cât pot fi în situatia lor. În oras, în Kiev, situatia e mai buna, în Harkiv e mai rau, pentru ca o mare parte a orasului a fost distrusa, centrul orasului a fost distrus. Situatia e mai complexa acolo pentru ca granita cu rusii este foarte aproape, la 30 de kilometri, iar rusii pot astfel sa bombardeze direct din teritoriul lor. Am încercat sa-i convingem pe parintii nostri sa plece de acolo. Logic, nu pot explica de ce nu vor. Nu vor sa-si lase casele în urma. Spun ca, atâta timp cât sunt în siguranta, mai bine spus atâta timp cât nu le sunt distruse casele, vor sta”.
Nu l-a votat pe Zelensky
Alegerile pe care le fac oamenii e o problema care îl framânta pe tânarul ucrainean. Are 31 de ani si, în 2019, când un prieten care lucra deja la Amazon l-a recomandat, alegerea sa se mute aici cu mica familie a fost una usoara. „Destinatia mea nu a fost România, destinatia mea a fost Amazon”, marturiseste el. De altfel, România era pentru cei mai multi ucraineni, înainte de razboi, o tara necunoscuta: “Chiar daca România este atât de apropiata geografic de Ucraina, ucrainenii nici macar nu-si imaginau ce se întâmpla pe aici, cum traiesc românii. Exista un singur zbor între Ucraina si România, o data pe saptamâna, Kiev – Bucuresti. În schimb, spre Polonia avem trenuri zilnice si multe zboruri, din diferite orase”, povesteste Eugen. Nu-i întelege înca prea bine pe români, cauta mereu asemanari si deosebiri între Ucraina si România si acum, în plin razboi în tara sa, dintr-un oras pe care nu-l întelege foarte bine, dintr-o tara necunoscuta pâna de curând, nu întelege alegerea parintilor din Ucraina natala, condusa de Zelensky, un presedinte pe care nu l-a votat, care nu a fost alegerea lui.
“Noi, ucrainenii, avem un fel de întelegere între noi, sa nu discutam politica, plângerile si problemele interne ale tarii noastre. Acum avem un singur dusman, o singura amenintare. Zelensky este presedintele nostru, a fost ales destul de deschis, printr-un scrutin democratic. A fost alegerea majoritatii, alegere cu care, la momentul respectiv, nu am fost de acord. În timpul campaniei electorale, Zelensky, de fapt, nu si-a precizat pozitia în niciun fel, a zis “sunt pentru lucrurile bune si împotriva lucrurilor rele”. Modul în care se comporta în acest razboi e bun. Avem multe nemultumiri legate de Zelensky, dar preferam sa pastram tacerea acum, sa terminam razboiul”, explica Eugen.
Harkiv e distrus
Atent si la nevoile ucrainenilor care au ales sa fuga de razboi, Eugen spune ca a cumparat mai multe lucruri pe care le-a dus la granita. Se intereseaza ce lipseste din Ucraina si cumpara exact ceea ce crede ca e necesar. Citeste zilnic informatii despre conflict, iar atunci când relateaza situatia din Ucraina compara Kievul sau cu Bucurestiul, si Harkivul din care vine Olena cu Iasul: „În ce îi priveste pe parintii sotiei mele, acolo e mai complicat. Într-un fel, Harkiv seamana cu Iasul, sunt zone cu cladiri înalte, de birouri, si zone cu case private. Aceste zone cu case sunt în centrul orasului. Fortele aeriene rusesti încearca sa treaca pe sub radar si zboara la altitudine joasa, iar când ataca orasul aleg aria cu case particulare. Îti poti imagina sentimentul ala, când zboara pe deasupra acoperisului tau? În Harkiv e tot acest dezastru, iar fabrici, scoli, spitale sunt distruse. Toata industria e distrusa acolo. Cea mai mare parte a orasului e distrusa”. Apoi se întoarce din nou la spinoasa problema a alegerii pe care o fac parintii sai: „Tata are 63 de ani, mama împlineste 61 anul acesta, iar mama Olenei are 64 de ani. Nu sunt restrictii sa plece. Am citit cazul unui barbat, împreuna cu sotia lui si doua bunici de 84 si 86 de ani, care nu aveau alte solutii sa plece, au scapat din Bucha mergând pe jos, la picior, prin paduri, prin râuri. O parte din drum barbatul si-a purtat mama batrâna în spate. Au mers asa, pe timp de zi, 19 km, încercând sa evite toate punctele militare rusesti, mine, si au reusit sa scape. Daca esti batrân, nu poti merge, si strabati 19 km pe timp de zi în astfel de conditii, înseamna ca parintii nostri au înca o gramada de optiuni”.
„Eu sunt ca voi, aici locuiesc, platesc taxe”
Brutal de sincer, Eugen spune ca se simte acasa în Iasi, la fel cum se simtea acasa si când se întorcea în Kiev, si îsi exprima nemultumirile în mod clar, ca orice platitor de taxe si impozite si aici, ca si acolo. “Acasa nu e doar locul în care îti place sa fii, ci si locul în care te poti dezvolta. Când locuiesti undeva, când contribui, platesti taxe, nu poti spune ca nu-ti place, pentru ca atunci chiar nu ai sta aici. Dar mai e ceva, sunt lucruri care îti plac, si lucruri care te înfurie. Si astfel de lucruri noi am avut din plin”, spune Eugen. Se plânge de infrastructura proasta, de locuri de joaca pentru copii prea putine, la fel cum prea putine i se par spatiile verzi de de relaxare. Vede prea multe biserici si, venit dintr-un oras mai mare decât Bucurestiul, viata de aici i se pare foarte lenta. Dar, desi cuvintele exprima criticile unui contribuabil care considera ca nu se face destul pentru cetateni, vocea, tonalitatea i se schimba când vorbeste despre România. E mai luminos, vorbeste cu umor, tonul e mai vioi.
Povesteste în engleza, dar spune ca se descurca bine în rom-gleza lui zilnica. A observat în schimb ca, pe strada, oamenii sunt mai atenti acum cînd îl aud vorbind în limba materna cu Olena. “Înainte, daca mergeam cu autobuzul si vorbeam în rusa, nu parea sa-i pese nimanui; acum vad cum oamenii îsi ciulesc urechile si se uita pe sub sprâncene la noi. Poate vor sa ne ajute, poate cred ca abia am venit aici. Îmi vine sa le spun «eu sunt ca voi, aici locuiesc, platesc taxe»”.
„A fost alegerea lor de a ramâne”
Încet, încet, pe masura de discutia aluneca din nou spre Ucraina, vocea îi devine din nou grava, si explica: “Încerc sa-mi pastrez calmul, sa ma controlez. Sotia mea este mult mai emotionala, încerc sa-i explic ca, daca familia ei decide sa ramâna acolo, e decizia lor. Daca ceva se întâmpla, e alegerea lor, nu e vina ei. Ei fac singuri alegeri în ce îi priveste, si au înca solutii la îndemâna. Nu e ca în Mariopol, unde copiii stau lânga cadavrele parintilor si nu înteleg ce sa faca. Ar vrea sa fuga cei de acolo, dar nu au cum sa fuga. În Harkiv, poti. Trenurile circula zilnic, se poate iesi cu masina. Alegerea e a lor. La fel ca si cu parintii mei. E alegerea lor. Eu încerc sa-mi pastrez calmul, sa îmi spun ca e alegerea lor, ca înteleg riscurile, ca au solutii sa plece daca vor sa o faca, au ce le trebuie, au mâncare, au o farmacie de unde îsi pot lua medicamente. Ei sunt responsabili. Nu as zice ca e cel mai bun fel de a gândi, dar aceste gânduri ma fac sa îmi dau seama ca responsabilitatea pentru întreaga situatie nu este în mâinile mele, nu pot eu controla ce fac ei”. Eugen stie sa adauge la final nota de speranta de care el si Olena au nevoie: “Oamenii fac alegeri în fiecare zi, dar, în acelasi timp, oamenii îsi schimba alegerile în fiecare zi…”